De milenii se străduiește să se găsească metode, substanțe, alimente, băuturi cu care se poate spori productivitatea intelectuală și fizică, să înceteze oboseala. Dintre metodele și substanțele descoperite unele, daca se întrebuințează cu măsură, nu dăunează organismului, dar dacă se depășește o anumită măsură, se poate produce prăbușirea organismului. Oboseala este una din cele mai importante semnale ale organsimului, ne atrage atenția că ne-am consumat energia și că avem nevoie de regenerare, de refacere. Extenuarea duce la o boală cunoscută, din nefericire frecventă, așa-numita nevroză exhaustică. Această epuizare în urma unei supraîncărcări psihice, se manifestă de la o incapacitate de muncă temporară până la tulburări de la echilibru psihic și fizic de lungă durată. Se caracterizează prin astenie puternică, oboseală, dureri de cap, palpitații, inapetență, slăbire, insomie, lipsa capacității de concentrare, iritație sporită, deprimare.
Nu este indiferent modul prin care încercăm, între anumite limite, sporirea capacității de muncă, reducerea oboselii. Din păcate, metodele răspândite în general sunt dăunătoare. Când frunzele tutunului au fost aduse în Europa, nicotinei i s-a atribuit calitatea de a spori capacitatea de muncă. Această afirmație are și astăzi adepți, care susțin faptul că fumatul ajută la eficacitatea muncii. Cercetările ergometrice dovedesc însă contrariul. În schimb, în mod neîndoielnic nicotina este o toxină care distruge miocardul (musculatura inimii) provoacă vasoconstricție. Prin perturbările pe care le provoacă în circulația sâng3lui și aprovizionarea cu sâng3 a organismului, lovește direct în capacitatea potențialului de muncă.
Mulți susțin influența benefică a alc0olului în păstrarea sănătății și în menținerea și stimularea capacității de muncă. Cercetările dovedesc și în acest caz contrariul. Alc0olul atacă sistemul nervos. Intoxicația cu alc0ol se manifestă tot prin simptome nervoase, urmările consumului sistematic de alc0ol determină inflamația nervilor, paralizie, tulburări de conștiință, tulburări mintale. În organismul alc0olicilor, pe lângă lipsa altor vitamine, lipește și vitamina B1, care este vitală sistemului nervos, fiind astfel unul dintre cei mai importanți factori care ajută la menținerea capacității de muncă.
Băuturile cu conținut de cofeină, cafeaua neagră, ceaiul, cola, sunt cele mai răspândite droguri înviorătoare. Cafeaua conține 1,2 2%, ceaiul 1,5-3,5%, iar cola 1-3% cofeină. Nici cele mai mici cantități din aceste băuturi nu sunt vătămătoare. Adepții susțin că, substanțele prăjite ale cafelei măresc secreția sucurilor gastrice, cafeaua are efect favorabil asupra rețelei nervoase a vaselor sangvine, dilată vasele sanguine ale creierului, cordului, rinichilor, ale pielii, mărind ușor tensiunea deci ar fi antidotul hipotensiunii, reduce oboseala de după mese, ba chiar o elimină. Adevărul este însă că ea mărește nivelul colesterinei din sâng3, sporește șansa bolilor vasculare, a vaselor coronariene. Chiar și consumarea moderată a cafelei mărește riscul infarctului. Consumul obișnuit de cafea poate produce tulburări ale somnului, ulcer gastric, colici biliare. Cofeina stimulează la nivelul rinichilor producerea de renină, ajutând astfel la producerea hipertensiunii. La început încetinește ritmul pulsului, dupaă care-l accelerează pe o perioadă de cel puțin o oră. După consumul cafelei se măresc aritmiile cordului. Persoanele nervoase care consumă cafea conduc mai repede, comițând mai multe greșeli de circulație decât înainte. La gravidele care consumă zilnic 2-3 cești de cafea, se pot produce nașteri premature mai frecvent (riscul fiind dublu față de cele care nu beau cafea). Unele experiențe, făcând referire la consumarea cafelei, arată că aceasta poate juca un rol în formarea cancerului intestinului gros, al stomacului și al pancreasului. Taninul din cafea excită mucoasa gastrică. Cafeaua consumată înaintea meselor produce crampe ale musculaturii stomacului, crește tonusul musculaturii, dăunează poftei de mâncare și digestiei normale. În ziua următoare consumării excesive de cafea se instalează oboseala, o proastă dispoziție pe care vor să o îndepărteze tot prin consumul de cafea. Se creează astfel un cerc vicios. Cofeinismul este însoțit de nevrozitate, excitabilitate, neliniște, tremurături, convulsii musculare. Cele relatate despre cafeaua neagră sunt valabile, în mare parte, și pentru celelalte băuturi cu conținut de cofeină.
