România intră într-o nouă criză politică exact când oamenii nu mai au aer între facturi, rate, combustibil, mâncare și taxe. Liderul USR, Dominic Fritz, a acuzat luni PSD și AUR că pregătesc „luni de instabilitate politică” printr-o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan. În mesajul său, Fritz spune că PSD și AUR sunt „din același aluat” și că „suveranismul este doar o altă față a pesedismului”. Declarația vine după ce PSD și AUR au decis să depună o moțiune comună împotriva Guvernului.
Miza nu mai este doar o dispută între partide. Nu mai este doar cine stă la Palatul Victoria, cine prinde ministere, cine controlează banii și cine își pune oamenii în funcții. Problema este că această criză politică se așază peste o criză economică deja simțită în fiecare casă. România nu este într-un moment liniștit, în care partidele își permit să joace șah politic luni întregi. România este într-un moment în care o familie calculează dacă mai face plinul, dacă mai cumpără carne, dacă mai poate plăti rata, dacă mai poate ține copilul la meditații sau dacă mai amână încă o lună o problemă medicală.
Potrivit datelor INS, rata anuală a inflației a fost de 9,9% în martie 2026 față de martie 2025. De la începutul anului, prețurile crescuseră deja cu 2,3%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni era de 8,5%. Asta nu este o cifră seacă dintr-un comunicat. Înseamnă coș mai scump, servicii mai scumpe, întreținere mai grea, reparații mai scumpe, drumuri mai scumpe, viață mai scumpă.
În aceeași perioadă, România avea una dintre cele mai mari inflații din Uniunea Europeană. Agerpres a relatat, pe baza datelor oficiale, că inflația anuală din România era de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Asta arată o problemă mai adâncă: românii nu doar că plătesc mai mult, ci plătesc mai mult într-un ritm mai dur decât mulți alți europeni.
Pe acest fond vine și presiunea cursului valutar. Euro a stat în aprilie 2026 în zona de peste 5 lei, iar pe 24 aprilie BNR a calculat euro la 5,0928 lei, în ușoară creștere față de ziua precedentă. Media lunară publicată pentru primele luni ale anului arată euro la 5,0924 lei în ianuarie, 5,0946 lei în februarie și 5,0959 lei în martie. Pentru omul de rând, fiecare mișcare a euro se vede în rate, chirii, importuri, materiale de construcții, electronice, piese auto, alimente aduse din afară și în prețurile firmelor care își calculează costurile în valută.
Carburanții au devenit altă rană deschisă. Pe 24 aprilie 2026, în București, motorina standard ajunsese la 8,52 lei pe litru în unele stații, iar unele rețele au operat majorări consistente față de ziua precedentă. Pe 27 aprilie, presa locală relata noi scumpiri, cu motorina trecută de pragul de 9 lei pe litru în majoritatea rețelelor, potrivit datelor centralizate de peco-online.ro.
Asta nu lovește doar șoferul care merge la serviciu. Motorina intră în prețul pâinii, în prețul legumelor, în transportul mărfurilor, în costurile fermierilor, în tariful curierilor, în fiecare camion care aduce marfă într-un magazin de cartier. Când carburantul crește, scumpirea nu rămâne la pompă. Merge mai departe, până în raft.
Pe lângă inflație, euro și carburanți, românii au primit și majorări fiscale. Cota standard de TVA a crescut de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% și 9% au fost înlocuite cu o cotă redusă unică de 11% pentru anumite produse și servicii. ANAF a publicat modificările fiscale aplicabile, inclusiv faptul că de la 1 august 2025 cota standard este 21%, iar cota redusă este 11%.
TVA-ul este taxa pe care o simte toată lumea. Nu contează dacă ești angajat, pensionar, mic antreprenor sau zilier. O plătești când cumperi. Iar când crește TVA-ul, prețurile se mișcă aproape automat, mai ales într-o economie deja tensionată. Firmele transferă costurile, comercianții își refac adaosurile, iar consumatorul ajunge să plătească diferența.
