Cum și-au dat Horea, Cloșca și Crișan viața pentru libertatea românilor transilvăneni

TRIMITE PRIETENILOR

Răscoala din 1784 este reacția iobagilor români din Ardeal exasperați de situația lor economică și socială din ce în ce mai grea și de nesfârșitele nedreptăți ale autorităților locale.

Câteva fapte recente creaseră atmosfera necesară izbucnirii răscoalei. Avusese loc mai întâi un ”tumult” sau o răzmeliță a moților din Câmpeni, în ziua de 4 mai 1784. Maltratați de slugile concesionarilor de băuturi spirtoase, aceștia spărseseră butoaiele și puseseră pe fugă zisele slugi. Rezultatul e condamnarea a 23 de primari și jurați (consilieri locali) din Munții Abrudului la 25 până la 100 de lovituri de baston și la 3 luni până la 2 ani de închisoare. Cinci dintre țărani sunt condamnați la moarte. Pe lângă aceasta comunele sunt obligate să plătească solidar o despăgubire de 8708 de florini deși băutura vărsată nu făcea mai mult de 343 de florini. Printre cei urmăriți e și Horea, viitorul conducător al răscoalei, care însă nu e prins.

În anul următor are loc vizita împăratului Iosif al II-lea în Transilvania. Acesta prin atitudinea și bunăvoința sa produce o mare impresie asupra țăranilor care văd în el un protector. În ianuarie 1784 sosește ordinul imperial să fie înscrise în prealabil pentru recrutarea grănicerilor și alte comune din Ardeal, în afară de cele de până atunci. Deși guvernul transilvănean nu publică ordinul, poporul află de el și se produce un curent foarte puternic pentru înscriere. De la jumătatea lui iulie până la jumătatea lui august se înscriu la Alba Iulia nu mai puțin de 81 de comune, viața cazonă oferind oportunități de carieră iobagilor asupriți. Văzând afluența, autoritatea locală suspendă operațiunea cu atât mai mult cu cât țăranii înscriși declarau că nu mai prestează serviciile iobăgești și cereau moșiile nobililor. Ba anunțau chiar că îndată ce vor primi arme, îi vor tăia pe aceștia ca pe napi. Suspendarea îi irită pe țărani. Și mai mult îi supără publicația guvernului prin care iobagii erau înștiințați că trebuie să continue a presta servicii stăpânilor lor. Se creează o stare de agitație, de efervescență, extrem de favorabilă izbucnirii unei răscoale. De această situație se folosesc cei trei conducători: Horea, Cloșca și Crișan pentru a ridica mulțimea.

Horea se numea Vasile Nicola, i se mai zicea și Ursu Nicola din cauza staturii impunătoare. Lumea îl poreclea Horea după darul său de a ”hori” adică a cânta frumos. Se născuse în Albac, era iobag și avea 54 de ani. Era ager la minte, probabil știa să scrie și citească (spre deosebire de mulți nobili). Fusese de patru ori pe jos la Viena cu plângeri de-ale moților. Primise audiență la împărat și are succes deoarece se dă ordin guvernului transilvănean să apere comunele împotriva abuzurilor și să elibereze pe toți cei închiși din cauza rezistenței la nedreptățile nobililor.

Cloșca se numea Ion Oargă. Era din Munții Abrudului, din satul Cărpeniș, avea 37 de ani și poseda oarecare avere. Nu era mare de statură, dar era puternic și îl însoțise pe Horea în primele trei călătorii la Viena.

Crișan se numea în realitate Giurgiu Marcu. Era din comuna Vaca din comitatul Zarandului, fiind tot iobag. Avea 52 de ani și servise în armata austriacă. Avea o fire aprigă, hotărâtă, fiind elementul de acțiune în răscoală, în timp ce Horia era conducătorul și cel care ridica tot timpul moralul moților.

Răscoala fusese plănuită pentru luna mai 1785. Motivul pentru care a început într-o vreme neprielnică, friguroasă, este că exista pericolul unor indiscreții sau trădări.

