Luni, printr-un comunicat fără precedent în istoria recentă a justiției române, Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cerut public demisia Siminei Tănăsescu de la șefia Curții Constituționale. Motivul: o întâlnire privată, neanunțată, pe care Tănăsescu a avut-o vineri cu premierul Ilie Bolojan, la sediul Senatului — chiar înainte ca CCR să judece dosare cu miză directă pentru Guvern.
Reacțiile au venit în lanț. Consiliul Superior al Magistraturii a emis propriul semnal de alarmă. Conducerile curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor din întreaga țară au transmis poziții similare. Nu e un curent de opinie — e o mobilizare instituțională coordonată, ceea ce, în sistemul judiciar românesc, e extrem de rar. Iar printre dosarele aflate pe rolul Curții se numără sesizările pe legea integrității și un conflict juridic declanșat chiar de Executiv.
Ce spune ÎCCJ și de ce cuvintele contează
Comunicatul semnat de conducerea Înaltei Curți folosește un limbaj calculat, dar tăios. „Caracterul echivoc al conduitei președintei Curții Constituționale, prin aparența de apropiere pe care este susceptibilă să o creeze față de una dintre părțile implicate, este de natură să slăbească încrederea publică în imparțialitatea și justețea viitoarei soluții.” Nu e o acuzație de corupție. E ceva mai subtil: o acuzație de aparență.
În drept constituțional, aparența contează la fel de mult ca fapta. Un judecător nu trebuie doar să fie imparțial — trebuie să pară imparțial, inclusiv în ochii publicului și ai părților din dosar. ÎCCJ merge mai departe: „O asemenea situație nu poate rămâne neclarificată și nici fără consecințe instituționale pe măsura gravității sale.” Mai e ceva care agravează situația: Simina Tănăsescu se exprimase anterior public în favoarea reformei privind pensiile speciale ale magistraților, exact când CCR examina acea lege. Acum, acel istoric e readus în discuție.
De ce contează asta pentru oamenii obișnuiți
Curtea Constituțională nu judecă oameni. Judecă legi. Deciziile ei nu pot fi atacate nicăieri — sunt definitive și general obligatorii. Dacă o lege adoptată de Parlament și care te privește direct este declarată neconstituțională, ea dispare. Dacă e validată, se aplică. Fără drept de apel, fără o altă instanță deasupra.
De aceea independența CCR nu e o chestiune abstractă, rezervată specialiștilor. E garanția că legile care îți afectează pensia, proprietatea sau drepturile civile sunt judecate după Constituție, nu după interesele politice ale momentului. Când șefa acestei instituții se întâlnește, înainte de o decizie-cheie, cu liderul uneia dintre părțile implicate, iar explicațiile ulterioare nu risipesc îndoielile, credibilitatea întregii arhitecturi judiciare scârțâie.
Ce urmează și ce ar trebui să urmărești
Simina Tănăsescu nu a anunțat, până la ora publicării, nicio intenție de a demisiona. CCR urmează să se pronunțe pe dosarele sensibile în perioada imediat următoare — acesta e momentul de verificat. Dacă deciziile vor favoriza Guvernul, presiunea asupra credibilității instituției va exploda din nou, indiferent de argumentele juridice din motivare.
Ceea ce s-a întâmplat luni e, în fapt, un test pentru întreg sistemul: poate justiția română să-și autoregleze excesele fără intervenție politică? Reacția coordonată a Înaltei Curți și a magistraturii lasă să se înțeleagă că răspunsul vrea să fie da. Dacă va fi și în practică — răspunsul vine în săptămânile care vin, odată cu primele decizii ale CCR pe dosarele cu miză politică.
