Contributia decisiva a codului indienilor navajo-pe care criptografii japonezi nu au reusit sa-l sparga-la derularea victorioasa a campaniilor americane din Pacific in perioada 1942-1944 nu a fost un fapt inedit.Antecedente existau din anii primuui razboi mondial,numai ca atunci eroii nu au fost indienii navajo,ci un alt trib,indienii choctaw.
In vara anului 1918,14 indieni choctaw au ajutat Divizia 36 a Corpului Expeditionar american,angajat in sangeroasele batalii cu armata germana,in cursul ofensivei acesteia de la Meuse-Argonne.Repartizati cate unei companii,indienii codificau mesajele transmise prin radio,telefon de campanie sau chiar scrise,pe baza unui cod bazat pe propria limba.Germanii au reusit sa captureze un curier,dar au ramas siderati in fata textului intr-o limba total inaccesibila.
Un raport al comandantului Regimentului 142 Infanterie din 23 ianuarie 1919,adresat comandantuui Diviziei 36,revela cativa termeni ai codului.Astfel,”tun mare”(“big gun”) desemna ”artilerie”,iar ”mic tun care trage repede”(“little gun shoot fast”)-mitraliera,in timp ce batalioanele erau indicate prin unul,doua sau trei boabe de porumb.
Pentru a cinsti rolul important jucat de codul indienilor in timpul primului razboi mondial,la 3 noiembrie 1989,guvernul Republicii Franceze l-a decorat pe seful choctaw Roberts cu prestigioasa medalie “Chevalier de l’Ordre National du Merite”(“Cavaler al Ordinului National al Meritului”).
Indienii nord-americani aveau sa joace un rol insemnat si in a doua conflagratie mondiala.De data aceasta a fost randul indienilor comanche,care,inrolati in armata americana in campaniile din Italia si apoi din Franta,aveau sa faca dovada spiritului lor ingenios.Concret,a fost vorba despre 17 indieni comanche,incorporati in Compania a 4-a de Transmisiuni(”Signal Company”),cunoscuti si sub apelativul de ”transmisionistii'(‘Code Talkers”).Vom aminti doar termenul comanche folosit pentru a-l desemna pe Adolf Hitler:”posah-tai-vo”,adica ”albul nebun”(”crazy white man”).
Ideea utilizarii acestui cod de catre fortele americane a avut-o un inginer din Los Angeles,Philip Johnston,veteran al primului razboi mondial,care luptase in anii 1917-1918 in Franta si cunostea contributia indienilor choctaw la efortul de razboi.Mai mult,fiu al unui misionar protestant,Johnston crescuse,de la varsta de 4 ani,intr-o rezervatie a indienilor navajo.Avusese,asadar,timp sa cunoasca si sa se familiarizeze cu limba si obiceiurile lor.Stabilit ulterior in Los Angeles,Johnston a mentinut o stransa legatura cu indienii navajo.In februarie 1942,la putin timp dupa intrarea Statelor Unite in razboi impotriva Axei,Johnston a citit intr-un ziar un articol in care se arata ca o divizie motorizata din Louisiana intentiona sa angajeze personal specializat in transmiterea codificata a informatiilor cu caracter militar.Cine putea fi mai indicat pentru aceasta decat indienii navajo?-s-a intrebat Johnston.A doua zi se afla la Camp Elliot,langa San Diego,prezentandu-i si argumentandu-i ideea codului navajo locotenent-colonelului James E.Jones,ofiterul de zona insarcinat cu transmisiunile.Acesta l-a ascultat cu atentie,dar a fost sceptic.I-a explicat ca mai existasera inainte initiative de acest fel,dar ca toate dadusera gres,bastinasii nord-americani neavand in limba lor echivalent pentru termenii militari.In consecinta ei ar fi trebuit sa adopte termeni englezesti,ceea ce ar fi facut codul transparent.
