Primul Cod Penal din România: Corupții își pierdeau funcția și pensia, erau închiși, iar furtul mergea la spitale și case de binefacere

TRIMITE PRIETENILOR

Primul Cod Penal din România (denumit și «Codul Cuza») datează din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A fost promulgat şi publicat la 30 octombrie 1864 şi pus în aplicare de la 1 mai 1865.

Codul penal prevedea sancţiuni aspre pentru funcţionarii dovediți corupţi care își pierdeau funcția pentru tot restul vieții, primeau pedeapsa cu închisoarea (cu executare…), dar își pierdeau și dreptul la pensie. Banii sau bunurile furate mergeau direct către spitale și casele de binefacere.

Funcţionarii publici care urmăreau interesul personal în funcţiile pe care le ocupau fie direct, fie prin persoane interpuse erau pedepsiţi cu închisoare de până la doi ani şi, în plus, nu mai putea ocupa vreodată funcţii publice:
„Despre infracţiunile privitoare la amestecarea funcţionarilor publici în afaceri sau comerciuri necompatibile cu a lor calitate (secţiunea III)
Art. 142 – Orice funcţionar, oficial public sau agent al guvernului, care făţiş sau prin acte simulate, sau prin interposiţiune de persoane, va fi luat sau primit vreun interes oarecare în acte, adjudecţiuni, întreprinderi, sau regii, cu a căror administrare sau priveghiere totală sau parţială este sau a fost însărcinat în timpul săvârşirii faptei, se va pedepsi cu închisoarea de la şase luni până la doi ani, şi cu amendă […]. Către acestea se va declara incapabil pentru totdeauna a mai ocupa funcţii publice”.

„Banii sau darurile se vor lua pe seama spitalelor sau caselor de binefacere”
De asemenea, funcţionarii care primeau cadouri sau alte foloase pentru a facilita emiterea de diferite acte sau alte forme de sprijin erau condamnaţi la ani grei de închisoare, nu mai puteau ocupa funcţii publice şi îşi pierdeau şi pensia:

„Despre mituirea funcţionarilor publici (secţiunea IV)

Art. 144 – Orice funcţionar de ramul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administraţii publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau presenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act, privitor la funcţiunea sa, fie şi drept, dar pentru care n-ar fi determinat prin lege o plată, se va pedepsi cu maximum închisorii şi cu o amendă îndoită a valorii lucrurilor primite sau făgăduite […], iar banii sau darurile se vor lua pe seama spitalelor sau caselor de binefacere ale localităţii unde s-a comis mituirea. Ei nu vor mai putea ocupa funcţie publică şi vor pierde dreptul la pensie”.

„Oricare particular care, în numele său, sau în numele vreunui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu știrea sau fără știrea acestuia, într’un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, pre a interveni, spre a se face sau a nu se face vre-un act din cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare dela șase luni până la doi ani și cu amendă valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei *). Lucrurile primite, sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localităței unde s’a comis faptul. Iar dacă mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni și nu va putea primi pensiune”.

Judecătorii corupţi primeau închisoare pe viaţă

„Dacă mituirea s-a urmat asupra unui judecător sau jurat pronunțând în materii criminale în favorea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisoarei și pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața; el va pierde și dreptul la pensiune. Dacă mituirea s’a urmat asupra unui jurat pronuntând în materii de expropriațiune, pedeapsa va fi închisoarea dela un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața și a dreptului de pensiune”.

Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, egalitatea în fața legii penale, umanizarea pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață. Infracțiunile erau clasificate în trei categorii: crime, delicte și contravenții. Codul penal de la 1865 (denumit și „Codul Cuza”) realizează unificarea legislativă penală și marchează începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a Moldovei cu Țara Românească. Pentru elaborarea acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul penal francez (1810) și Codul penal prusian (1859).

În capitolul „Crime și delicte comise de funcționari publici în exercițiul funcțiunii lor”, primul subcapitol făcea referire la „Sustracțiuni comise de depozitarii publici”.

Astfel, Codul menționa: „Ori-ce perceptor, ori-ce funcționar însărcinat cu percepțiune, ori-ce depozitar sau contabil public, care va fi deturnat sau sustras bani publici sau privați, sau efecte ținând loc de bani, sau acte, titluri și alte lucruri mișcătoare, cari se vor afla în mâinile lui, în puterea însărcinărei sale, se va pedepsi cu maximul închisorei și cu interdicțiunea pe timp mărginit, dacă lucrurile deturnate sau sustrase vor fi de o valore dela 1200 lei în sus.” Dacă valorile sustrase sau deturnate erau până în 1200 lei, pedeapsa era închisoare de la un an până la doi ani. În plus, condamnatul pierdea dreptul la pensie și nu mai avea niciodată dreptul de a ocupa vreo funcție publică.

„Ori-ce judecător, administrator, funcționar sau ofițer public, care va fi stricat, desființat, sustras sau deturnat actele și titlurile al cărora depozitar era, sau care i se încredințaseră sau comunicaseră în virtutea funcțiunei sale, se va pedepsi cu maximul închisorei și cu interdicțiunea pe timp mărginit, se va declara și incapabil de a ocupa funcțiune publică pe toată viața, pierzând dreptul la pensiune.”

Aceeași pedeapsă se aplica pentru „ori-ce agenți sau însărcinați, ai guvernului ori ai depozitarilor publici”.