Să înlocuim deci remediile obisnuite, vătămătoare cu remedii nevătămătoare, cu substanțe naturale înviorătoare. Să le luăm la rând și să le cunoaștem.
Plantele cu un conținut mare de vitamina C, măceșul, citricele, au efect înviorător, înnoitor, întineritor. S-a constatat că îmbătrânirea pielii și modificările ei degenerative, ridurile, uscăciunea, se datorează modificării liantului, a colagenului care susține celulele și țesuturile. Dacă în alimente se găsește vitamina C în cantități suficiente, colagenul rămâne tare și elastic, pielea rămâne netedă, elastică și întinsă. Colagenul este responsabil nu numai pentru elasticitatea pielii, ci și pentru elasticitatea, soliditatea tuturor țesuturilor organismului (a mușchilor, a tuturor organelor, a glandelor). Lipsa vitaminei C din alimentație, are efecte contrarii.
Vitamina C ajută totodată organismul în păstrarea sănătății, în evitarea bolilor și infecțiilor. Se recomandă o doză cât mai mare de vitamina C pentru fiecare zi, deoarece ea stimulează activitatea glandelor cu secreție internă, sporește respirația celulara și prin aceasta întârzie procesul de îmbătrânire. Împiedică arterioscleroza, infarctul cardiac, ajută la păstrarea integrității și elasticității vaselor sanguine. Mărește rezistența organismului și sinteza interferonului. În lipsa vitaminei C se poate observa tendința de hemofilie, fragilitatea oaselor, dureri ale sistemului osos, slăbiciune și dureri musculare, carii dentare, oboseală, insomnie, lipsa poftei de mâncare, întârzierea proceselor de refacere a unor țesuturi (de exemplu, vindecarea rănilor). Fumătorii și consumatorii de băuturi alc0olice suferă în permanență de lipsa vitaminei C.
Măceșul este una din plantele cele mai bogate în vitamina C. Două – trei cești de ceai de măceș pe zi acoperă necesarul în vitamina C (70-100 mg/zi). Conținutul de vitamina C din măceș depinde de specie și de gradul de coacere. Fructele roșii și tari strânse în luna septembrie sau octombrie conțin cea mai mare cantitate de vitamină C. Fructul conține și bioflavon (vitamina P) care întărește vasele capilare totodată împiedică descompunerea vitaminei C. Măceșul, în afara vitaminei C mai conține o cantitate considerabilă de săruri de magneziu. Magneziul este un prim ajutor de imunitate, care prin properdin sporește capacitatea de apărare a organismului crește potențialul intelectual și rezistența față de stres, contribuie la prevenirea cancerului și a infarctului cardiac. Lipsa de magneziu se manifestă în excitabilitate, tremur muscular, spasm muscular, cârcel, amețeală, depresie.
