Nu este prima dată când liderii din toată lumea se luptă să găsească cele mai bune măsuri pentru menţinerea deschisă a şcolilor în pandemie. În timpul gripei spaniole din 1918, chiar dacă lumea era un loc foarte diferit, discuţia a fost la fel de aprinsă ca astăzi.
Virusul gripei spaniole a ucis aproximativ 5 milioane de oameni în întreaga lume, fiind una dintre cele mai mortale pandemii din istoria umanităţii, ce a durat din ianuarie 1918 până în decembrie 1920. Nicio ţară nu a fost ocolită de cumplitul virus care a făcut ravagii acum mai bine de 100 de ani. În timp ce marea majoritate a oraşelor americane îşi închideau şcolile, trei dintre ele au optat pentru a le menţine deschise – New York, Chicago şi New Haven, potrivit istoricilor.
Deciziile oficialilor de sănătate din aceste oraşe s-au bazat în mare parte pe ipoteza oficialilor de sănătate publică conform căreia elevii erau mai în siguranţă în şcoală. Pe atunci era apogeul erei progresiste, cu accent pe igiena în şcoli, iar numărul de asistente disponibile pentru fiecare elev era mult mai mare decât ne putem închipui acum. New York avea, în 1918, aproape 1 milion de şcolari, iar aproximativ 75% dintre ei trăiau în locuinţe aglomerate, adesea neigienice, potrivit unui articol din Public Health Reports, din 2010. “Pentru elevii din cartierele cu astfel de locuinţe, şcoala oferea un mediu curat, bine ventilat, unde profesorii, asistentele şi medicii practicau deja inspecţii medicale de rutină, amănunţite”, potrivit articolului din Public Health Reports.
Oraşul New York a fost unul dintre cele mai afectate de gripă, spune dr. Howard Markel, istoric medical şi director al Centrului pentru Istoria Medicinei de la Universitatea din Michigan, coautor al articolului citat. “Copiii îşi părăseau casele adesea insalubre pentru a veni la şcoală, în clădiri mari, curate şi aerisite, unde era aplicat întotdeauna un sistem de inspecţie şi examinare riguros”, a declarat Dr. Royal S. Copeland, comisarul de sănătate din New York, de la acea vreme, după ce pandemia atinsese apogeul în oraş.
Elevii nu aveau voie să se strângă în afara şcolii şi trebuiau să-i raporteze profesorului imediat astfel de situaţii, potrivit afirmaţiilor lui Copeland. Profesorii îşi verificau minuţios elevii pentru orice semnale ale gripei, iar copiii care aveau simptome erau izolaţi. Elevii găsiţi cu febră erau conduşi acasă de către un reprezentant de la Departamentul de sănătate care evalua dacă condiţiile din locuinţă erau potrivite pentru „izolare şi îngrijire”.
Dacă nu erau întrunite criteriile de evaluare, copiii erau trimişi la spital. “Departamentul de sănătate le-a cerut familiilor copiilor care se recuperau la domiciliu fie să stea sub observaţia unui medic de familie, fie să utilizeze gratuit serviciile unui medic din sistemul public”, se mai arată în sursa citată. Argumentul de la Chicago pentru a lăsa şcolile deschise pentru 500.000 de elevi a fost similar: păstrarea şcolilor deschise i-ar ţine pe copii departe pe aglomeraţii şi de adulţii infectaţi.
Dacă distanţarea socială ar fi fost de ajutor pe atunci, măsurile din şcoli ar fi fost mai uşor de gestionat, ca urmare a faptului că absenteismul a crescut în timpul pandemiei, poate şi din cauza fenomenului în rândul părinţilor pe care un oficial de sănătate publică din Chicago l-a numit „gripofobie”. „Rata absenteismului era foarte mare, nici nu a contat că şcolile erau deschise”, a spus Markel. O parte a strategiei din Chicago a fost aceea de a asigura recircularea aerului curat. Sălile de clasă au fost supraîncălzite în timpul iernii, astfel încât ferestrele să poată rămâne deschise în orice moment, potrivit unui document din 1918 al Departamentului de Sănătate din Chicago.
Lucrarea a concluzionat, în urma unei ample analize a datelor, că „decizia de menţinere a şcolilor din oraş deschise în timpul epidemiei de gripă a fost justificată”. Şi la New York, comisarul pentru sănătate Copeland declara pentru New York Times: „A fost mult mai bine să avem copiii sub observaţia constantă a persoanelor calificate decât să închidem şcolile”. Markel, care alături de alţi cercetători au examinat date şi înregistrări istorice în ceea ce priveşte răspunsul a 43 de oraşe la pandemia din 1918, nu este la fel de convins. New York „nu a făcut ce era mai rău, dar nici nu a făcut ce era mai bine”, a spus Markel, adăugând că deciziile din Chicago au fost puţin mai bune.
Cercetările au arătat că oraşele care au implementat carantinarea şi izolarea, închiderea şcolilor şi interdicţiile la adunările publice s-au descurcat cel mai bine în gestionarea pandemiei. „Oraşele care au luat mai mult de una dintre aceste măsuri s-au descurcat mai bine. Închiderea şcolilor era parte din această contribuţie “, a spus Markel. Experţii în sănătate publică, inclusiv Markel, atrag atenţia că boala Covid-19 nu este similară gripei spaniole, care era o boală binecunoscută în 1918. Mai sunt multe de aflat despre noul coronavirus şi boala pe care o provoacă. Cea mai înţeleaptă decizie, în opinia lui Markel, este păstrarea şcolilor închise: „Mai bine să fii în siguranţă decât să-ţi pară rău”.
Sursa: Adevarul.ro