În acest tablou, mesajul lui Dominic Fritz încearcă să pună presiunea politică în legătură directă cu buzunarul oamenilor. El spune că o moțiune de cenzură acum ar însemna „luni de instabilitate politică”, „un nou tăvălug al prețurilor”, rate mai mari și mai puține locuri de muncă. Este o acuzație politică, desigur. Vine de la liderul unui partid aflat de partea Guvernului Bolojan. Dar ea atinge o realitate greu de negat: instabilitatea politică are cost economic.
Când un guvern se clatină, investitorii așteaptă. Când nu se știe cine conduce, ministerele încetinesc. Când partidele negociază luni întregi, reformele se blochează. Când piețele văd haos, dobânzile pot urca. Când dobânzile urcă, statul se împrumută mai scump, băncile devin mai prudente, iar ratele oamenilor apasă mai tare.
România mai are o problemă mare: banii europeni. Fritz a invocat 26 de miliarde de euro pentru spitale, școli, locuri de muncă și apărare, spunând că pentru PSD și AUR acești bani par un „detaliu irelevant”. Formula este dură, dar subiectul este real. Fondurile europene nu vin singure. Au termene, jaloane, proiecte, semnături, licitații, verificări. Când politica intră în criză, apar întârzieri. Iar întârzierile se transformă în drumuri neterminate, spitale amânate, școli renovate pe hârtie și proiecte mutate de la un an la altul.
De cealaltă parte, PSD și AUR spun că moțiunea este un demers împotriva Guvernului Bolojan, iar reprezentanți ai celor două partide au susținut că nu s-a discutat despre o viitoare guvernare comună. News.ro a relatat că Petrișor Peiu, de la AUR, și Marian Neacșu, de la PSD, au spus că până acum nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare.
Aici apare întrebarea pe care oamenii au dreptul să o pună direct: dacă dai jos guvernul, ce pui în loc? Nu ajunge să spui că actualul guvern trebuie să cadă. Trebuie să spui cine vine, cu ce program, cu ce bani, cu ce măsuri pentru prețuri, cu ce soluții pentru deficit, pentru energie, pentru carburanți, pentru pensii, pentru salarii, pentru firmele mici. Altfel, moțiunea devine doar o operațiune de forță, nu o soluție.
Iar românii au mai văzut filmul acesta. Crize politice, negocieri la Vila Lac, comunicate tari, lideri nervoși, declarații despre responsabilitate, apoi ministere împărțite, agenții negociate, directori schimbați, promisiuni reluate. În tot acest timp, viața merge înainte pe bani reali. Factura nu așteaptă să se înțeleagă partidele. Rata nu se suspendă pentru că PSD, AUR, USR sau PNL au o dispută. Prețul de la pompă nu scade pentru că un lider scrie o postare.
Cei mai loviți sunt oamenii care nu au rezerve. Pensionarii cu venituri mici, familiile cu copii, angajații cu salarii fixe, micii comercianți, șoferii, fermierii, cei care fac naveta, cei care trăiesc dintr-un salariu până la următorul. Pentru ei, inflația nu este procent. Este frigider mai gol. Este bon mai mare la casă. Este motorină pusă de 100 de lei, nu plin. Este medicament cumpărat acum și altul amânat.
În România reală, oamenii nu mai au răbdare pentru teatrul politic. Nu pentru că nu ar conta politica, ci pentru că tocmai politica le-a mâncat prea mult timp și prea mulți bani. Au fost ani în care partidele au promis stabilitate, apoi au schimbat guverne. Au promis taxe predictibile, apoi au modificat Codul fiscal. Au promis protecție pentru cei vulnerabili, apoi au lăsat prețurile să fugă. Au promis reforme, apoi au apărat aparatele de partid.
Acum, PSD și AUR încearcă să transforme nemulțumirea publică într-o mișcare parlamentară. USR, prin Dominic Fritz, încearcă să prezinte moțiunea drept o alianță între pesedism și suveranism. PNL și Guvernul Bolojan încearcă să reziste. Dar dincolo de aceste poziții, rămâne o întrebare simplă: cine plătește instabilitatea?
Răspunsul este deja cunoscut. Plătește omul care muncește. Plătește firma care nu mai știe ce taxe va avea peste trei luni. Plătește familia cu credit. Plătește transportatorul. Plătește fermierul. Plătește pensionarul. Plătește statul, prin împrumuturi mai scumpe.