Duminică 31 octombrie se strâng la biserică din Mesteacăn 5-600 de țărani din Zarand, Hunedoara și Munții Abrudului, convocați pe ascuns de Crișan. Acesta le spune că Horea a sosit de la împărat care i-a dat o cruce de aur și o scrisoare în care se spune ca țăranii să meargă la Alba-Iulia să fie trecuți la grăniceri și să li se dea arme. De asemenea iobagii să slujească doar o zi pe săptămână la nobil și aceea cu plată. Preotul din Mesteacăn confirmă spusele lui Crișan și ia jurământul oamenilor. A doua zi seara, aceștia se srâng în satul Curechiu. Doi subprefecți încearcă să-l aresteze pe Crișan, dar sunt uciși, iar garda lor e dezarmată. Pe 2 noiembrue 1784 Crișan proclamă răscoala, spunând iobagilor să „stingă” pe nobili și ungurii care nu vor ca ei să capete arme și să le prade averile și să nu aibă nicio teamă deoarece acestea se fac „cu voia și cu porunca împăratului”. Îndemnul găsește imediat ecou. Sunt atacate mai întâi curțile nemeșilor (nobili mici și mijlocii) din Criscior unde 17 persoane sunt ucise. Țăranii lovesc Bradul și alte localități pentru ca în 5 noiembrie tot Zarandul să fie în mâinile lor. Sunt arse o serie de curți nobiliare, unii proprietari sunt obligați să se boteze ortodox, câteva fiice de nobili sunt măritate cu iobagi români. Mișcarea se întinde spre sud. Atacul împotriva Devei încercat în 6 și 7 noiembrie eșuează din cauza garnizoanei în mare parte românească care apăra cetatea. O parte din asediatori cad prizonieri și sunt forțați să își sape singuri groapa, iar apoi sunt decapitați.

În același timp, o altă ceată de iobagi, în frunte cu Horea și Cloșca, la care se adaugă și Crișan venit în grabă din Zarand, ocupă la 5 noiembrie Câmpenii. A doua zi e luat Abrudul și Roșia. În aceste localități au fost siliți 1122 de unguri să se boteze ortodocși. Într-unul din satele regiunii, Bucium, Horea era cât pe ce să fie dat pe mâna autorităților de primar care îl arestase. Intervenția țăranilor din împrejurimi, conduși de tânărul Ionuț Dandea, îl scapă însă la timp.

Răscoala se extinde în Țara Hațegului, iar 3 comune din Sibiu și 18 din Cluj sunt prefăcute în cenușă. Răscoala ar fi putut cuprinde tot Ardealul, dar la 12 noiembrie conducătorii nu ar fi făcut greșeala să se încreadă în promisiunile austriece și de a semna un armistițiu de 8 zile cu armata, timp în care aceasta a avut timp să se regrupeze și să ocupe poziții favorabile. Guvernul transilvănean publicase între timp la 11 noiembrie o dezmințire categorică a afrimației că mișcarea era cu voia împăratului. Sunt trimiși emisari să convingă pe răsculați să renunțe. Se face apel la episcopi ca să-i instruiască pe preoți să ia măsuri similare. Mai mult, se proclamă insurcețiunea nobilimii din Transilvania, adică înarmarea ei pentru a se apăra de răscoală. Cu puțin timp înainte de încheierea armistiului, Horea trimite prin trei emisari condițiile sale. Ele erau: desființarea calității de nobil, expropierea moșiilor nobiliare, acestea urmând a fi împărțite între țărani, eliminarea scutirii nobililor de la taxe, prestarea jurământului de credință de către aceștia. Dacă ele nu sunt primite până pe 14 noiembrie atunci va ataca și distruge Deva. La expirarea termenului încep luptele. Primele confruntări sunt favorabile răsculaților, dar la Michăleni pe 7 decembrie sunt înfrânți și Zarandul ajunge în mâna armatei. După o a doua înfrângere la Câmpeni pe 12 decembrie, Horea se decide să dea drumul oamenilor acasă pe 14 decembrie deoarece sosise iarna și era necesar ca aceștia să aibă grijă de gospodărie.

În plus, pe 30 noiembrie se publicase aministia generală dată de împărat, pe care Horea însă nu voia să o primească. Întovărășit de mulțime până la Albac, se retrage împreună cu Cloșca într-un adăpost din codrul Scorăgetului, nu departe de râul Someș. Aici urma să petreacă iarna ascuns pentru ca apoi primăvara, cu bani strânși de la comune, să plece la Viena să susțină cauza românească în fața împăratului. Pe capul liderilor răscoalei se pusesră însă 300 de galbeni. Se găsesc astfel șapte trădători din comuna Râul Mare care uitând că răscoala era a țărănimii și pentru țărănime, îi trădează către autorități, iar pe 27 decembrie Horea și Cloșca sunt arestați și duși sub pază numeroasă în închisoarea din Alba Iulia pe 2 ianuarie. Crișan e și el prins pe drumul spre Ponor pe 30 ianuarie din cauza a nouă trădători în frunte cu preotul Moise din Cărpeniș. Știind ce urmează, pe 13 februarie, Crișan se spânzură cu nojițele de la opinci. În februarie se dă sentința pentru Horea și Cloșca: ”să li se frângă cu roata toate membrele ale corpului începând de jos în sus” apoi ”corpurile lor să se despice și să se taie în patru” pentru a fi expuse în diverse localități. Înainte de a fi duși spre locul osândei amândoi arată preotului Nicolae Raț din Maerii Bălgradului ultimele lor dorințe, redactate în temniță. Dând numele celor ce l-au prins Horea adaugă că ”îi iartă cu toată inima”. Supliciul are loc pe 28 februarie 1785 în prezența a peste 6000 de persoane din care 2515 de țărani din 419 comune aduși pentru a lua aminte.