Ceaiul de măceșe se poate prepara prin fierbere sau înmuiere. Rețeta propusă de A.Laza, E.Coiciu: se pun 2 lingurițe de fructe la o ceașcă de apă în clocot, se fierbe încet 3 minute, se ia de pe foc și se acoperă, se lasă o jumătate de oră, strivind între timp fructele, pe urmă se strecoară. O altă rețetă prevedea aceeași cantitate de măceșe care se opărește cu o ceașcă de apă, se lasă 6-8 ore, se strecoară, ori se înmoaie o lingură mare de măceșe în 200 ml apă călduță de seara până dimineața, când se filtrează și se adaugă miere de albine. Consumul optim este zilnic 2-3 cești. Fiecare persoană trebuie să observe propria limita de suportabilitate, nu cumva să se suprastimuleze (necesarul de vitamina C crește în caz de muncă fizică istovitoare și intelectuală, în caz de graviditate, alăptare, în boli infecțioase cu febră, la bătrânețe, în lehuzie și în convalescență).
După măceș, surse importante de vitamina C sunt coacăzele negre și citricele (lămâie, portocală, grepfrut). Datorită consumului de citrice se fortifică capilarele, se activează reconstrucția țesuturilor, se diminuează scleroza la bătrâni. Vitamina C naturală din lămâie este mai eficace decât cea din tabletă. 100 g lămâie conține 40 mg de vitamină C. Sucul a două lămâi coapte, asigură necesarul de vitamină C pe o zi. Lămâia se spală bine, se curăță de coajă (fără a se îndepărta stratul alb, deoarece aceasta conținând celuloza ajută la digestia în intestine). Miezul se mărunțește integral în apă călduță, se adaugă miere pentru îndulcire.
Adăugarea în ceaiuri a sucului de lămâie, să nu se facă în ceaiul fierbinte ci în ceaiul răcit la temperatura la care vrem să-l consumăm. La acrirea alimentelor (a salatelor etc.) în loc de oțet să folosim suc de lămâie. Nu consuma coaja sub nicio formă, deoarece conține substanțe otrăvitoare (de ex., difenilul).
În cazuri de epidemii, pentru a stimula rezistența organismului, precum și în alte situații enumerate mai sus, care necesită un aport sporit de vitamina C, în afara consumului de fructe bogate în vitamina C, se recomandă consumul zilnic 2-3 g de acid ascorbic (10 drajeuri conțin 1 g de vitamina C). Primăvară și toamna pentru consolidarea sănătății sau în caz de slăbire a organismului, în îmbolnăviri cronice, cine suportă gustul acru, poate să țină o cură de lămâie. Aceasta necesită fructe proaspete, coapte. După metoda lui Mentovani, în prima săptămână se consumă zilnic în fiecare zi pe stomacul gol în decurs de o oră, două, sucul unei lămâi, diluat în 200 ml apă călduță. Nu mâncați nimic până la ora 11, apoi în timpul zilei se aplică un regim vegetarian pe cât posibil alimente crude de origine vegetala. În săptămâna a doua se consumă sucul a doua lămâi, iar în a treia zilnic câte trei. Dacă stomacul suportă se poate ajunge până la cinci lămâi pe zi. Dacă s-a ajuns la cantitatea maximă se poate reduce numărul lămâilor cu câte o bucată pe zi. Săptămânal sau din 5 în 5 zile se poate mări și apoi reduce zilnic cantitatea și cu câte o jumătate de lămâie împărțindu-se cantitatea spre a fi consumată în 3-4-5 porții, pentru a se consuma cu un sfert sau jumătate de oră înaintea meselor, iar dimineața pe stomacul gol. Sucul se va absorbi cu paiul, astfel nu se distruge smalțul dinților. Se poate îndulci și cu puțină miere. Această cură are un efect benefic în afecțiuni reumatice, în sciatică, în arterioscleroză, hipertensiune arterială, în afecțiuni ale ficatului și rinichilor. Ca diluant al sucului de lămâie, pe cât posibil, folosiți apă de izvor sau minerală.
Rădăcina de ginseng se folosește de milenii în China, Coreea, Indochina, Tibet, Japonia și India sub diferite forme cum ar fi ceai, tinctură, vin, pastile, alifie, contra durerilor de cap (cefalee), impotență, tulburări de memorie, precum și în simptomul de îmbătrânire.
