Simptomele cardiopatiei de origine nervoasă sunt: bătăi accelerate ale cordului, bolnavul are senzația că nu poate respira suficient de adânc, are senzația de nod în gât, simte o presiune în jurul inimii, durere, stare de oboseală, indispoziție, dureri de cap, amețeală, insomnie, neliniște, nervozitate. De cele mai multe ori nu apare doar unul dintre aceste simptome sau doar câteva, de exemplu, bătăi accentuate, presiuni în jurul inimii, stare de neliniște. În apariția simptomelor un rol primordial îl pot avea experiențele negative, divergențele cu șeful la birou, divergențele între soț și soție sau cu alți membrii ai familiei, conflicte la locul de muncă, nereușitele în lanț.

Cauzele de natură sufletească pot cauza hipertensiune. Caracteristic pentru hipertensiunea de natură nervoasă este faptul că ea este oscilantă, din când în când se mărește apoi revine la normal. În aceste două afecțiuni roentgenoscopia și EKG-ul sau alte investigații nu arată modificări morfologice, acestea sunt doar perturbări funcționale, se pot trata foarte bine cu medicația naturală și ceaiuri.

Bolile organice ale cordului sunt de obicei: miocardita reumatismală, inflamația musculaturii inimii, valvele cordului nu funcționeaza bine (nu se închid bine) deci inima nu poate asigura debitul de sânge necesar, prin urmare apare sufocarea (respirația grea) și edeme ale picioarelor. Aceasta se numește “descompensație”.

Boala gravă produsă de nicotină este arterioscleroza. La ameliorarea acestei boli nu este suficienta doar consumarea ceaiurilor ce au rol de a dilata pereții vaselor sanguine, ci este nevoie și de alte feluri de medicații naturale, dar și de renunțarea la fumat. La bătrânețe este frecventă, datorită arteriosclerozei, reducerea lumenului vaselor sanguine, tromboza și hipertensiunea. În aceste cazuri, în afara consumării ceaiurilor care reduc hipertesiunea arterială, este necesară eliminarea din hrană a grăsimilor de origine animală și de introducerea regimului vegetarian. Arterioscleroza și hipertensiunea de natură nervoasă se tratează în afara ceaiurilor și cu gimnastică relaxatoare.

Păducelul – frunzele și florile sunt cele mai des utilizate, fiind cea mai eficace plantă în cardiopatie. În antichitate păducelul nu a fost cunoscut. Prima referire se face în anul 1305 de către Petrus de Quercetanus care-l recomanda în caz de gută. La efectul acestuia fac referire și medicii francezi și englezi în secolul al XIX-lea. Cercetările din ultimele decenii au fost necesare pentru a demonstra, pentru a recunoaste că păducelul este planta medicinală cea mai valoroasă în afecțiunile cordului, care stimulează și reglează activitatea cordului, fiind inofensiv, deci poate fi folosit în tratamente de lungă durată.

Fructele, florile și frunzele de păducel, conțin derivați flavonici, cuercetină și rutină. Acestea la un loc au efect favorabil asupra funcționării cordului și a circulației sângelui. Așadar, îmbunătătește fluxul în arterele coronariene, reduce sau oprește accesele de angină pectoris, întărește direct celulele musculaturii cordului, mărește potențialul musculaturii cardiace, elimină tulburările de ritm ale cordului. Reduce hipertensiunea, mărește hipotensiunea (acest efect îl are numai într-o anumită combinație de ceaiuri). Are și acțiune sedativă, pentru mărirea acestei acțiuni se va combina cu odolean și hamei.

