Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare, s-a reţinut că la data de 13.05.2020, I.B. a condus autoturismul marca Audi, cu viteza de 111 km/h pe o secțiune de drum unde limita de viteză este de 50 km/h, abaterea filmată cu aparatul radar. Conducătoarea auto a a fost amendată cu 1305 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
După ce şoferiţa a cerut anularea sancţiunii pentru că ea a respectat viteza legală la intrarea în localitatea Lumina, reprezentanţii IPJ Constanţa au pus la dispoziţie înregistrarea video prin care se vedea viteza de circulație a autovehiculului condus de I.B. la data și ora săvârșirii faptei contravenționale, precum și numărul de înmatriculare al autoturismului a cărui viteză a fost înregistrată, astfel cum au fost menționate în procesul-verbal. Cu toate acestea, instanța a reţinut că din înregistrarea video depusă la dosar nu se poate stabili numărul de înmatriculare al autoturismului, acesta nefiind vizibil în mod clar.
Mai mult decât atât, instanța a reţinut că, în conformitate cu dispozițiile art. 5.2.1 din Norma de Metrologie Legală NML-021-05, legalitatea cinemometrului este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice. Din buletinul de verificare metrologică BBSC-02.01-3496/23.04.2020, rezultă că, în momentul verificării metrologice, aparatul radar era montat pe autospecială, însă nu se poate determina dacă acesta este autoturismul pe care era montat și la momentul constatării faptei, procesul-verbal neconținând nicio mențiune cu privire la acest aspect.
Instanţa a admis plângerea contravenţională formulată de I.B. împotriva IPJ Constanţa, şi a anulat procesul verbal de contravenţie. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.