După o poveste populară coreana, Kumgan, regele Muntelui de diamante, a slăbit în așa hal că nici nu mai putea umbla, nici medicii nu-l mai puteau ajuta. Un bătrân înțelept i-a recomandat “rădăcina sub formă de om” ca leac, care se numea insam (denumirea coreana a plantei ginseng), care este mai puternică decât moartea. Băutura preparată din rădăcină de ginseng l-a vindecat într-adevăr pe rege, care a ajuns apoi la limita superioară a vârstei umane.
Medicina din Occident a descoperit doar de câteva decenii această plantă medicinală și a confirmat din toate punctele de vedere oportunitatea utilizării ei în Asia. Ginsengul, precum substanțele chimice excitatoare ale sistemului nervos, impulsionează activitatea creierului dar nu este excitant, nu produce insomnie, irascibilitate sau modificări afective. Intensifică capacitatea de muncă. Acțiunea este cu atât mai pregnantă cu cât individul este mai obosit. Acțiunea tonifiantă, care poate dura o lună, o lună și jumătate după terminarea curei, constă nu numai în capacitatea productivă mărită, ci și în îmbunătățirea stării fizice și psihice. În primul rând activitatea cordului, a circulației sâng3lui, a respirației, a metabolismului se schimbă în mod favorabil. Se reduce tensiunea și glicemia.
Începând din anul 1947 s-au izolat din rădăcină de ginseng mai multe substanțe active. Panaxionul are o acțiune tonifiantă, acidul panax mărește metabolismul, glicozidul panax-villon armonizează activitatea glandelor de secreție internă, uleiul volatil numit panacen stimulează sistemul nervos central.
Rădăcina ginseng tonifică, stimulează, respectiv stimulează organismul în funcție de starea acestuia. Se poate aplica în multiple cazuri de extenuare, în boli febrile, înainte de toate însă în boli cronice. La vârstă înaintată, la organismele slăbite dar încă sănătoase, are acțiune fortificantă, făcându-se cure primăvara și toamna. Este necesară testarea individuală, deoarece se poate întâmpla ca în doze mai mari să provoace nervozitate, insomnii. Cel mai recomandabil este ceaiul preparat instant din pulbere, prin diluare în apă caldă. O pungă etalon conține necesarul pentru o singură administrare, dar se poate diviza și în patru. După o cură de o lună se va face o pauză de o lună. Lunar sau bilunar și o cură de 1-2 săptămâni poate fi suficientă.
Instrucțiunile de pe ambalaj se cer respectate, deoarece sunt consecințe ale unor experiențe efectuate, precum și de rezultatele clinice. Te simți înviorat, după consumul ceaiului de ginseng, starea de oboseală cronică dispare, memoria și pofta de viață revine. Ceaiul îmbunătățește apetitul, ajută digestia, stimulează circulația sâng3lui, protejează organele iar prin stimularea întregului organism previne îmbătrânirea timpurie și prelungește viața.
Lemnul dulce a fost aplicat de greci și romani pentru acțiunea sa tonifiantă. Chinezii susțineau că ceaiul din lemn dulce i-au făcut puternici și perseverenți. Părintele botanicii Teofrast scria astfel despre lemnul dulce: “reduce setea dacă-l ținem în cavitatea bucală”. Se spune că sciții au rezistat cu lemn dulce, cu lapte de iapă și cas chiar 3 săptămâni fără să bea apă. Autorii vechi îl pomenesc deseori ca ”rădăcina sciților”, deoarece de la Teofrast au aflat că sciții în antichitate erau războinici de temut, care mestecând rădăcini de lemn dulce erau capabili să pribegească zile întregi fără a consuma apă și hrană. Cert este faptul că lemnul dulce crește în partea de sud a Europei, în Caucaz și Iran sub formă sălbatică (pe locurile unde trăiau pe vremuri sciții). Rădăcina conține 5-10% din două tipuri de substanțe active, triterpenice-glicirizina, care este sarea de calciu și de potasiu a acidului glicerizinic, substanță care este de 50 de ori mai dulce decât zaharul rezultat din trestia de zahăr și flavonoizi. În contrast cu tot restul formelor de zahăr, care toate măresc setea, lemnul dulce reduce setea. În afară de aceasta are efect antiinflamator, stimulează musculatura peretelui stomacului, stimulează digestia, este expectorant având și un efect purgativ. Saponinele tritepernice se aseamănă structural cu hormonii glandei suprarenale. De altfel hormonii suprarenalei au un rol hotărâtor în apărarea organismului față de stările de stres, în lupta contra infecțiilor. În general asigură dinamismul și vitalitatea. În cazul funcționării defectuoase a suprarenalei, apare slăbirea progresivă, slăbește tonusul muscular, apare inapetența, hipotensiunea, scăderea temperaturii.