Se folosește în arterioscleroză și în deformări ale musculaturii cordului care este una dintre cauzele cardiopatiilor la bătrânețe. Păducelul este susținătorul cordului vârstnic. Are efect benefic și în insuficiențele cardiace cauzate de hipertensiune. Dupa infarct îmbunătățește aprovizionarea miocardului, ajută la refacerea arterei afectate, reduce hipertensiunea, numărul pulsațiilor, îmbunătățește în general musculatura. Păducelul este foarte bun pentru cei care duc o viață supraîncărcată, plină de emoții, de griji, cu consum de băuturi alcoolice, cu fumat, cu alimentație dezechilibrată, cu urmări ce se manifestă în special prin tulburări în activitatea cordului. Dă rezultate bune în bolile infecțioase cu tulburări ale ritmului cardiac, în miozită.

Deoarece are și o acțiune sedativă, se poate aplica cu efect și în cazuri în care slăbirea fizică generală este asociată cu manifestări nervoase, degradarea capacității intelectuale, irascibilitate și insomnie.

Importantă este administrarea zilnică, constantă, rezultatele nu apar de la o cură scurtă. Este inofensiv în cazul unui tratament îndelungat, nu intervine obisnuința, substanța activă nu este toxică, nu se cumulează în organism.

Dacă se administrează ca atare: se opăresc 2 lingurițe de flori și frunze în părți egale de păducel în 200 ml apă, se lasă 20 de minute. Din acest ceai se bea zilnic dimineața și seara câte o ceașcă. La începutul curei se va bea câte o ceașcă și la amiază. Pentru îndulcire se adaugă o linguriță de miere.

În caz de hipertensiune, în degenerescențe ale musculaturii și arterioscleroză coronariană se va aplica următorul tratament: vâsc alb, flori de păducel, flori de mușețel, odolean, în părți egale. Două lingurițe din acest amestec se opăresc în 200 ml apă. Se lasă să stea de dimineața până seara, se strecoară. Cealaltă porție se prepară seara și se strecoară, se consumă dimineața. Mușețelul are rolul de a diminua balonarea.

În coprostază, păducelul se amestecă cu crușin. În cazurile când cordul este slăbit, îmbătrânit. Acest ceai stimulează activitatea cordului, asigură afluxul necesar și maărește performanța, restabilește buna dispoziție. În afara vârstnicilor se recomandă și acelora care își văd slăbite capacitățile fizice și psihice. Pentru preparare se amestecă: 60 g flori de păducel, 30 g roiniță, 30 g vâsc alb. Dacă există și simptome de insomnie se adaugă și câte 20 g potbal de munte și odolean. Două lingurițe din acest amestec se opăresc cu 200 ml apă, se lasă 10 minute, se strecoară. Dimineața și seara se va bea câte o ceașcă.

În extrasistole, tahicardie: câte 30 g păducel și lăcrămioară, câte 20 g roiniță și odolean. Două lingurițe se opăresc cu 200 ml apă. Se consumă de două ori pe zi.

Contra cardiopatiilor și tulburărilor circulatorii: 100 g flori și frunze de păducel, câte 50 g talpa gâștei și roiniță. O linguriță de amestec se opărește cu 200 ml apă, se lasă 3 minute, se adaugă miere. Se beau câte 3 cești pe zi.

Denumirea franceză populară a păducelului este “bonnet de nuit”, adică bonetă de noapte. Messegue explica astfel aceasta denumire: “ceaiul de păducel este foarte avantajos pentru cei nervoși, asigurându-se o noapte liniștită.

Rozmarinul este planta îndrăgită a grădinilor de la țară. În cântecele populare apare în legătură cu inima, cu dorul, cu regrete, cu decepții în dragoste. Medicina populară îl consideră medicament al inimii, mai ales dacă floarea de rozmarin este macerată în vin sau spirt. Este considerat drept un bun fortifiant al inimii și de Kneipp.

Frunzele de rozmarin conțin ulei volatil și este remarcabil și conținutul de flavonoid. Are efect stimulator asupra întregului organism, lărgește arterele, îmbunătățește circulația sângelui, reglează tensiunea arterială, activitatea cordului, elimină extrasistolele. Datorită funcționării exagerate a tiroidei și tulburărilor circulatorii, care se produc în stenozele cardiace, este eficace sub formă de ceai.

