Este foarte activă în politică, a devenit primarul sectorului 1 din Bucureşti, dar mai puţini ştiu viaţa lui Clotilde Armand, dincolo de activitatea profesională. A trecut printr-o dramă şi foarte rar vorbeşte despre experienţa neplăcută.
Clotilde Armand este om politic, manager, activist civic, dar, înainte de toate este mamă. A născut de şase ori natural: “Am născut prima dată în America, apoi în România, în anul 2000, în Giuleşti, la stat, apoi în Germania, apoi în Franţa, şi apoi de două ori în România. De şase ori am născut natural, primele trei fără epidurală, asta a fost foarte dificil, apoi a fost foarte frumos.”, a declarat aceasta într-un interviu în 2017.
Ce s-a ferit aceasta să povestească este drama prin care a trecut. Clotilde Armand este căsătorită cu matematicianul Sergiu Moroianu şi au avut împreună şase copii. Viaţa lor a fost presărată cu multe întâmplări extrem de dificile, celor doi murindu-le doi copii la vârste foarte fragede. Clotilde Armand a dezvlăuit în cartea „Am ales România. Povestea mea’, despre cele două fetiţe: Ondine şi Clara.
Micuţa Ondine a murit din cauza sindromului morţii şubite la sugari. Avea doar 4 luni: “Când a murit, am crezut că va fi sfârşitul perioadei fericite din viaţă noastră, sfârşitul tuturor ambiţiilor pentru mine şi pentru Sergiu. Adică mi se părea că lovitură sorţîi e aşa de mare, că nu ne vom reveni niciodată. Aşa eram convinsă. Evident, trebuia să continuăm să trăim, pentru că ii aveam pe ceilalţi copii ai noştri, dar credeam că nu vom putea fi fericiţi şi plini de energie din nou. Îmi amintesc precis sentimentul meu de atunci: cel de datorie faţă de copiii noştri, aici şi acum, într-un prezent îngheţat, şi nimic altceva, adică un gol imens, complet, fără speranţa şi fără nici un alt orizont”, a dezvăluit ea.
La următorii copii, Clotilde şi soţul ei nu suportau nici măcar gândul că ar mai putea pierde încă un copil. “Când copilul atingea un an, iar amândoi eram nişte fantome, ne hotăram să ne oprim, pentru că statisticile spuneau că pericolul trecuse şi copilul era salvat”.
Cum şi-a pierdut Clotilde Armand al doilea copil
Din păcate, veştile triste nu se opresc aici. Fetiţa lor în vârstă de 10 ani a fost lovită de un motociclist, pe trecerea de pietoni, ambii murind pe loc.
“După accident, mult timp am negat realitatea. Apoi, m-am gândit că avem o parte din familie pe pământ şi o parte în ceruri, o parte care ne aşteaptă şi pe noi. M-am gândit că ne vom ruga mult şi prin rugăciune, prin împărtăşanie, prin mintea noastră vom fi mereu împreună şi va fi că înainte. Vom vorbi cu ea aşa, normal, în viaţă de zi cu zi. La început voiam să-i pun masă Clarei cu noi şi îmi amintesc cât de mult am suferit şi am plâns când Sergiu a refuzat categoric să-i pun pantofii sub bradul de Crăciun. În amintirea Clarei, dau fiecărui copil câte un lucru de-al ei, pentru că aşa făcea ea: dădea cadouri tuturor.”
Cine este Clotilde Armand
Clotilde Armand, în vârstă de 47 de ani, s-a născut în Franţa şi de profesie este inginer. Europarlamentarul USR s-a stabilit în România în anul 1999, după ce s-a căsătorit cu un român, Sergiu Moroianu, pe care l-a cunoscut când studiau amândoi la Institutul de Tehnologie Massachusetts. Din 2015, ea are şi cetăţenie română.
Acum este primarul sectorului 1 din Bucureşti şi mama a patru copii, un băiat şi trei fetiţe.