În Europa de Sud se consumă din belșug apă cu rădăcină de lemn dulce, atribuindu-se acțiunea de a curăță sâng3le. În Turcia este popular șerbetul de lemn dulce, în Belgia și Franța muncitorii din oțelării consumă băuturi din lemn dulce drept medicament și pentru efectul său fortifiant. În unele farmacii se pot găsi porții de rădăcini pe care putem să le mestecăm, scuipând afară părțile fibroase. Consumul zilnic poate fi de două-trei ori câte o linguriță, ceea ce ar corespunde la 20-25 g de rădăcină.
Fiertura se pregătește astfel: 10-15 g de rădăcină se pune într-un filtru de apă, se fierbe 10 minute. Această fiertură se consumă în loc de apă. Alt mod de preparare: 50 g rădăcină, asociat cu anison, semințe de chimion și felii de lămâie, se pun într-un litru de apă, se lasă să stea 24 de ore. Va rezulta o băutură înviorătoare, întăritoare atât pentru cei sănătoși cât și pentru cei bolnavi. Față de băuturile răcoritoare din fructe sau care conțin substanțe conservante și mult zahăr, cele din lemn dulce reduc într-adevăr setea, având și efect răcoritor.
Urzica conține din belșug vitamine (A, B, C și vitamina U), substanțe minerale (fier, magneziu, sodiu, potasiu, siliciu, fosfor și clorofilă). Mai demult a fost o mâncare consumată de oameni la țară, sub formă de supă sau iahnie. Să revenim la acest obicei!
Urzica este foarte bună pentru o cură de primăvară, tăiată mărunt în supă sau iahnie. Curăță sâng3le și “sporește sâng3le”. Se pot bea de asemenea zilnic timp de 6 săptămâni câte o lingură de zeamă de urzici proapete. Pasta de urzici se poate amesteca cu iaurt, kefir sau brânză. Ceaiul de urzici se prepară astfel: o lingură mare de urzici se opărește cu 200 ml apă, după 10 minute se strecoară, se îndulcește cu miere. Se consumă zilnic 2-3 cești. Se recomandă, în general, pentru reducerea oboselii, în stări de extenuare, în avitaminoze.
Coada calului a fost utilizată de romani, pentru acțiunea sa fortifiantă, tonifiantă și restauratoare. Vlăstarele tinere se consumau sub formă de salate. Are acțiune diuretică, ajută la refacerea bolnavului debil, anemic sau în convalescență. Este unul din produsele care completează substanțele minerale în special datorită conținutului în siliciu care pansează și întărește țesuturile, fiind și antiinflamator. Utilizarea este benefică atât în consolidarea sănătății, cât și în vindecarea organelor bolnave. Două lingurițe de coada calului se pun în 200 ml apă, se fierbe la foc slab timp de 10 minute, se lasă să stea 10 minute. Se vor consuma zilnic 4 cești din acest ceai, pentru o cură de toxifiere a organismului (este diuretic, curăță rinichii, produce transpirații, îmbunătățește digestia).
Lăptișorul de matcă, propolisul și polenul, bineînțeles și mierea au un rol fortifiant. Cu ajutorul lor putem preîntâmpina nu numai unele mici afecțiuni, dar după orice boală mai gravă, după operații sau alte intervenții medicale, în perioada de convalescență, ajută și grăbesc vindecarea. Propolisul față de infecții are un rol de creștere a imunității prin stimularea formarii anticorpilor. În cazuri de extenuare, în boli recidivante se ia dimineața câte o linguriță de propolis sau miere sau orice alt produs din această categorie. În cazul în care apare mâncărime a pielii, alergii cutanate, edeme se va întrerupe cura.