Se recomandă și în dereglarea generală a organismului, care este asociată de slăbirea activității cordului, precum și în insuficiențele activității cordului, a tulburărilor circulatorii ce se constată la vârstnici, având efecte tonice, stimulative și asupra sistemului nervos. După o legendă care datează din secolul al XIV-lea, rozmarinului i se datorează vindecarea reginei Elisabeta la vârsta de 72 de ani, care și-a recăpătat dorința de viață, fascinându-l în așa măsură pe regele Poloniei, că acesta s–a îndrăgostit de ea, cerând-o în căsătorie.

Mastovani, printre altele, îl recomandă contra tulburărilor circulatorii, dar și cu mențiunea de a se consuma în cantități mici, deoarece poate avea efect excitant. Doza normală este un vârf de cuțit la 200 ml apă, se opărește, se lasă 5 minute. Se consumă zilnic o dată sau de două ori, dimineața, eventual la amiază. Pentru consum este nevoie de o testare individuală.

Contra hipertensiunii se face următorul amestec: câte 50 g frunză de mentă și rozmarin, 20 g obligeană. Din acest amestec se pun 2 lingurițe în 250 ml apă rece, se pune la fiert, după fierbere se strecoară imediat. De două ori pe zi se bea câte o ceașcă. Este un bun remediu în cazul unei circulații slabe, inclusiv hipotensiune, tonifică, activează circulația sângelui și a sistemului nervos. Se recomandă și tinerilor astenici, cu un organism slăbit, predispuși la leșin, care încă nu au boli cronice.

Lăcrămioara este una dintre cele mai vechi plante medicinale populare. S-a folosit în “hidropizie”. Totuși, a fost dat uitării. Astăzi este un remediu apreciat în afecțiunile cordului. Are ca substanță activă convalotoxina ce rivalizează chiar și cu strofantina. Nu reacționează aspura mulculaturii cordului ci asupra sistemului nervos excitativ al cordului, și nu se cumulează în organism, nu produce intoxicații. Se aplică în insuficiențele cardiace mai slabe sau mediocre. Se poate administra în brahicardie (bătăi de inimă mai reduse) când bolnavul nu suportă medicația cu digitalis (degetar), care ar reduce și mai mult bătăile inimii. Planta ca atare are eficiență mai mare decât extractele de glicozide cardiotonice, deoarece și flavoizii măresc influența benefică care se extinde asupra întregii circulații sanguine.

Se recomandă bolnavilor ce nu suportă tratamentul cu digitalis, dar și în pauzele tratamentului cu digitalis. Are și acțiune diuretică. Diminuează și simptomele care asociază arterioscleroza. Se va prepara următorul ceai: lăcrămioară, mentă, odolean în cantități egale. Din acest amestec 2 lingurițe se opăresc în 200 ml apă, se lasă 15 minute. Se va consuma zilnic câte o ceașcă dimineața și seara, timp de câteva săptămâni.

Usturoiul este cel mai eficace în prevenirea și tratamentul arteriosclerozei. Multe cercetări de laborator și clinice confirmă acest fapt. Este vasodilatator, reduce hipertensiunea. Acțiunea vasodilatatoare se constată mai ales în vasele sanguine ale membrelor inferioare, ale ochilor și creierului, în așa zisele zone periferice îndepărtate de inimă. Dilată și arterele intestinelor, ajutând astfel pacienții, care datorită arteriosclerozei, suferă de balonare.

Usturoiul reduce cantitatea de grăsimi, de colesterină din sânge, reducând prin aceasta arterioscleroza care determină în primul rând pierderea elasticității vaselor sanguine, producând în același timp strangularea în zonele de depunere.

Arterioscleroza se instalează astfel: odată cu grăsimile de origine animală (untura de porc, untul, smântâna) se introduce în organism o cantitate mare de colesterol, care se depune pe pereții interior ai arterelor. Deci pentru prevenirea arteriosclerozei se recomanda ca în loc de grăsimi de origine animală să consumăm uleiuri vegetale.

