2,1 milioane de lei în doi ani – aceasta este suma pe care fundația controlată de mogulul de la “Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a cheltuit-o cash timp de doi ani. Banii au provenit de la companiile de big pharma, care au sponsorizat foarte generos fundația candidatului PSD.
“Ne-am uitat în buzunarul ascuns al halatului. Încape aici fundația privată a lui Streinu-Cercel, în care primii șapte producători mondiali de medicamente au pompat un milion de euro doar într-un an. Jumătate au fost retrași cash, în tranșe rotunde, uneori chiar la bancomatul din curtea spitalului.”, arăta RISE Project într-o investigație publicată în 2018.
Pentru această investigație, Streinu-Cercel și acoliții lui cer daune morale de două milioane de lei de la RISE Project.
Fundația “Poartă, însă, numele spitalului pe care îl conduce: <Matei Balș>. Hoffmann-La Roche pompa și acolo, cu titlul de donații, 71.300 de lei. Iar suma asta e printre cele mai mici.
Șapte dintre primii zece producători farma ai lumii stau împreună pe lista de donatori ai fundației. Peste 5,8 milioanede lei au intrat în contul ONG-ului în numai doi ani și jumătate, din ianuarie 2014 până în mai 2016, din care 5 milioanesunt bani primiți de la marii producători.
Jumătate din sumă, 2,1 milioane, a ajuns la sacoșă – retrași cash din bancă sau scoși repetitiv, în sume egale și rotunde, la bancomatul de lângă spital.
Fundația <Matei Balș> este o organizație privată, fondată și prezidată ani de zile de Adrian Streinu-Cercel, managerul spitalului de stat cu același nume. Acum, mai e doar membru.
Funcționează în incinta spitalului, la Pavilionul IV, lângă Urgențe, într-o cameră de 20 de metri pătrați. Apare și pe site-ul oficial al Institutului cu o ditamai reclama care te îndeamnă să-i donezi 2%”, adăugau jurnaliștii.
Streinu-Cercel admite: “Între 2014 și 2016, fundația a primit 5 milioane de lei de la șapte dintre cele mai mari corporații farma din lume. <Păi foarte bine c-a primit.>
Ce s-a întâmplat cu banii? <Păi v-arăt. V-arăt pe loc.>
2,1 milioane au fost retrase cash, de la bancomatul BCR de lângă spital. <Fundația nu are carduri. Cine are cardul?> N-am ști noi. Poate doamna Cruceru de la Juridic? <Doamna Cruceru, într-adevăr, manageruiește fundația, dar nu știu de chestia asta.>”
Sursa: Newsweek.ro