Au apărut noi dovezi ale crimelor de război comise de soldaţii ruşi la Bucea. Mărturiile oamenilor şi două înregistrări obţinute de The New York Times arată cum paraşutiştii ruşi au omorât cel puţin opt bărbaţi într-o suburbie din Kiev pe 4 martie.
Imaginile au fost surprinse pe 4 martie de o cameră de supraveghere şi de un martor care locuia în apropiere. În acestea se poate observa cum opt bărbaţi sunt obligaţi de un soldat rus care îi ameninţa cu arma să meargă pe o stradă din Bucea. Unii dintre ei stăteau cu capul în pământ şi ţineau în mâini curelele celor din faţa lor. Alţii aveau mâinile puse la ceafă. În acest moment, înregistrările obţinute de The New York Times sunt cea mai clară dovadă că bărbaţii au fost capturaţi de armata rusă cu câteva minute înainte de a fi executaţi. „Ostaticii zac acolo, lângă gard”, spune persoana care a filmat. El numără: „Unu, doi, trei, cu siguranţă, patru, cinci, şase…
” În total, nouă persoane sunt reţinute. Bărbaţii erau forţaţi să stea jos, iar în videoclip se poate vedea hanoracul de un albastru intens al unuia dintre ucraineni. Aici se termină videoclipul. Totuşi, publicaţia a obţinut mărturiile a opt civili care au povestit ce s-a întâmplat în continuare. Soldaţii ruşi i-au dus pe bărbaţi în spatele unei clădiri de birouri care fusese transformată în bază militară. Au fost trase focuri de armă, iar ostaticii nu au mai putut fi văzuţi. Imaginile filmate cu o dronă o zi mai târziu, pe 5 martie, şi obţinute tot de The Times, sunt prima dovadă vizuală care confirmă relatările martorilor oculari. Cadavrele celor nouă oameni zăceau pe pământ lângă clădirea de birouri de pe strada Yablunska 144, în timp ce doi soldaţi ruşi stăteau de pază lângă ei.
Printre cadavre, era şi persoana care purta hanoracul albastru. De-a lungul războiului din Ucraina, au apărut mai multe imagini atât din oraşul Bucea, cât şi din altele, care arătau crimele făcute de ruşi. Oficialii din Rusia au negat faptele în mod repetat şi au acuzat că fotografiile şi videoclipurile sunt false şi menite să provoace ură. The New York Times a făcut o investigaţie în Bucea, timp de mai multe săptămâni, stând de vorbă cu un supravieţuitor, cu martori, cu oficiali din Armată şi Poliţie. Ministerele de Externe şi Apărare ale Rusiei nu au răspuns solicitările făcute de publicaţie. Cum s-a întâmplat totul La aproximativ 300 de metri de o clădire de birouri de pe strada Yablunska, transformată de ruşi în bază militară, Ivan Skyba, un constructor în vârstă de 43 de ani, şi alţi cinci luptători ucraineni se aflau la un punct de control improvizat când s-au întors ruşii în Bucea.
Aveau o grenadă, veste antiglonţ şi o puşcă, a povestit Skyba pentru The Times. În momentul în care luptătorii ucraineni au fost avertizaţi că ruşii s-au întors în Bucea şi vin către ei, au ales să se ascundă în casa de lângă punctul de control. Aici se afla şi proprietara, Valera Kotenko, în vârstă de 53 de ani, care le aducea soldaţilor ceai şi cafea.
Skyba a povestit că bărbaţilor li s-au mai alăturat alte două persoane, Andriy Dvornikov şi Denys Rudenko, bărbatul care poartă hanorac albastru în videoclip. În timp ce se ascundeau, bărbaţii au trimis şi sunat persoanele dragi, dar bărbatul în hanorac doar a trimis un mesaj unui prieten prin care îl anunţa că se ascund: „Ne ascundem. Nu suna. Voi apela eu mai târziu”. Dvornikov, un curier, şi-a sunat soţia, la 10:20, a declarat ea pentru The Times. „Nu putem ieşi. Te sun când pot. Te iubesc”, i-a scris el, înainte de a-i spune să şteargă toate mesajele şi să se pregătească pentru evacuare. Bărbaţii s-au adăpostit acolo peste noapte, până în dimineaţa zilei de 4 martie, când şi-au dat seama că o scăpare era imposibilă. „Suntem înconjuraţi”, i-a mai scris Rudenko prietenului său. „Deocamdată ne ascundem. Trag din vehicule blindate”. Aproximativ o oră mai târziu, soldaţii ruşi care efectuau căutări i-au găsit pe bărbaţi şi i-au forţat să iasă din casă sub ameninţarea armei, a spus Skyba. Ruşii încercau să-i identifice după tatuaje care ar putea arăta apartenenţa militară, astfel că pe unii i-au pus să se dezbrace.
New evidence — including three videos obtained by The New York Times — shows how Russian paratroopers rounded up and executed at least eight Ukrainian men in Bucha on March 4, a likely war crime. https://t.co/EnA2q943Ds pic.twitter.com/BRMDeGo0u6
— The New York Times (@nytimes) May 19, 2022