Lupta lui Horea, Cloșca și Crișan nu rămâne însă fără urmări. Pe 22 august 1785 e desființată iobăgia. Se suprimă și abuzurile administrative, se acordă moților o sumă de beneficii precum liberul pășunat pe tot domeniul de sus al Zlatnei, dreptul de a face curături(mici exploatații) în locuri de unde nu se pot aduce lemne și de a le cultiva, scutire de dări pentru mineri etc.

Ancheta comisiei austriece, declanşată la Alba Iulia în ianuarie 1785 pentru condamnarea lui Horea, Cloşca şi Crişan, a durat aproape o lună. Ca să poată îndeplini ordinul împăratului de la Viena, a fost adăugat sentinţei articolul ce prevedea pedeapsa cu moartea prin zdrobirea oaselor condamnatului cu roata.

Capii Răscoalei de la 1784-1785 au fost prinşi prin trădare la sfârşitul anului 1784. Ulterior, au fost aduşi la Alba Iulia. Horea şi Cloşca au fost încarceraţi la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii ridicate de austrieci la Alba Iulia pe spatele ţăranilor români. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor.

„Crişan… s-a făcut vinovat de crimele cele mai grave şi neiertate“

Prima sentinţă pronunţată la Alba Iulia a fost pentru Crişan, în 14 februarie 1785., , În urma ordinului onorabilei comisii cezaro-regale instituite de Majestatea sa, pentru cercetarea şi înfrânarea tulburărilor ivite între ţăranii din Marele Principat al Transilvaniei, s-a pronunţat, la data de mai jos… contra unui făcător de rele, care a fost supus cercetării, împreună cu alţi capi ai tulburării, anume George Crişan, locuitor în Cărpiniş, în comitatul Alba, în etate de 52 ani, de religie veche şi supus cameral, ale cărui crime s-au constatat prin depoziţiile martorilor juraţilor care încă înainte de a se pronunţa sentinţa s-a sinucis în închisoare”, se spune în sentinţa data de comisia de anchetă.

„Prin faptele sale, George Crişan, ca unul care a tulburat liniştea publică cu rea credinţă, ca agitator şi amăgitor al poporului de rând, ca incendiator scelerat şi crud ucigaş s-a făcut vinovat de crimele cele mai grave şi neiertate, atât cu propria persoană cât şi pentru crimele comise de poporul atât de dânsul. Si, în sfârşit, ca să poată scăpa de severitatea meritată a judecăţii s-a făcut propriul său ucigaş”, concluzionau anchetatorii lui Crişan.

Ca să dea o imagine şi un exemplu de oroare acestei pedepse, „corpul neînsufleţit al acestui criminal principal(Crişan n.r.) să fie târât la locul de osândă şi acolo, în conformitate cu codul criminal carolin şi terezian, articolul despre ofensarea majestăţii civile, rebeliune, şi articolul despre pedepse în general, călăul să-i taie capul şi să-l despice corpul în patru, capul să i se pună în teapă în satul său Cărpiniş, iar celelalte patru părţi să se tragă (pună) pe roate, anume partea de sus a corpului (să se expună) la Abrud, o parte de jos la Bucium în comitatul Alba de Jos, a doua parte de sus la Brad şi a doua parte de jos, la Mihăileni în comitatul Hunedoara“.

Sentinţa a fost pusă în practică de călău două zile mai târziu, la 16 februarie, iar bucăţile corpului lui Crişan încărcate pe car, duse şi expuse în locurile indicate.

Sentinţă comună pentru Horea şi Cloşca

Pentru Horea şi Cloşca s-a pronunţat o sentinţă comună, la 26 februarie 1785 şi a fost publicată în aceeaşi zi. Actul s-a citit lui Horea şi Cloşca în nemţeşte, de către „auditoriul” miliţiei de graniţă, iar în româneşte de către interpretul contelui Jankovich, cel care a coordonat ancheta.

„Sentinţa. În procesul criminal intentat contra lui Horea, numit altminterea şi Ursu Nicola, din comuna Râu Mare, în etate de vreo 54 de ani, de religie neunită, căsătorit şi supus cameral, apoi contra lui Ion Cloşca din Cărpiniş, tot din Marele principat, (în etate de vreo 30 de ani, de religie neunită, căsătorit şi de asemenea supus cameral) Comisia aulică cezaro-regală, ordonă prea graţios din partea Majestăţii Sale să cerceteze tulburările şi să cheme la ordine pe ţărani, a stabilit în drept, potrivit legilor preaînalte:… amândoi, Horea Cloşca, în conformitale cu articolul 62 despre tulburări şi tumulturi, şi articolul 90, despre tâlharii, să fie aduşi la locul de osândă (Dealul Furcilor) şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului începând de jos în sus, mai întâi lui Cloşca apoi lui Horea, corpurile lor să fie tăiate în patru, capul şi părţile corpului să se pună (tragă) pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate iar inimile şi măruntaiele lor să fie îngropate la locul supliciului”, se spune în sentinţa pronunţată pentru Horea şi Cloşca.

