Premierul anunta ca va ajuta romanii sa-si plateasca facturile pentru această iarnă. „Va fi o compensare în factură”

TRIMITE PRIETENILOR

Prețul la energie a crescut în ultima perioadă. Potrivit datelor INS, prețul la energie electrică a crescut cu 24,6%, în timp ce prețul gazului a crescut cu 20,5%. Premierul Cîţu grăbeşte legea consumatorului vulnerabil, dar anunţă şi alte măsuri.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul va aproba rapid legea consumatorului vulnerabil, urmând să existe o compensare a preţului energiei în această iarnă.

„Am pregătit deja şi am şi anunţat public, vom aproba mai rapid legea consumatorului vulnerabil şi în acelaşi timp am propus, va fi o compensare în această iarnă a preţului facturat. Va fi o compensare în factură. Pe lângă consumatorul vulnerabil, vom merge mai departe şi vom compensa o parte din factură”, a declarat Cîţu marţi la Parlament.
Întrebat dacă vor exista consecinţe pentru furnizorii de energie care nu respectă piaţa concurenţială, premierul a răspuns: „Dacă există aşa ceva, bineînţeles. Asta a fost discuţia cu cei de la Consiliul Concurenţei. Informaţiile primite până acum arată că nu există astfel de situaţii”.

Cum explică guvernanţii facturile uriaşe la energia electrică. Secretar de stat: „Cel mai ieftin MW de energie este cel pe care nu-l consumăm”
Problema facturilor la gaze și electricitate care au explodat în ultima perioadă provoacă disperare printre consumatorii care s-au trezit cu sume colosale de plată după liberalizarea pieței. Potrivit Institutului Național de Statistică, tarifele pentru curent și gaze au crescut cu 23, respectiv 20 la sută, din decembrie și până în iulie.

Iar tăvălugul scumpirilor nu se va opri prea curând, avertizează experții. Românii se plâng deja că au primit informări potrivit cărora valoarea facturilor crește și cu 200%.

Legea consumatorului vulnerabil. Cine are dreptul la ajutor financiar pentru încălzirea locuinței

Pentru a veni în sprijinul românilor cu venituri mici, grav afectați de scumpiri, guvernanții vor ca legea consumatorului vulnerabil să se aplice nu din toamna anului viitor, ci chiar de la 1 ianuarie sau poate chiar mai devreme.

Proiectul de lege, adoptat deja de Senat, prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, cuprinse între 160 și 500 de lei, pentru aproximativ 400 de mii de gospodării.

Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 810 lei de persoană în cazul familiilor şi 1.445 de lei în cazul persoanelor singure.

Pentru a intra în vigoare actul normativ trebuie adoptat și de Camera Deputaților.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei:
– 250 lei lunar pentru gaze naturale
– 500 lei lunar pentru energia electrică
– 160 lei lunar pentru combustibili solizi şi petrolieri


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.