DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Tradiţia frumoasă a Babelor are loc în luna martie. Din bătrâni se spune că începând cu luna martie Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să îşi dea jos cele 9 cojoace, câte unul pe zi. Astfel, cu fiecare cojoc pe care îl dă jos Baba Dochia, cu atât se face mai cald afară.

Cum se aleg babele în martie ca să ai noroc tot anul

Babele la români este o tradiţie frumoasă care are loc în luna martie. Din bătrâni se spune că începând cu luna martie Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să îşi dea jos cele 9 cojoace, câte unul pe zi.

Astfel, cu fiecare cojoc pe care şi-l dă jos Baba Dochia, cu atât se face mai cald afară. Astfel, cât timp Baba care aduce iarna îşi dă jos cojoacele, timp de 9 zile, se pot pune Babele.

Care este semnificaţia babelor

Din bătrâni se spune că, aşa cum va fi vremea respectivă aşa este şi femeia care a fost numită Babă. Va fi vreme frumoasă şi Baba este frumoasă, cuminte, are suflet bun şi are noroc cu carul.

Este o zi urâtă, aşa este şi femeia care fost pusă Babă în ziua repesctivă. Câinoasă la suflet, rea cu cei din jur şi aducătoare de ghinion.

Alţii susţin că aşa cum va fi vremea, aşa va fi anul viitor al Babei respective. O zi frumoasă cu soare strălucitor va însemna un an plin, bogat, benefic pentru Babă şi casa ei. Dacă vremea va fi urâtă în ziua aia, se anunţă un an sărac, plin de ghinion. Tradiţia mai arată că dacă în acea zi ninge este semn de bogăţie.

Cum se aleg Babele de primăvară

Tradiţia arată că Babele se aleg aleatoriu, o zi la întâmplare indicată de femeia sau domnişoara care vrea să respecte datinile din moşi strămoşi. O altă metodăprin care s-ar alege Baba este aceea în funcţie de data de naştere.

Dacă femeia este născută pe 6 iunie, se va alege ziua de Babă pe 6 martie şi tot aşa pentru persoanele care sunt născute în zile cu o cifră Zilele din două cifre, cele care vor trebui să îşi aleagă ziua de Babă, vor trebui să adunce numerel din ziua de nastere. Spre exemplu ziua de 17 decembrie. Se adună 1 plus 7, de unde reiese că Baba va fi pe 7 martie.

Legenda Babei Dochia. De ce a fost transformată în stană de piatră de către Dumnezeu
Tradiţia Babelor este una dintre cele mai importante tradiţii la români. Etnografii spun că Baba Dochia şi-a luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, celebrată de Biserica Ortodoxă pe 1 martie.

Se mai spune că Baba Dochia moare pe data de 9 martie, iar în intervalul 1-9 martie aceasta îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaştere. Dacă vremea este urâtă în martie vina este aruncată pe Baba Dochia şi caracterul său capricios.

Legendele despre Baba Dochia sunt mai multe. Una dintre acestea spune că o babă îi făcea tot felul de supărări norei sale. Totul a culminat când pe data de 1 martie a trimis-o pe tânîră să spele o blană de oaie neagră la râu. Dar nu oricum, blana să devină albă în urma spălării.

Un Înger a apărut şi i-a spus tinerei să spele blana cu floarea albă pe care i-a oferit-o. A spălat-o, blana s-a făcut albă, astfel că tânăra a mers înapoi la mama soacră. Când Baba a văzut-o pe noră cu floarea a zis că a venit primăvara.

A plecat pe munte cu oile ei, pe drum şi-a dat jos câte unul dintre cele 9 cojoace, astfel că odată ajunsă în vîrf aceasta era numai în cămaşă. Deodată afară se făcu frig, astfel că Baba Dochia a îngheţat cu tot cu oile ei. Mai mult, Dumnezeu ar fi făcut-o stană de piatră ca să râmână exemplu de răutate pentru tot omul.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Loading...