In orice familie exista din cand in cand situatii incordate, diferente de opinii, de mentalitate, disesnsiuni care duc la izbucnirea unor conflicte. Sunt cazuri in care relatiile dintre adulti sunt atat de tensionate, incat copilul se vede mereu pus in situatia de a-si salva parintii de la o despartire dureroasa.
Suntem cu totii de acord, cel putin teoretic, conceptual: copilul trebuie sa se dezvolte intr-o atmosfera placuta, in care sa simta caldura familiei. Insa acolo unde parintii nu se inteleg, teama de a nu fi abandonat de tata sau de mama condamna copilul sa incerce sa-si asume un rol care nu este al lui. Misiunea lui devine interminabila si inutila atunci cand se confrunta in mod constant cu doi adulti nefericiti sau fragili.
Copilul care simte suferinta parintilor sai isi va atribui singur sarcina de a umple golurile emotionale sau de a repara ranile. In acelasi timp, parintii ii vor solicita in mod constient si / sau inconstient ajutorul. Rezultatul posibil al acestei dinamici este ca, in loc sa se dezvolte armonios, catre propria independenta, copilul se gaseste, treptat, blocat intr-o legatura de dependenta din care nu poate iesi. El trebuie sa-si refuze copilaria si sa-si atribuie un rol major, acela de a avea grija de parinti. Preocuparea lui pentru armonia familiala devine o prioritate si el incearca, de multe ori in detrimentul activitatilor normale pentru varsta sa, sa faca rost de o „bagheta magica” pentru a schimba ceea ce este gresit acasa.
SIMPTOME
Un copil prea preocupat de bunastarea emotionala a parintilor sai nu mai are cum sa evolueze normal, sa se dezvolte firesc. Sa aiba propriile experiente de viata, sa socializeze cu cei de varsta lui, sa invete sa relationeze. Atribuindu-i si rolul pazitor al legaturii cuplului, simtand pe umerii lui aceasta „datorie a dragostei”, copilul poate deveni arogant si agresiv in relatiile sociale sau, dimpotriva, temator, intimidat, speriat. Pot sa apara lipsa de interes pentru scoala, nelinistea, fobia, enurezisul (pierderea necontrolata a urinei), tulburarile de alimentatie sau comportamentul violent.
BINE DE STIUT! Este foarte probabil ca puiul care simte amenintata armonia familiei sa dezvolte o strategie defensiva, prin intensificarea simptomelor.
SUNT PARINTELE PARINTELUI MEU
Cand copilul incepe sa mentina stabilitatea parintilor, el devine o piesa centrala in constituirea hartii emotionale a familiei si este apreciat de catre acestia ca o persoana competenta. In acest fel, parintii se bazeaza pe el sa-i lase sarcina de a se ingriji de ei si de bunastarea familiei. Astfel, il implica in fiecare discutie, ii cer parerea; in plus, ii cer sa tina partea unuia dintre ei. Cine are dreptate: mama sau tata?
Copilul se vede nevoit sa se transforme in judecator, sa asculte pledoariile ambelor parti, ca fiecare sa-si sustina cauza, de cele mai multe ori pe un ton ridicat, cu multe reprosuri si jigniri, iar la urma, sa traga o concluzie. In spatele acestui „judecator” care trebuie sa dea un verdict se afla mereu un baiat sau o fata, prinsi in povestea altcuiva. Cum sa se dezvolte normal cand parintii sai au probleme in a-si trai propria viata?
BINE DE STIUT! Cand copilul isi asuma responsabilitatea pentru suferinta parinteasca, el simte si o doza mare de vina. Se intreaba mereu daca nu cumva a facut ceva gresit si crede ca, daca s-ar fi purtat mai frumos, lucrurile ar fi stat mai bine.
REACTII POSIBILE
In general, chiar daca ambii parinti sunt vinovati de iscarea conflictelor, unul dintre ei este agresor, iar celalalt este victima.
Copilul, asadar, poate trece prin cateva situatii:
1 Identificarea cu parintele abuziv. Copilul ia drept normale comportamentele observate si crede ca asa trebuie sa se poarte.
2 Identificarea cu parintele victima. Copilul este empatic. El ii ia apararea parintelui victima.
3 Copilul devine partenerul emotional al parintilor. Parintii stau impreuna pentru copil. Este un fel de terapie pentru parintii sai, care isi repara deficientele emotionale. Copilul este folosit pentru a umple golurile afective, care exista inca din vremea cand erau ei insisi copii.
4 Heterodistructivitatea. Apar tendinte autodistructive, caracterizate prin impulsul de a-ti face rau tie insuti, sau tendinte heterodistructive, care inseamna dorinta de a provoca neplaceri altora. In astfel de cazuri, copilul este certat si invinovatit pentru certurile parintilor.
5 Copilul este o victima. Copilul este neajutorat, intre cei doi parinti, si nu stie ce sa faca. Aceasta este faza cea mai distructiva: copilul se lupta singur.
BINE DE STIUT! Cand copilul simte ca parintii lui sunt pe punctul de separare, va face totul, inconstient sau nu, ca acestia sa ramana impreuna.
DIFERENTA DINTRE CONFLICT SI VIOLENTA
Conflictul este pozitiv, normal si sanatos. El este important in dezvoltarea copilului, a cuplului si in dinamica familiei. Acesta permite cunoasterea celuilalt, a compromisului si a renuntarilor pentru binele comun. Prin conflict, ne invatam limitele. Conflictul ne permite sa construim.
Copilul trebuie sa se confrunte cu adultul, iar opozitia adultului ii permite copilului sa creasca, sa se dezvolte. In cuplu, conflictul este normal (nu trebuie ca intotdeauna sa fim de acord).
Dificultatile apar in cazul in care comunicarea este conflictuala si violenta in mod constant.
E adevarat, ni se intampla tuturor sa trecem prin mai multe momente dificile in timpul vietii si, in acele momente, sa avem nevoie sa primim sprijin de la copil. Problema apare cand parintii se afla in permanenta in dificultate si copilul incearca sa restabileasca armonia.
BINE DE STIUT! Pentru sanatatea emotionala a copilului, este important ca el sa se simta bine atat cu un parinte, cat si cu celalalt, chiar daca cei doi sunt in conflict. Problema apare cand adultii plaseaza copilul in postura in care se simte nevoit sa aleaga intre cei doi parinti.
O cearta nu strica nimanui, pentru ca o cearta limpezeste lucruri. Important este sa nu-i cereti copilului sa aleaga cine are dreptate.
