Înfrângere majoră pentru Biden. Obligația vaccinării a fost anulată de Curtea Supremă

TRIMITE PRIETENILOR

Joe Biden s-a luptat joi să-şi salveze de la naufragiu parlamentar vasta reformă electorală, după ce a văzut Curtea Supremă blocându-i obligaţia de vaccinare în întreprinderi, o Joie Neagră care a dezvăluit în mod crud fragilitatea preşedintelui american, comentează AFP, citat de Agerpres. „Sper să reuşim, dar nu sunt sigur de asta”, a recunoscut el, vizibil încordat, în legătură cu legea sa care urmăreşte să protejeze dreptul de vot al minorităţilor. Pentru asta, s-a deplasat, ceea ce este rar, la Capitoliu pentru o reuniune cu senatorii democraţi, consacrată proiectului.

„Dacă eşuăm prima dată, putem încerca a doua oară”, a adăugat, totuşi, preşedintele în vârstă de 79 de ani, care continuă să lupte.

El i-a primit în cursul serii pe senatorul Joe Manchin şi pe senatoarea Kyrsten Sinema, doi democraţi de orientare moderată care blochează în prezent proiectul. Întâlnirea, care a durat aproximativ o oră, s-a încheiat cu puţin înainte de orele 19.00 (vineri, 00.00 GMT), potrivit unui responsabil de la Casa Albă.

Joe Biden, în schimb, nu mai poate face nimic după decizia Curţii Supreme care i-a blocat decizia de a impune fie vaccinul anti-COVID-19, fie teste regulate în companiile cu peste 100 de angajaţi. El a spus că este „dezamăgit”.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.