depozit vinuri

Crama cu cel mai mare depozit de vinuri din lume!

TRIMITE PRIETENILOR

Cea mai mare cramă din lume adăpostește nu mai puțin de 2 milioane de sticle…

Nimic nu pare mai relaxant ca vizita într-o cramă elegantă. Dar ce-ați spune dacă ați ajunge la cel mai mare depozit de vinuri din lume, care se află în Republica Moldova, la Mileștii Mici?

Cine ajunge acolo, va trăi o experiență pe care nu o va uita toată viața…

Depozitul de vinuri se află într-o fostă mină de calcar

Galerii kilometrice pline cu vinuri, fiecare purtând denumirea unui alt soi. Așa ar putea fi descrisă în doar câteva cuvinte uluitoarea cramă de la Mileștii Mici, care se găsește în locul unde demult a fost o mină de calcar.

Și dacă în altă crame oamenii merg pe jos să o viziteze, în acest loc pot circula cu mașinile, cu o singură condiție: să conducă foarte încet.

Turiștii pot merge în vizită în cramă însoțiți de un ghid și pot admira o cascadă subterană, apoi vor intra în sala de degustare, aflată la o adâncime de 200 de metri. Depozitul are în dotare nu mai puțin de 2 milioane de sticle, fiind menționat în Cartea Recordurilor drept cel mai mare din lume.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.