Când primești ceea ce nu ai drept de a lua

În subcapitolul „Despre nedrepte luări săvârșite de funcționarii publici”, se preciza: „Ori-care dintre funcționarii publici, ori-care din ofițerii publici sau însărcinații lor, ori-cari perceptori de drepturi, taxe, contribuțiuni, bani, venituri publice sau comunale, precum și ori-cari însărcinați din partea perceptorilor, vor fi ordonat să se perceapă, vor fi cerut sau vor fi primit ceeace nu aveau drept a lua, sau mai mult decât ceeace se cuvenia să ia ca drepturi de taxe, contribuțiuni, bani sau venituri, sau ca simbrie ori apuntamente, se vor pedepsi: funcționarii și ofițerii publici, cu închisoare dela doi până la trei ani, iar însărcinații lor, cu închisoare dela șase luni până la doi ani și cu interdicțiunea pe timp mărginit.” Pe lângă închisoare, cei găsiți vinovați nu mai puteau să ocupe vreodată o funcție publică și își pierdeau definitiv dreptul la pensie.

Pentru judecători, pedepsele erau și mai aprige. „Dacă mituirea s’a urmat asupra unui judecător sau jurat pronunțând în materii criminale în favoarea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisoarei și pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața; el va pierde și dreptul la pensiune. Dacă mituirea s’a urmat asupra unui jurat pronunțând în materii de expropriațiune, pedeapsa va fi închisoarea dela un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața și a dreptului de pensiune.”

Abuz în serviciu

O infracțiune în toate vremurile care a fost menționată și în modernul Cod din timpul lui Cuza.

„Ori-ce funcționar de ramul administrativ sau judecătoresc, ori-ce agent sau însărcinat al unei administrațiuni publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau prezenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act privitor la funcțiunea sa, fie și drept, dar pentru care n’ar fi determinată de lege o plată, se va pedepsi cu închisoare dela doi până la trei ani și cu amendă îndoită a valoarei lucrurilor priimite sau făgăduite, fără ca această amendă să poată fi mai mică de 200 lei”. Banii erau oferiți spitalelor sau caselor de binefacere din localitatea unde „s-a comis mituirea”.

Cei vinovați pierdeau și dreptul la pensie și cel de a mai profesa într-o instituție publică.

Trafic de influență

Era pedepsit cu închisoare, pierderea dreptului de a mai ocupa o funcție publică și de a mai primi pensie.

„Ori-care particular care, în numele său, sau în numele vre-unui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu știrea sau fără știrea acestuia, într’un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, spre a interveni, spre a se face sau a nu se face vre-un act din cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare dela șase luni până la doi ani și cu amendă valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei.”

Abuz de putere

Abuzul de putere, maltratarea sau folosirea de „cazne”, toate erau menționate în Codul penal din 1864.

„Ori-ce funcționar administrativ sau judecătoresc va abuza de puterea ce-i dă calitatea sa, spre a sili pe nedrept pe o persoană a face sau a suferi un act, sau a se abține de la dânsul, se va pedepsi cu închisoare dela o lună până la doi ani și se va putea încă declara necapabil de a ocupa funcțiuni publice dela un an la trei.”

Plăsmuiri

La capitolul despre „plăsmuiri sau falsificări” se menționează în primul rând cele de bani, dar și cele de sigilii ale statului sau alte altor autorități, de bilete de bancă și de efecte publice.

Falsificarea „monetelor de metal care au curs în România” se pedepsea cu maximul închisorii „fără admiterea circumstanțelor atenuante, cu interdicțiune pe timp mărginit și cu amendă dela 500 lei în sus”. Iar dacă suma falsificată depășea 2000 de lei „se va putea îndoi maximul închisorei”.

Pedeapsa în cazul actelor publice sau autentice falsificate „fie prin semnături false, fie prin alterațiune de acte, de scriituri sau de semnături, fie prin arătare de alte persoane, decât cele adevărate, fie prin scriituri făcute sau intercalate pe registre sau alte acte publice după confecțiunea sau încheierea actelor” ajungea la cinci ani sau chiar la zece ani, dacă prejudiciul depășea 2000 de lei.

Codul penal din timpul lui Cuza includea pedepse și pentru cei care falsificau pașapoarte, foi de drum și certificate: „Se va pedepsi cu închisoare dela trei luni până la doi ani, ori-cine va plăsmui paspoarte, sau va drege ori va preface un pasport adevărat, sau va adăuga într’însul vre-un cuvânt, sau cifră, sau literă, precum și cel ce cu bună știință, se va servi cu asemenea pasport” .

Nici medicii nu erau iertați dacă dădeau acte plăsmuite. „Medicii, chirurgii sau alte persoane exercitându arta de a tămădui, cari dau, cu știință, asupra stărei sănătăței unei persoane, certificate contra adevărului, spre a servi la autorități sau la societăți de asigurare, se vor pedepsi cu închisoare dela o lună la un an. Iar dacă vor fi primit și daruri sau făgăduieli de daruri, se vor pedepsi cu închisoare dela trei luni până la un an și jumătate.”

Libertate individuală

În capitolul „Atentate în contra libertăței” se specifica: „Când vre-un funcționar public, un agente sau un însărcinat al guvernului, va fi ordinat sau va fi făcut vre-un act arbitrar prin care să se atace libertatea individuală a unuia sau mai multor cetățeni, sau Constituțiunea țărei, se va pedepsi cu închisoare dela șease luni până la doi ani și cu interdicțiune pe timp mărginit. Ca toate acestea, când se va dovedi că el a săvârșit asemenea faptă după ordinul superiorilor săi, în pricini ce privesc la atribuțiunile acestora și pentru care el era dator să le dea supunere în ordinea ierarhiei, va fi aparat de pedeapsa care, în asemenea caz, se va aplica numai superiorilor ce vor fi dat asemenea ordine”.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.