Președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, a respins luni acuzațiile că ar fi discutat cu premierul interimar Ilie Bolojan dosare aflate pe rolul CCR. Problema e că instituția nu a confirmat și nici nu a infirmat că întâlnirea a avut loc. Și tocmai această tăcere la jumătate spune mai mult decât orice dezmințire.
Potrivit informațiilor apărute în presă, cei doi s-ar fi întâlnit în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, în condițiile în care Abrudean se afla la acel moment la Cluj. Cu alte cuvinte, biroul a fost folosit fără titularul lui, ceea ce, chiar dacă nu e ilegal, ridică semne de întrebare despre discreția deliberată a întrevederii.
De ce contează momentul întâlnirii
Momentul contează enorm. Curtea Constituțională urma să dezbată luni, 17 august, sesizările de neconstituționalitate depuse împotriva Legii integrității. Legea fusese contestată de președintele Nicușor Dan și, separat, de 27 de senatori PNL și USR. Că premierul unui partid care a semnat una dintre sesizări s-ar fi întâlnit, înainte de vot, cu președinta instituției care trebuie să judece acea sesizare — indiferent ce s-a discutat — este o problemă de aparențe pe care nicio dezmințire nu o poate șterge complet.
CCR a transmis un comunicat ferm: „Președinta Curții Constituționale a României, doamna prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, respinge ferm și categoric orice speculație privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții în afara cadrului strict legal.” Formularea e corectă juridic. Doar că evită cu grijă întrebarea concretă: a avut sau nu loc întâlnirea?
Standardul de independență nu înseamnă doar decizii corecte
Independența unei curți constituționale nu se construiește doar din decizii corecte. Se construiește și din absența oricărei suspiciuni rezonabile că judecătorii ar putea fi influențați. Standardul nu e „nu am discutat dosare” — standardul e „nu m-am aflat în situații care să permită cuiva să creadă că dosarele ar fi putut fi discutate”. România a avut destule episoade în care instituțiile au oferit răspunsuri corecte tehnic, dar complet nesatisfăcătoare din perspectiva încrederii publice.
CCR funcționează după reguli clare: dezbaterile sunt publice, deliberările sunt secrete, iar judecătorii nu au voie să se pronunțe public asupra cauzelor în curs. Nicio lege nu interzice explicit unui judecător constituțional să se întâlnească cu un politician. Dar practica judiciară internațională, inclusiv standardele Comisiei de la Veneția — organismul Consiliului Europei care evaluează calitatea instituțiilor democratice —, impune judecătorilor constituționali o rezervă comportamentală care merge dincolo de litera legii.
Ce urmează: decizia CCR pe Legea integrității și miza reală
Legea integrității, subiectul dezbaterii de luni, este una dintre cele mai disputate acte normative ale ultimilor ani. Vizează, printre altele, regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese pentru demnitari și aleși locali. PNL e simultan parte în această poveste — partidul lui Bolojan a semnat sesizarea, deci are un interes direct în decizia CCR. O întâlnire între liderul PNL și președinta CCR, cu câteva zile înainte de vot, creează o vulnerabilitate instituțională pe care opoziția o va exploata indiferent de decizia de marți.
Curtea se pronunță pe 17 august, iar decizia e definitivă și obligatorie — nu poate fi contestată. Dacă legea e declarată neconstituțională, procesul legislativ se reia de la zero; dacă sesizările sunt respinse, legea intră în vigoare imediat. Ce rămâne după această zi, indiferent de vot, e o întrebare la care CCR nu a răspuns: de ce s-a simțit nevoia unei întâlniri discrete, în biroul unui terț absent, cu câteva zile înainte de o decizie majoră? Instituțiile solide nu evită aceste întrebări — le anticipează.