Lăptișorul de matcă, această minunată substanță nutritivă, mărește capacitatea fizică și psihică, îmbunătățește pofta de mâncare și digestia (fumatul, băuturile alc0olice și cafeaua îi distrug acțiunea). Cura va dura de 3 ori câte 3 săptămâni, cu câte o săptămână de întrerupere, cu respectarea dozelor prescrise pe etichete. Cura se va face în convalescență, nevroză, slăbirea memoriei, boli infecțioase.
Polenul, datorită conținutului de acid glutamic și rutină, mărește capacitatea intelectuală, în sâng3 se mărește nivelul de globulină, deci se mărește capacitatea imunologică a organismului. Este o hrană aproape completă și introdus în alimentație previne sau elimină stările de insuficientă a organismului. Cura se începe cu o doză de o linguriță pe zi, mărind doza treptat în timp de o săptămână la cantitatea de 3*1 linguriță pe zi. Cei suferinzi de alergie sau având în organism sensibil să consume polen doar cu acordul și sub controlul medicului.
După un vechi proverb „un stup alungă zece medici”, numai mierea obținută pe cale naturală, rece, fără încălzire, este cu adevărat valoroasă, ea se poate consuma în afara diabetului în diferite boli și prevenirea acestora. Ca tonifant general se poate face o cură cu miere timp de 10 săptămâni. Cu o oră înainte de dejun sau prânz și la o oră după cină se consumă ceai medicinal în care mierea se poate adăuga în felul următor: iîn prima săptămână câte o jumătate de linguriță, în săptămâna a doua 1 linguriță, în cea de a treia săptămână, o linguriță și jumătate, săptămânile 4-7 câte 2 lingurițe, în a opta săptămnă câte o linguriță și jumătate, în săptămâna a noua adaugă o linguriță, în a zecea săptămână o jumătate de linguriță cu miere. Putem stabili și din 3 în 5 zile. Ceaiul se poate face și din mușețel.
În Norvegia s-au înregistrat rezultate bune cu așa-numitul „Dejun de Oslo”. Datorită condițiilor climaterice vitrege și o alimentație deficitară care se compune în special din pâine și pește și din lipsa razelor solare, a iernilor lungi, copiii din aceasta țară au avut performanțe cu mult mai slabe, până s-a început tratarea lor cu dejunul Oslo. Acesta se prepară în felul următor: de seară până dimineața se înmoaie fulgi de ovăz în lapte (ca să devină păstos) dimineața i se adaugă un morcov proaspăt răzuit, de persoană. Se încălzește ușor și se îndulcește cu miere. Acest dejun se recomandă, deoarece consumarea lui este benefică pentru oricine. Și morcovul are efect înviorător, tonifiant și activează memoria. Se recomandă a se consuma o jumătate de ceașcă de suc de morcovi în amestec cu o jumătate de ceașcă de lapte.
Germenii de grâu sunt deosebit de bogați în substanțe minerale (fosfor, magneziu, fier, mangan, etc.), în albumine ușor digestibile, uleiuri vegetale, hidrocarburi. Abundă în vitaminele A, B, E. Față de sămânța de grâu neîncolțită, cea încolțită este „hrană vie”. Grâul poate fi încolțit acasă, dar se găsește și în comerț. Toți aceia care se ocupă de sănătatea lor și care nu vor să consume substanțe stimulatoare dăunătoare, cum ar fi de exemplu cafeaua neagră să consume grâu. În afara întăririi sănătății, grâul încolțit este de mare folos în cazuri de convalescență, celor suferinzi de afecțiuni acute sau cronice, precum și acelora care trăiesc o viață încărcată. Se recomandă și în meniul sportivilor și în al persoanelor care efectuează muncă grea, a intelectualilor, în timpul gravidității sau alăptării. Ajută în dezvoltarea copiilor precum și în asigurarea condiției fizice și a capacității intelectuale la adulți. Nu se recomandă în cazul curei de slăbire.
