Ziua de 28 februarie a anului 1785 rămâne în istoria românilor ca una dureroasă, sângeroasă. Se împlinesc astăzi 236 de ani din ziua în care doi dintre conducătorii Răscoalei ţărăneşti de la 1784-1785, Horea şi Cloşca, au fost executaţi cu cruzime din ordinul nobililor maghiari, aflaţi sub autoritatea austriecilor.
Sentinţa prevede ca aceştia au să fie duşi pentru crimele acestea la îndătinatul loc de supliciu şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului, începând de jos în sus, anume mai întâi lui Ioan Cloşca apoi lui Horea, numit altminterea şi Ursu Nicola şi în modul acesta să fie trecuţi din viaţă la moarte, iar corpurile lor să fie despicate şi tăiate în patru bucăţi, capul şi părţile corpului să fie aşezate pe roate pe marginea diferitelor drumuri şi anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele să fie îngropate aici la locul supliciului. Această sentinţă s-a pronunţat în 26 februarie 1785, pentru dânşii ca o pedeapsă binemeritată, iar pentru alţii asemenea lor să le fie exemplu şi oroare!!
Prin această execuţie publică la care au fost obligaţi să asiste câte trei bătrâni şi trei tineri din fiecare sat al celor patru comitate cuprinse de răscoală s-a urmărit exercitarea unor presiuni psihologice asupra întregii iobăgimi române din Transilvania, conform instrucţiunilor împăratului: “ca să fie de exemplu şi oroare”. După izvoarele cunoscute, au fost aduşi cu forţa la execuţia lui Horea si Cloşca între trei şi şase mii de iobagi români.
O descriere amănunţită a evenimentelor se află în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la Roma la 2 martie 1785.
“După cum prevedea sentinţa întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile nouă şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot ortodox. Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul informă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie din faţa mea. În afară de nobili şi oameni mai deosebiţi din comitate au trebuit să fie de faţă mulţi oameni proşti şi asta se poate aprecia din faptul, că din fiecare sat al celor patru comitate au trebuit să ia parte după o grea poruncă, câte şase oameni proşti, trei bătrâni şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel puţin cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel puţin douăzeci de lovituri până şi-a dat sufletul. În timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea era legat şi ţinut în picioare de doi ucenici ai călăului ca să vadă ce moarte cumplită şi prin ce chinuri groasnice trebuia să moară ucigaşul său tovarăş. După ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi au dat leşul la o parte, pe Horea l-au urcat apoi în patul său şi l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu roata, iar după patru lovituri din porunca domnului Eckhard, au început să-i lovească pieptul şi astfel după opt, nouă lovituri a murit. Ultimele sale cuvinte au fost.. Mor pentru Naţiune!”
