Un apel la 112 anunța că proprietarul unui magazin-bar din Ormeniș ar fi ajuns în posesia mai multor cărți de identitate, pe care refuză să le restituie. A fost anunțată și Gruparea Mobilă de Jandarmi.
Este vorba despre aproximativ 90 de carți de identitate, reținute de proprietarul societății pentru că le-a dat pe datorie alimente. Întregul scandal s-a lăsat cu dosar penal. Până în prezent, cinci persoane au sesizat în scris cadrele de poliție cu privire la aceste aspecte, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, scrie stiridiaspora.ro.
,,La data de 26 septembrie, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz, au fost sesizati prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale, ar fi oprit în gaj, mai multe cărți de identitate ca și garanție la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor”, a declarat pentru newsbv.ro comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov, citat de newsbv.ro.
Din pacate multi dintre cititori ne-au transmis ca este o situatie destul de intalnita in mediul rural.