Locul I pentru România la Olimpiada Europeană de Geografie din Serbia. Toți elevii olimpici sunt de la licee de stat și jumătate au obținut medalii de aur

TRIMITE PRIETENILOR

Elevii care au reprezentat România la Olimpiada Europeană de Geografie (EGEO) 2023, ținută în capitala Serbiei, Belgrad, au obținut 4 medalii de aur, 3 de argint și una de bronz, aducând țara pe locul I în clasamentul pe națiuni, după cum anunță Ministerul Educației într-o postare pe Facebook.

„Țara noastră a fost reprezentată de două echipe, seniori și juniori, fiecare alcătuită din câte 4 elevi, toți obținând medalii. Lotul României aduce acasă patru medalii de aur, trei medalii de argint și una de bronz”, scrie Ministerul despre performanța la EGEO 2023, a 8-a ediție, desfășurată între 24 și 30 iunie în țara vecină.

Echipele de seniori sunt formate din elevi cu vârste de 16-19 ani, iar juniorii de 12-15 ani, potrivit regulilor oficiale anunțate de organizatori.

Cine sunt premianții

„Echipa seniorilor a fost alcătuită din:

  • Topai Alex – Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, Medalie de aur și cel mai mare punctaj, profesor coordonator Timotei Camelia;
  • Bratu Mihai Alexandru – Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu, Medalie de aur, profesor coordonator Vasile Zaharia;
  • Papirowski Svenja Alexia – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București, Medalie de argint, profesor coordonator Nedelea Dorina;
  • Dumitrescu David Mihai – Colegiul Național „Carol I” Craiova, Medalie de argint, profesor coordonator Ciobanu Maria.

Echipa juniorilor:

  • Drăguț Ștefan Cristian – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București, Medalie de aur și cel mai mare punctaj, profesor coordonator Petculescu Diana;
  • Balan Iustin – Colegiul Național „Garabet Ibraileanu” Iași, Medalie de aur, profesor coordonator Dumitrașcu Bogdan;
  • Dulgheru Cosmin Ioan – Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, Medalie de argint, profesor coordonator Cristina Oprea;
  • Țiplic Paul Ioan – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Medalie de bronz, profesor coordonator Ana Marinescu”, potrivit sursei citate.

Coordonatorii loturilor au fost Alexandru Mihaela Florin, inspector în Ministerul Educației și profesoara Fiscutean Cornelia Mihaela de la Colegiul Național Iași.

Amintim că, potrivit proiectelor de planuri-cadru pentru liceu obținute de Edupedu.ro în luna mai, geografia, fizica, biologia și chimia ar urma să fie eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, profilul real, ceea ce a declanșat reacții din partea Societății de Geografie din România (SGR) și a Institutului de Geografie al Academiei Române.

Olimpiada Europeană de Geografie (EGEO), continuatoarea Balcaniadei de Geografie născută la Belgrad

Olimpiada Europeană de Geografie este competiția care continuă Olimpiada Balcanică de Geografie, inițiată la Belgrad de societățile de profil în 2015, pentru a putea ajunge, prin extindere, la elevi din mai multe țări de pe continent, potrivit site-ului oficial al competiției.

Obiectivele Olimpiadei sunt, conform site-ului competiției:

  • „Stimularea tinerilor de a lucra în domeniul geografiei.
  • Să ajute tinerii să își exprime cunoștințele și creativitatea
  • Să contribuie la apropierea tinerilor din regiune
  • Să contribuie la îmbunătățirea activității în domeniul geografiei, prin schimbul de experiență între țările din regiune”.

Probele olimpiadei sunt următoarele: proba scrisă, test multimedia și exercițiu de lucru pe teren.

Ponderea punctajelor:

  • proba scrisă (40% din nota totală),
  • test multimedia (20%)
  • exercițiul de lucru pe teren (40%).

Potrivit sursei citate, proba scrisă „constă în 6 teme referitoare la probleme relevante din punct de vedere geografic și social, care necesită cunoștințe geografice de actualitate și aplicate, precum și competențe geografice și care se referă la geografia fizică și umană.
Fiecare temă presupune mai multe resurse, cum ar fi hărți, fotografii, grafice, statistici”.

Testul multimedia constă în „40 de itemi despre probleme relevante din punct de vedere geografic și social, care necesită cunoștințe geografice de actualitate și aplicate și competențe geografice și care se referă la geografia fizică și umană. Fiecare item constă într-o hartă și/sau o fotografie digitală, un film sau un grafic și o întrebare scurtă”, mai scriu organizatorii în regulament.

Exercițiul de lucru pe teren constă în:

  • „Observare și cartografiere
  • Analiza aspectelor spațiale din zona de lucru pe teren, inclusiv colectarea de date suplimentare
  • Exercițiu de rezolvare a problemelor care să conducă la o propunere care să includă un plan sau o hartă spațială”, conform aceleiași surse.

TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.