De ce apar durerile articulare când vine frigul și cum le tratăm

TRIMITE PRIETENILOR

„Mi-a intrat frigul în oase“ este o expresie pe care toţi o folosim atunci când avem o stare de disconfort, cu accente de durere la încheieturi, membrele inferioare şi superioare sau la spate. Se întâmplă începând din toamnă până în primăvară. Temperaturile scăzute le dau bătăi de cap celor cu reumatism, persoanelor care au suferit în trecut leziuni la mâini şi picioare şi mai ales bolnavilor cu afecţiuni mai grave ale sistemului osos.

Cum vine frigul, apar durerile articulare. Schimbarea presiunii atmosferice duce automat la aceeași reacție în articulații. Or, dacă acestea au leziuni, osul percepe durere.

Prin vene, sâng3le se întoarce din țesuturi spre inimă. Odată ce acestea suferă, apare insuficiența venoasă cronică.

Prof. dr. Mircea Pătruț, chirurgie cardio vasculară: „Pe venele de la picoiare, sâng3le se întoarce cu greutate spre inimă, se întoarce pasiv, nu pulsat ca pe artere.”

Contribuiți la starea bună a venelor mișcându-vă în permanență. E lesne de înțeles de ce: pentru că acestea nu beneficiază de o pompă, precum e inima. Tot prin mișcare, sprijiniți și sistemul limfatic, parte a sistemului imunitar. Dar și structurile articulare.

Conf. dr. Florian Berghea, medic primar reumatologie: „Cartilajul nu are vase de sâng3, el trebuie să se hrănească numai absorbind lichidul din jurul lui printr-un mecanism de tip burete, apeși pe el, se hrănește. Nu faci treaba asta, pui cartilajul la risc.”

Lipsa mișcării poate duce la fisuri în articulații. La acest nivel se resimt schimbările de vreme. Presiunea lichidului fiziologic pe os crește odată cu aceeași modificare din exterior. Apare durerea.

Pe de altă parte, suprasolicitarea articulară în timpul unui efort fizic intens poate duce la leziuni pe termen scurt. Dar nu vorbim de leziuni de artroză, adică leziuni degenerative.

În ambele situații, durerea poate fi ținută sub control prin aplicarea locală a unor substanțe active.

Conf. dr. Florian Berghea, medic primar reumatologie: „Diclofenacul este antiinflamatorul cel mai utilizat în Europa de multă vreme. Folosim antiinflamtoarele topice la persoanele în vârstă, dar și la personele tinere la care nu există o boală artrozica constituită, ci o leziune traumatică a cartilajului dată de suprasolicitare. Nu e nevoie să iei ceva pe gură, să diluezi în sâng3le din tot organismul, rinichi, ficat, ci poți să faci o aplicație locală și să obții un efect similar.”

De reținut e și că orice sensibilitare resimțită la nivel articular trebuie raportată medicului. Până la efecte, e bine să identificați și cauza și să acționați în consecință.

Una dintre afecţiunile influenţate de perturbările atmosferice este artroza. În această boală, modificările osoase produse ca urmare a distrugerii cartilajului articular fac ca receptorii de la nivelul osului să resimtă schimbările atmosferice şi durerea să fie mai intensă.

Cele mai frecvente localizări ale artrozei sunt articulaţiile coloanei vertebrale, genunchii, articulaţiile coxofemurale şi unele articulaţii de la nivelul degetelor mâinilor sau picioarelor. În afară de durerea agravată de frig, pacienţii cu artroză mai remarcă limitarea mişcărilor articulare şi chiar deformarea articulaţiilor afectate.

Sfaturi pentru a scăpa de durerile osoase şi articulare provocate de frig:

Poartă haine din bumbac sau lână, întrucât aceste materiale izolează căldura şi protejează împotriva vântului sau precipitaţiilor. Astfel, zonele vulnerabile vor fi protejate şi intensitatea durerilor nu va fi atât de ridicată.   Disconfortul este simţitor ameliorat dacă foloseşti şosete groase şi mănuşi, atunci când ieşi din casă.

Pantofii de iarnă trebuie să fie cu jumătate de număr mai mari, deoarece, dacă sunt strînşi pe laba piciorului, ei afectează circulaţia, iar senzaţia de frig apare mai repede şi mai des.

Pantofii trebuie obligatoriu să fie din piele sau să aibă şsireturi şi o talpă cât mai flexibilă, care atenuează eventualele şocuri.

Pentru a scăpa de probleme poţi trata starea de la interior spre exterior; poţi lua o aspirină care să-ţi accelereze circulaţia sanguină, un supliment de vitamina B şi mult ceai de măceşe, renumit pentru proprietatile lui benefice în acest sens.

Mai poţi apela şi la masarea mâinilor şi picioarelor cu ulei de mentă, apoi cu cremă de muşeţel pentru a hidrata pielea uscată.   Băile fierbinţi în sezonul rece au o acţiune benefică în menţinerea articulaţiilor încălzite. Sunt suficiente câteva minute în care să te încălzeşti înainte de a te pune în pat la somn.

Alimentaţia este şi ea importantă. Legumele, fructele şi acizii graşi nesaturaţi au un impact benefic asupra durerilor articulare, scăzându-le intensitatea.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Oana