De multe ori, ni se întâmplă să nu reușim să ne ridicăm deasupra unei amărăciuni și atunci se spune că suferim de maladia personalității, născută din durere.
Ce facem când sentimentul de neputință nu are o cauză fizică și ne conduce către o cumplită suferință interioară? Ne îndreptăm spre spirit, ca să nu lăsăm „durerea de inimă” să se manifeste în voie.
Și trebuie să știți că există, într-adevăr, “o rețetă” pentru dureri de inimă. Un element (ingredient) din această rețetă este activitatea fizică.
Bolnavul trebuie să evite tentația de a sta de pomană și de a fi deprimat. Un program rațional care înlocuiește tristețea cu activitatea fizică reduce presiunea asupra acelei zone a minții în care reflectăm, filozofăm și suferim dureri mentale.
Activitatea musculară utilizează o altă parte a creierului și, în consecință, elimină presiunea și oferă ușurare.
De exemplu, luați o perie de frecat pe jos, așezați-vă în genunchi și puneți-vă pe treabă, asta mai ales la femeile îndurerate. Pentru un bărbat, cel mai bun leac este să ia un topor și să se apuce de tăiat lemne până se simte epuizat din punct de vedere fizic.
Un leac excelent împotriva durerii de inimă este să vă lăsați durerea să se manifeste în voie. În zilele noastre, există o părerere greșită că nu se cade ca oamenii să-și manifeste durerea, adică nu se cuvine să plângă sau să suspine mereu.
E firesc să plângem când ne cuprinde durerea sau amărăciunea. E un mecanism de eliberare pe care ni-l oferă trupul nostru și Dumnezeu cel Atotputernic, mecanism ce trebuie folosit la maximum.
A inhiba durerea, a o pune la păstrare, înseamnă a reuși să folosiți unul dintre mijloacele lui Dumnezeu pentru a elimina presiunea durerii.