Un cercetător bulgar, Prof. Vaselin Petkov, a demonstrat prin experiențe pe animale, eficacitatea usturoiul în combaterea arteriosclerozei. Un grup de iepuri au fost furajați un timp mai îndelungat cu grăsimi de origine animală, deci cu colesterină. Un alt grup a primit în furaje și usturoi. La acest grup cantitatea de colesterol din sânge a fost cu mult mai mic decât la cei care nu a primit usturoi. Și acțiunea tonifiantă, fortifiantă a usturoiului ajută la vindecarea în cazul adulților a stenozei arteriale, a hipertensiunii.

Deoarece dilataă și arterele picioarelor este și un remediu în caz de schiopătare temporară, se recomandă persoanelor vârstnice unde arterioscleroza se instalează și în arterele inferioare, motiv pentru care în urma mersului, se instalează crampe dureroase care obligă bolnavul să se oprească din mers.

Cura cu usturoi trebuie să dureze 3 sau chiar 5-6 luni, pentru a avea efect asupra aparatului circulator. În fiecare zi se vor consuma 1-2 maximum 3 căței de usturoi. Mirosul usturoiul nu trebuie să împiedice pe nimeni în a-l consuma. Faptul că se elimină prin porii pielii și plămâni, demonstrează că se difuzează și la periferia organismului. Uleiul volatil căruia i se datorează mirosul penetrant al usturoiului are acțiune antibiotică. Bacteriile și virusurile expuse aburilor de usturoi sunt distruse. După consumarea usturoiului și în ziua următoare, mestecarea câtorva frunze de ienupar reduce din mirosul neplăcut al cavității bucale.

S-a observat în nenumărate cazuri, că în arterioscleroza membrelor inferioare, asociate cu schiopătatul intermitent, cura cu usturoi aplicată cu strictețe s-a vindecat, deși medicația aplicată anterior nu a avut efectul scondat. Această cură este eficientă și în arterioscleroza retinei, îmbunătățind vederea.

O dată cu dispariția balonarii și a durerilor stomacale, diafragma care desparte plămânii și inima de organele gastro-intestinale, coboară, astfel se reduce presiunea exercitată asupra cordului, dispare totodată și durerea de inimă. Fenomenul este accelerat de efectul usturoiului care dilată și arterele coronariene.

În prevenirea, nu și curativ, se recomandă cura cu usturoi de sfârșit de săptămână. Vineri 1 dată seara, sâmbătă de 3 ori, dimineața, la prânz și seara, de 2 ori duminică, dimineața și la amiază consumați câte un cățel de usturoi de mărimea migdalei.

Rețetă populară contra hipertensiunii și arteriosclerozei: într-un litru de apă se amestecă 30 căței de usturoi mărunțiți, se adaugă 3 linguri de miere și 150 g drojdie bine mărunțită. Se lasă să stea timp de 9 zile. Între timp se amestecă de mai multe ori zilnic. Zilnic, dimineață, la amiază și seara se bea câte un paharel. Să aruncați depozitul de usturoi, lăsați-l să se decanteze consumând lichidul din stratul imediat deasupra terciului.

O rețetă poloneză contra arteriosclerozei: câte 10 g chimion și virnant, câte 15 g roiniță și odolean, 20 g flori de păducel, 30 g de vâsc alb. Pe conținutul unei linguri din acest amestec se toarnă o ceașcă de apă, se lasă să stea peste noapte. Zilnic se beau câte 3 cești.

O altă rețetă contra arteriosclerozei: 20 g vâsc alb, câte 10 g flori de levănțică și de odolean, frunze de nuc, străița ciobanului, coada calului, pir, coada șoricelului, sopârliță, angelică, mentă. Din acest amestec o lingură se adaugă la 300 ml apă, se lasă de seara până dimineața, se încălzește până la fierbere, se lasă să se răcească, timp în care se amestecă, se strecoară, se adaugă miere. Această cantitate se consumă în 24 de ore în loc de lichide.

