Cu lacrimi în ochi, Ştefan Muscă duce vacile la abator!

TRIMITE PRIETENILOR

Conţinutul acestui articol a pornit de la o postare: Ferma Muscă scoate la vânzare: vaci, tauri, junici şi viţele”. Aşadar,Ştefan Muscă, din judeţul Gurgiu, cunoscut crescător de animale şi cultivator de  pământ, renunţă la zootehnie!

„Îmi dau lacrimile după 25 de ani de zootehnie!”

„Nu mai pot să le ţin, nu primim nimic, niciun ajutor, nicio subvenţie! S-a terminat, mă retrag, vând toate animalele! Am rămas cu 100 de capete că din întregul efectiv 150 de văcuţe le-am vândut ori le-am trimis la abator. Mai acum câteva zile, preţul la sacrificare a fost unul bun – 8,5 lei kilogramul, însă în vară coborâse la 6,75 lei/kg. Mi-au venit să cumpere, am câteva oferte, îmi dau lacrimile că am o mândreţe de animale în greutate de 700 kg, sănătoase şi bine îngrijite”, susţine fermierul, de profesie tehnician zootehnist care creşte vaci de lapte de mai bine de 25 de ani.     

Preţul laptelui nu acoperă costurile

Ştefan Muscă nu mai colectează laptele că nu mai are unde să-l ducă. Strângea şi de la alţi crescători până la 3.000 de litri la zi, însă toate fabricile din jur au intrat în faliment. Mai are de recuperat 100.000 de lei de la un procesator din Târgovişte pe care l-a acţionat în judecată.

Agricultorul este revoltat din cauza preţului scăzut pentru laptele predat care nu acoperă cheltuielile de producţie. „Noi nu vindem lapte cu 1,60 lei pe litru, aşa cât ni se oferă; îl produc cu 2 lei, iar pe raft este la 9-10 lei. Pentru a fi rentabil, laptele ar trebui să plece de la fermă de la 3 lei”.

Cu fabrica în pană de… curent!

Fermierul stă cu fabrica de lapte (de 2.000 tone la zi) gata montată care l-a costat 100 mii de euro. „Nu a venit nimeni să-mi dea drumul la unitate, furnizorul de energie electrică refuză să mai prelungească contractul. Am luat decizia să fac rost de bani şi să montez panouri fotovoltaice. Mi-au cerut 12.000 de euro, câte 1.000 de euro pe kilowatt, şi eu am nevoie de 12 KW/h. Vreau să supravieţuiesc, producând lactate naturale şi să redau o gură de oxigen şi prietenilor mei”, explică Ştefan Muscă.

Stefan Musca_b 

Proiect respins pe bază de… mandat!

Nemulţumirea femierului este mai veche şi vine şi din altă parte. Avusese cinci proiecte depuse pentru finanţare europeană şi toate cinci au fost respinse. „De la guvernarea liberală a început prigoana; am avut aprobat un proiect pe abator mobil, mi l-a respins pe motiv politic: a fost depus pe mandatul lui Daea!? A venit Daea la minister şi l-am depus încă o dată. Mi l-a respins că nu era o ştampilă legalizată la notar pe nu ştiu ce contract!! E o făcătură, pentru că sunt vocal şi am deranjat Puterea, eu ţin cu oamenii de rând, micii fermieri”, consideră liderul Sindicatului Fermierilor Patrioţi.

Acesta susţine că s-a „convins de făcătură” la ultimul dosar depus la AFIR pe Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” prin care trebuia să primesc o subvenţie de circa 40.000 de lei. „În timp ce eu aşteptam banii pe asigurare, m-au sunat de la AFIR că au greşit, că nu corespund nişte culturi, vreo hectare nu erau finanţabile! Nişte prostii mari, ca să găsească ceva să-mi respingă dosarul! Păi dacă au greşit, să plătească!”, îşi arată nervozitatea fermierul.

„Legislaţia nu mă lasă să respir!”

Ştefan Muscă spune că se gândeşte serios la ceea ce trebuie să fac pe viitor. Are proiecte mari, realizabile. „Dacă Bunul Dumnezeu mă ajută acuma, vreau să deschid o linie de fabricaţie pe carne, un centru de sacrificare. Am să-l ridic pe banul meu, că mi se resping toate cererile de finanţare. O să ţin 70 de tăuraşi să pot să-i tai şi să încep eu să procesez.

După ce vând vacile, voiam să-mi iau 1.000 de oi! Păi, văd că nu mă lasă legislaţia să respir!”, susţine Muscă.

Oieritul – fără viitor!?

Şi explică în continuare: „Parlamentarii vor să schimbe Legea păşunatului, astfel încât primarul să autorizeze perioada de păşunat! Ce fac oierii când merg în transhumanţă cu turmele? Trebuie să se oprească în fiecare comună şi să ceară autorizare?!

Un parlamentar de la USR a depus un proiect de lege prin care cere oprirea exportului de animale vii. Ţările arabe sunt cea mai mare piaţă de desfacere pentru că în România nu se consumă curent carne de miel. Am distrus sectorul ovin definitiv dacă va trece! Şi atunci ce viitor mai am eu, ca oier, dacă nu mă lasă să mă duc în transhumanţă, mă autorizează primarul şi nu mai pot vând mielul în ţările arabe?, se întreabă retoric crescătorul de animale.  

100.000 de euro, bani pierduţi pe consultanţă

Imediat după ce s-a întos din Spania, prin 2010 a încercat să acceseze prin Programul SAPARD construirea de spaţii de depozitare pentru cereale şi achiziţii de maşini şi utilaje agricole. „Era un proiect declarat eligibil în valoare de 800 de mii de euro şi nu mi-au mai dat finanţare că trebuia să depun garanţii de 1,5 milioane euro! Adică trebuia să vând tot satul meu întreg ca să fac garanţii la bancă! 50 de mii de euro mi-au luat consultantul!”, îşi varsă năduful după banii pierduţi giurgiuveanul.

Au urmat alte proiecte, alţi bani irosiţi pe cinci firme diferite ale familiei prin care a solicitat finanţare pentru achiziţia de utilaje, construcţia unui abator, a unei fabrici de făcut peleţi, asigurarea culturilor.

„Am cheltuit aproape 100 de mii de euro pe consultanţă şi nu m-am ales cu nimic! Eu proiecte europene nu mai fac, nici asigurare la culturi nu mai fac; ce-o vrea Dumnezeu de aici înainte!”, susţine cu resemnare giurgiuveanul.

Marian MUŞAT Sursa: Revista-ferma.ro


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.