Echipa României a câștigat 2 medalii de aur, 4 de argint și 1 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

În această săptămână s-a desfășurat în Ucraina, online, a șasea ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI).

Echipa României a câștigat 2 medalii de aur, 4 de argint, 1 de bronz și o Mențiune de Onoare, după cum urmează:

  • SAVU Ștefan Cătălin, C.N. “I.L. Caragiale” / CJEX, Ploiești, AUR
  • VOICU Mihai Valeriu, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, AUR
  • CHENGLIN Shang, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, ARGINT
  • REBENGIUC Mircea, C.N. de Informatică “Tudor Vianu”, București, ARGINT
  • DUMITRU Alexandru, C.N. “I.L. Caragiale” / CJEX, Ploiești, ARGINT
  • DIMA Alexandru, Școala Gimnazială Internațională “Spectrum”, Cluj Napoca, ARGINT
  • GUBA Daniel, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, BRONZ
  • MATEESCU Alexandru, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, Mențiune de Onoare

Team Leader: Bunget Mihai, C.N. “Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu

Deputy Leader: Iordache Ioan-Bogdan, Universitatea București

Aceste rezultate, care vin după performanța de acum trei săptămâni de la Balcaniada de Juniori de la Dorohoi, au și câteva frumoase semnificații:

  • Locul 1 în clasamentul pe țări;
  • România rămâne singura țară care obține medalie de Aur la fiecare ediție desfășurată;
  • Ștefan Savu obține a doua medalie de Aur la EJOI, după cea de anul trecut, la Ploiești.

Foto: Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică

TRIMITE PRIETENILOR