Vâscul alb are acțiune antihipertensivă. Din fructul de vâsc alb, romanii au preparat un clei de prins păsări și muște. Vâscul a fost prezent și în mitologia greacă, deoarece frunzele sale sunt veșnic verzi, nutrind speranța revenirii primăverii. Celții, ca și alte popoare, își trăiau somnul de iarnă, vâscul rămânând verde de parcă avea toată puterea vieții. După prima lună plină de iarnă, în ziua a șasea, preotul tăia cu o seceră de aur ramurile vâscului, care au fost strânse în căderea lor de bărbați anume aleși, pe cearșaf de pânză, având grijă ca ramurile să nu ajungă în contact cu pământul, ca apoi din vâsc și ceapă să fiarbă o băutură aducătoare de binecuvântare și sănătate.

Cei bolnavi de inimă și cu tulburări circulatorii pot avea încredere în calitățile benefice ale vâscului, deoarece conține colină și acetil-colină cu efecte hipotensive. Contține și vascotensină care este o peptidă cu acțiune puternică asupra inimii. Substanțele sale active influențează totdeauna în mod complex activitatea organismului. Cantitatea și compoziția substanței active depinde în mare măsură de specia de pom pe care parazitează. Ramurile culese de pe pomi de măr sunt cele mai valoroase, apoi cele de pe mesteacăn și frasin, cele mai puțin valoroase sunt cele de pe arțar, tei, nuc, salcâm și plop. Numai frunzele și vlăstarii de pe vâsc au calități tămăduitoare.

În amestec cu alte plante medicinale care au efect sedativ dă bune rezultate în afecțiuni cardiace pe baza nervoasă. Are efecte benefice în arterioscleroză, în afecțiuni cardiace legate de vârsta înaintată. Reduce hipertensiunea, ridică hipotensiunea. Aceasta se explică prin faptul că întărește activitatea cordului, reglează circulația sângelui și astfel amețeala, durerile de cap și vajâitul în urechi dispar.

2-4 lingurițe de vlăstar se înmoaie în 250 ml apă la temperatura camerei, se lasă de seara până dimineața. Jumătate se bea înainte de dejun, iar cealaltă jumătate după dejun. În aceeași zi se mai poate bea o asemenea doză.

Saschiul este și el un component al ceaiurilor cu acțiune contra hipertensiunii. Conține un număr de 80 alcaloizi ca substanțe active, mulți dintre aceștia regăsindu-se în planta Rauwolfia serpentina din India. Nu are efecte secundare dăunătoare. Se folosesc părțile cu flori ale plantei. Amestec de ceaiuri cu acțiune contra hipertensiunii: 5 g nemțișor de câmp, câte 8 g mustață de porumb și vrej de fasole, câte 10 g frunze de nuc și flori de levănțică, câte 15 g de fructe de păducel și flori de soc, câte 20 g vâsc și coada calului. Din acest amestec o lingură se înmoaie seara în 300 ml apa. Dimineața se fierbe, se lasă să se răcească, amestecându-se între timp, apoi se strecoară, se adaugă miere. Această cantitate se bea în cursul zilei în loc de lichide.

Tot contra hipertensiunii este și următorul amestec de ceaiuri: 20 g vâsc alb, 15 g saschiu, câte 10 g roiniță și flori de păducel, frunze de măslin, coada calului, traista ciobanului, frunze de urzică, frunze de nuc, coada șoricelului. Prepararea se face ca mai sus.

La bătrâni sunt frecvente varicele, care însă pot să apară și la persoanele mai tinere, în jur de 30 de ani. Necesită tratament doar în cazurile când apar complicații, inflamații sub formă de tromboză. Pentru întărirea pereții vaselor, pentru a reduce inflamația, ne stau la dispoziție mai multe plante medicinale. Pe primul loc se află castanul porcesc care întărește vasele sanguine, reduce fragilitatea și ajută la vindecarea inflamațiilor varicelor. În tratament se utilizeaza doar preparatele bine dozate, de aceea nu este recomandată utilizarea în preparate la domiciliu.

