Românii nu vor mai avea voie să folosească sobele cu lemne. UE INTERZICE ACEST LUCRU!

TRIMITE PRIETENILOR

Românii ar putea fi forțați să renunțe la soba cu lemne, în condițiile în care o directivă de la nivelul Uniunii Europene interzice încălzirea prin aceste mijloace.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că măsura va fi implementată și în România, dar se va merge pe o perioadă de tranziție, timp în care se va dezvolta rețeaua de gaze.

Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență aprobat de UE la Bruxelles, lemnul ar putea fi interzis pentru încălzirea caselor. Acest lucru pune în dificultate peste 3,5 milioane de gospodării care se folosesc de acest material pentru a-și asigura căldura în timpul sezonului rece.

”Am aprobat două legi extrem de importante în Parlament. Cu reducerea TVA-ului pentru lemnele de foc, pentru a compensa din valul acesta năpraznic de scumpiri.Acest lucru nu se va întâmplă peste noapte și este o recomandare la nivel de UE. Nu este țintită asupra României. Și cu siguranță trebuie să existe o perioada de tranziție, pentru a se găsi și a se implementa soluții.

Nu va fi un lucru impus României peste noapte. Cu siguranță trebuie găsite soluții astfel încât și Trangaz și Romgaz să investească (…) în rețele de distribuție de gaz, acolo unde nu există.”, a spus Marius Budăi.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.