Se amestecă 2-3 linguri mari de grâu încolțit sau colț uscat de grâu în iaurt, în kefir sau în mâncăruri gata fierte, de exemplu în iahnii sau supe. În cazul prăjirii nu-și pierde calitățile nutritive, aceatea doar se reduc. Și germenii altor plante au valoare nutritivă, hrănesc și înviorează (cereale, păstăioase, semințe uleioase, semințe de legume și condimente).
Cura de primăvară este tradiția ce merită a fi reînnoită. Scopul aplicării ei este menținerea și întărirea sănătății organismului, prevenirea și tratarea bolilor. Durata curei este de 4-6 săptămâni. Este bine a se începe cu o săptămână de „dieta lichidă”. În această perioadă se adună și se consumă muguri și vlăstare verzi. Pot fi consumate cu lămâie sub formă de salate sau mărunțite în supe sau alte mâncăruri. Se recomandă consumul vlăstarelor ori a ceaiurilor preparate de la următoarele plante: angelică, soc negru, brusture, ienupăr, coada-șoricelului, urzică, păducel, cicoare, hamei, porumbe, trifoi, lucernă, plop, mesteacăn, mure, hrean. În timpul curei se bea o băutură preferată din coada-șoricelului, pătlagină, păpădie, măcriș (zdrobite) amestecată cu miere.
De la curele de ceai de primăvară ne putem aștepta să asigure buna funcționare a ficatului și rinichilor (de exemplu, păpădia și osul iepurelui au un asemenea efect), să asigure producerea de suc gastric (fierea pământului, obligeană, pelin, în general droguri care conțin substanțe amare), să dezinfecteze și să aibă o ușoară acțiune laxativă (mentă, mușetel, chimion, fenicul, crușin), să întărească țesutul conjunctiv (păpădie, coada calului).
AMESTECURI DE CEAIURI PENTRU CURE DE PRIMĂVARĂ:
1 Frunze de mesteacăn, coada-șoricelului, măceșe cu sâmburi, frunze de urizică, flori de soc, mentă, coada calului, hamei, crușin în părți egale. O lingură mare cu vârf se opărește cu 250 ml apă. Se lasă să stea 10 minute, se strecoară. Se consumă zilnic câte 3 cești timp de 4 săptămâni.
2 Crușin, fenicul măcinat, flori de hibiscus, flori de mușețel, mentă, fierea pământului, flori de urzică, trei-frați-pătați, gălbenele, câte 10 g, frunze de senna 6 g. Este un ceai puțin amar dar cu care ne obișnuim ușor. Se recomandă în inapetență, în tendințe de coprostază. Modul de preparare este identic cu cel anterior.
3 Frunze de mesteacăn, coada calului câte 20 g, frunză de urzică, măceș (cu sâmburi), osul iepurelui, frunze și flori de păpădie câte 10-10 g. Se prepară la fel ca cele anterioare. Acest ceai este denumit „Coada zveliței”, deoarece plantele care intră în compoziția lui au o acțiune diuretică. Se recomandă persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus celor care obosesc ușor sau adorm ușor.
4 Păpădie, frunze de urzică, coada calului, frunză de mesteacăn, măceș (cu semințe) în părți egale. Două linguri mari cu vârf se opăresc cu 250 ml apă, se lasă 15 minute, se strecoară. Se consumă de 3 ori pe zi timp de 5 săptămâni. Se recomandă în reumatism, probleme cu țesutul conjunctiv, în caliculi renali și biliari.
Cura de primavară, nu trebuie să se rezume numai la consumul de ceaiuri medicinale. Cei ai caror ocupație îi leagă de oraș, cei ce duc o viață sedentară să nu neglijeze plimbările frecvente, excursiile legate de culegerea plantelor medicinale, dușuri cu apă rece.
