Streinu-Cercel, sfat pentru Crăciun: La masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând

TRIMITE PRIETENILOR

Adrian Streinu-Cercel, sfat ireal pentru români. Cum ar trebui să mâncăm de Crăciun, de fapt

Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, le recomandă tuturor românilor ca în acest an, de sărbători, să evite pe cât posibil să se întâlnească cu persoanele din afara locuinței.

El reamintește că în România există o criză reală a locurilor de la Terapie Intensivă, ceea ce înseamnă că mulți pacienți nu vor avea unde să fie primiți și tratați.

“De Crăciun și de Anul Nou lumea, pe bună dreptate, va avea tendința să se adune, să se viziteze, să fie împreună acasă. Și, deși toată lumea vrea să trăiască, am ajuns să ne comportăm ca și cum am vrea să murim.

Când știm cât se poate de clar că dacă nu ne ferim de circulația acestui virus, nu purtăm mască tot timpul și ne îmbolnăvim, atunci 40 la sută dintre cei care se îmbolnăvesc vor ajunge la spital, iar dintre aceștia 5% vor avea nevoie de terapie intensivă unde, se vede cu ochiul liber, nu mai sunt locuri.

Depinde de noi ce vrem în această perioadă”, a explicat profesorul Streinu-Cercel, la Medika TV.

Adrian Streinu-Cercel le recomandă tuturor să adopte întâlnirile virtuale, prin intermediul apelurilor video, și, dacă există persoane care își doresc neapărat să se întâlnească în mod real, ele trebuie să se asigure că se expun cât mai puțin riscului de a transmite virusul.

“Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună.

Dacă sunt totuși împreună am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând.

Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată. E o măsură suplimentară, pentru că noi nu știm dacă persoana din fața noastră este sau nu infectată, dacă este sau nu în perioada de incubație, chiar dacă și-a făcut un test rapid și a ieșit negativ”, a spus managerul Institutului Matei Balș.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.