Dupa aceasta prima runda,Johnston era decis sa nu renunte.Ca unul care cunostea la perfectie limba indienilor navajo,era constient de faptul ca ea includea o cantitate apreciabila de termeni care,atunci cand erau pronuntati,aveau o varietate de inflexiuni ce le dadea tot atatea intelesuri si sensuri diferite.Verbele,in special,aveau forme si rezonante foarte complexe.Pentru marea majoritate a ascultatorilor,limba era virtual incomprehensibila.Intorcandu-se la Los Angeles,Johnston s-a straduit sa gaseasca similitudini intre limba engleza si cea a indienilor navajo.Atunci i-a venit o idee:decat sa se introduca in limba navajo …cuvantul “‘mitraliera”,mai bine sa se foloseasca pentru termenii militari un cuvant sau doua deja existente in limba.Asa a devenit “mitraliera” -”pusca cu tragere rapida”(”rapid-fire-gun”),”vas de razboi”-”balena”,”avion de vanatoare”-”pasare colibri”.La 28 februarie,Johnston s-a intors la Camp Elliot,insotit de patru indieni navajo,pentru a demonstra capacitatile lor in fata unui grup de militari sceptici,in fruntea carora se gasea generalul-maior Clayton B.Vogel.Indienii au fost trimisi cate doi in doua camere separate.Prima pereche de indieni a trebuit sa transmita celei de-a doua un ordin militar tipic,evident in navajo.Retranslat in limba engleza,mesajul primit de a doua pereche s-a dovedit a fi o copie exacta a ordinului dat.Ofiterii de marina au ramas uimiti in fata vitezei,preciziei si acuratetei interpretarii de catre indieni.Testul fusese trecut.Convins,generalul Vogel a trimis o scrisoare comandamentului marinei SUA,recomandand inrolarea de urgenta a 200 de indieni navajo ,care sa serveasca drept specialisti in serviciul de comunicatii al acestei armate.Dupa o asteptare chinuitoare,Washingtonul l-a autorizat pe general sa recruteze,in cadrul unui proiect de proba,30 de indieni navajo.
La mijlocul lunii aprilie a anului 1942 ,in rezervatia indienilor navajo si-a facut aparitia personalul de recrutare al marinei.Cei 30 de voluntari selectati au fost inscrisi la scolile de la Fort Wingate si Shiprock(New Mexico) si Fort Defiance(Arizona).La terminarea stagiului,considerandu-se ca vorbesc fluent limbile engleza si navajo,cei 30 au fost inrolati ca ”specialisti” in serviciul de transmisiuni.Au urmat zile si nopti de munca fara ragaz.Dar truda lor a fost rasplatita:a fost creat codul.In timpul acestei activitati extenuante un indian a clacat,iar doi au ramas in centrul de antrenament pentru a servi ca instructori viitorilor transmisionisti navajo.Restul au pornit spre Guadalcanal pentru a-si dovedi eficienta pe campul de lupta folosind noul cod in fata decriptorilor niponi.Intrand in componenta Diviziei 1 de puscasi marini,in august 1942,cei 27 de indieni navajo,prin performantele obtinute,au starnit admiratia generalului-maior Alexander Vandegrift,acesta solicitand suplimentarea numarului lor cu inca 83.
O data campania de la Guadalcanal incheiata cu victoria SUA,in februarie 1943,operatiunea de recrutare a indienilor transmisionisti navajo va continua in tabara de la Camp Pendleton,de langa San Diego.In august 1943,aici erau antrenati aproape 200 de tineri indieni.Sergentul-instructor insarcinat cu implementarea programului de invatare si aplicare a codului (“code-talker program”) nu era altul decat,evident,Philip Johnston.
Transmisionistii navajo si-au adus inestimabila contributie in ”razboiul undelor” in campaniile de eliberare a insulelor Solomon,Mariane,Peleliu,Tarawa,precum si in cursul cumplitei batalii de la Iwo Jima.Comentand debarcarea de la Iwo Jima,maiorul Howard Connor arata in raportul sau ca :”Intreaga operatiune a fost dirijata prin intermediul codului navajo.Transmisionistii au trimis si primit nu mai putin de 800 de mesaje fara nici o eroare.Daca nu erau transmisionistii navajo(Navajo Code Talkers),puscasii marini nu ar fi cucerit niciodata Iwo Jima”.
In 1945,la sfarsitul razboiului,bilantul indienilor navajo care contribuisera la victoria SUA impotriva Japoniei era urmatorul:din 50 000 de indieni,au servit patria 540,din care 420 in calitate de transmisionisti.
Datorita eficientei sale, limbajul Navajo avea sa fie folosit si in Razboiul din Coreea precum si in cel din Vietnam, in cel mai mare secret. Cu toate acestea, niciunul dintre amerindienii participanti in aceste conflagratii nu primea vreo recunoastere a meritelor pana la declasificarea dosarelor in 1968, si odata cu inlocuirea codului. De abia in 1982, presedintele Ronald Reagan, oferea supravietuitorilor amerindieni distinctiile meritate. Tot el avea sa numeasca ziua de 14 august drept „Ziua transmisionistilor Navajo”. De asemenea, in iulie 2001, presedintele american George W. Bush acorda Medalia de Onoare ultimilor cinci code-talkers amerindieni ramasi in viata. In 17 septembrie 2007, 18 transmisionisti Choctaw, care participasera la luptele din Primul Razboi Mondial, primeau post-mortem aceeasi distinctie.