O descriere amănunţită a evenimentului sângeros din 28 februarie 1785 se află în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la Roma, în 2 martie 1785. „După cum prevedea sentinţa întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile nouă şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schizmatic (ortodox). Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul in formă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie din faţa mea“, se spune în scrisoarea transmisă la Roma.

Scrisoarea călăului către judele oraşului

Călăul oraşului Alba Iulia era la acea vreme un ţigan cu nume de principe, Grancea Rakoczy. Cele mai preţioase informaţii despre cel care i-a zdrobit cu roata pe conducătorii Răscoalei de la 1784-1785, Horea şi Cloşca, apar într-o scrisoare pe care a adresat-o judelui oraşului Alba Iulia. Documentul a fost scris în limba maghiară de vreun slujbaş al oraşului în aprilie 1785, la puţin timp după execuţia conducătorilor Răscoalei, în care Grancea Rakoczy a avut rolul principal.

“E ştiut că în răscoala trecută mulţi din corifeii Românilor au fost osândiţi şi a trebuit să-i execut după poruncă. Eram tocmit pentru execuţii tocmai atunci la Sebeş, dar am fost oprit de Nobilul Comitet pentru osândiţii de aici;îmi poruncise să nu mă mişc nicăieri din loc, căci vor fi mulţi de executat. A trebuit deci să-mi las câştigul de acolo-am şi scrisoare despre asta-ca să nu fie nicio întârziere din vina mea. Dar, desi am executat aici pe corifeii cei mari, pe mulţi tovarăşi de-ai lor, întocmai cum cerea sentinţa şi am cărat împreună cu ucenicii mei în patru părţi trupurile lor tăiate în bucăţi, după poruncă, am cerut şi am umblat în zadar pe la slujbaşii comitatului pentru plata ostenelii mele. Rog deci pe Cinstitul şi Nobilul Jude să-mi îndrepte plângerea acolo unde crede că voi putea dobândi răsplata trudei mele, căci acesta este meşteşugul meu obişnuit şi învăţat şi dacă în acesta sufăr vreo scădere, nu-mi pot ţine nici eu vieaţa… În nădejdea plătii m-am încărcat şi eu cu mai multe datorii. Aşteptând această dreaptă mângâiere rămân al Domnului Jude şi al Cinstitului şi Nobilului Magistrat, săracă, supusă şi credincioasă slugă. GRANCEA RAKOCZY, Călăul Alba Iuliei“, se arată în scrisoarea trimisă de Grancea Rakoczy către judele oraşului.

Istoricii spun că din conţinutul scrisorii călăului ar trebui să înţelegem mai bine personalităţile situate în vârful piramidei feudale, de la împăratul de la Viena, nobilime şi până la cel care a zdrobit cu roata.

Plata călăului, echivalentă cu preţul a 20 de vedre de vin

Judele oraşului i-a respins cererea, pe motiv că nu ei l-au angajat, ci ţara, aluzie la împăratul de la Viena. În cele din urmă cererea călăului a ajuns la Gubernul Transilvaniei de la Sibiu. Grancea Rakoczy a primit suma de 51 de florini:câte şase de cap, pentru Horea, Cloşca şi Crişan şi câte trei pentru execuţia cu roata, tragerea în ţeapă, spânzurarea şi decapitarea celor 11 ţărani răsculaţi, prinşi în lunile noiembrie şi decembrie 1784 şi care s-au aflat în închisorile de Aiud şi Alba Iulia. Suma era echivalentă cu preţul unei vaci sau a douăzeci de vedre de vin.

Toate sursele documentare indică locul de execuţia a lui Horea şi Cloşca pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia, o terasă înaltă, situată în partea de sud a oraşului şi Cetăţii. Monumentul ridicat în 1959 în cinstea conducătorilor Răscoalei fost plasat în partea de nord a terasei şi nu pe locul cel adevărat, întrucât nu era cunoscut atunci. Şi tot acolo a rămas. Răscoala iobagilor români din 1784-1785 a avut un mare ecou în Europa şi America. Pentru prima dată, s-a aflat de existenţa în Transilvania a unei naţiuni majoritate de origine neolatină, românii, a căror soartă era dintre cele mai nenorocite din Europa. În 28 februarie 2014, se comemorează 229 de ani de la episodul sângeros al execuţiei capilor Răscoalei şi a altor sute de iobagi care s-au răzvrătit împotriva nedreptăţilor.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.