J𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐠𝐫𝐢𝐧𝐝𝐢𝐧𝐚̆! În unele zone, stratul a atins 1 metru grosime

TRIMITE PRIETENILOR

„În urmă cu scurt timp, satul Palazu Mic, din comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa a fost acoperit de un strat consistent de grindină. Viitura a afectat o locuinţă în care se aflau 5 persoane (3 adulţi şi 2 copii). Stratul de grindină acumulat s-a revărsat în gospodărie şi a blocat accesul în casă. Toate persoanele care se aflau în interior au fost evacuate şi sunt în siguranţă, fără probleme medicale”, transmite Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit sursei citate, din cauza viiturii produse, trei maşini au fost mutate la o distanţă de zeci de metri, iar mai multe clădiri au fost afectate.

„În unele zone, stratul de grindină a atins un metru grosime, iar pompierii au acţionat pentru crearea unui culoar necesar pentru scurgerea apei acumulate. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică cod galben care vizează posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din judeţele Tulcea şi Constanţa”, adaugă IGSU.

Pentru prevenirea situaţiilor care pot pune în pericol viaţa, IGSU recomandă populaţiei să nu se deplaseze prin curenţi de apă, deoarece îşi poate pierde echilibrul, să nu se deplaseze cu autoturismul în zona inundată.

„În cazul în care sunteţi surprinşi de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare. Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile pot fi obţinute prin intermediul platformei naţionale de pregătire https://fiipregatit.ro/ sau al aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore”, conchide IGSU.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.