Sulfina este o plantă medicinală ale cărei calități de a vindeca varicele au fost descoperite în America. În statul american Wisconsin au pierit mai multe bovine de hemofilie. S-a constatat că acestea au consumat o cantitate mare de sulfină. Dupa cercetări care au durat câțiva ani, s-a constatat că substanța activă dăunătoare a fost cumarina (din sulfină), care tranformându-se în dicumarol are acțiune anticoagulantă. În cantități mici nu este toxică. O linguriță de sulfină se opărește cu 200 ml apă, se lasă 10 minute. Zilnic sunt necesare 3 asemenea doze. Pentru comprese în ulcerele gambei și în inflamația varicelor este benefica și plimbarea zilnică “pedalarea picioarelor” în poziție culcată, întinderea și relaxarea musculaturii picioarelor, exerciții fizice ale gleznei și ale labei piciorului. Reglarea scaunului prin consumarea tărâței de grâu și a alimentelor bogate în fibre. Este interzisă utilizarea de jartiere, corsete, pantofi strâmți. Se recomandă masajul ușor al gambei (dar acest masaj este interzis în tromboză și inflamație) și compresele de noapte.

Glezna cu edeme este asociată cu tulburări circulatorii, cu simptome de glixie, cu bătăi dese și neregulate ale inimii chiar și în poziție culcată, dar și la cel mai mic efort fizic. Necesită asistență medicală și tratament cu strofantină și digitalis. De mare ajutor pot fi în aceste cazuri ceaiurile cu acțiune diuretică, precum și o dietă constituită din eliminarea din alimentație a cărnii și a grăsimilor și aplicarea unui regim cu alimente de origine vegetală. O săptămână de dietă cu vegetale crude sau dieta cu lichide este benefică, are acțiune diuretică. Dupa aceasta se recomandă orice formă de dietă cu vegetale, completate cu produse lactate. Săptămânal, o zi pe săptămână, se consumă numai fructe (2-3 kg) cu câteva felii de pâine neagră. Pentru cardiaci se recomandă muzli drept mâncare permanentă după următoarea rețetă: 5-6 linguri fulgi de ovăz, o lingură de tărâțe, o lingură grâu încolțit, o lingură miez de nucă măcinată, stafide. Se amestecă cu miere până devine o pastă densă, se adaugă 2-3 mere răzuite sau tăiate, iar dupa gust legume și zarzavaturi. Se adaugă și sucul unei lămâi. Dacă vrem să preparam muzli cu zarzavaturi sau cu fructe, baza este aceeași (fulgi de ovăz etc.). Acest meniu, datorită conținutului mare în fibre, oprește tulburările circulatorii, comostaza și are efect benefic și asupra stazei ficatului.

Amestec de ceai diuretic: câte 20 g coada calului și osul iepurelui, stolonii de pir, frunze de mesteacăn, rădăcini de leuștean, 10 g anison, 40 g talpa gâștei, 5 g fructe de ienupăr. O linguriță din acest amestec se opărește cu o ceașcă de apă, se lasă o jumătate de oră să se răcească, timp în care se amestecă, se strecoară. Se poate îndulci cu miere. Această cantitate se bea în decurs de o zi.

O altă rețetă de ceai diuretic: câte 40 g coada calului și feciorică, câte 25 g flori de soc și osul iepurelui, câte 5 g rădăcină de leuștean și fructe de ienupăr.

Rețetă din farmacopeea cehă oficială de ceai diuretic: câte 10 g rădăcină de osul iepurelui, fructe de ienupăr, frunze de urzică, splinuță, coada șoricelului, feciorică, rădăcină de pătrunjel, 20 g strugurii ursului.

Ambele ceaiuri se prepară ca cel de mai sus. În caz de afecțiuni renale să nu introducem în amestec rădăcinile de pătrunjel.

TRIMITE PRIETENILOR