Un bărbat din Brașov a cerut, prin trei acțiuni separate depuse la Tribunalul București, dizolvarea PNL, USR și UDMR. Dosarele au fost înregistrate în aceeași zi, la câteva minute distanță. Instanța nu a stabilit încă termene.
Cererile au atras atenția tocmai pentru că vizează simultan trei partide din coaliția de guvernare, într-un moment în care climatul politic din România e deja destul de încordat. Gestul în sine nu e ilegal — oricine poate depune o cerere la tribunal. Problema e dacă acea cerere are vreo șansă reală să meargă mai departe.
Legea spune clar cine poate cere dizolvarea unui partid
Cadrul legal în materie de dizolvare a partidelor politice din România e destul de strict. Legea partidelor politice nr. 14/2003 prevede că un partid poate fi dizolvat prin hotărâre judecătorească dacă activitatea sa încalcă Constituția, dacă urmărește scopuri contrare ordinii publice sau dacă desfășoară activități ilicite. Există și cazul de inactivitate prelungită — un partid care nu a mai participat la alegeri timp de zece ani consecutivi poate fi dizolvat prin procedură administrativă simplificată.
Doar că procedura nu poate fi declanșată de oricine. Conform legii, calitatea procesuală activă — adică dreptul de a porni o astfel de acțiune în instanță — aparține, în principal, Ministerului Public. Un simplu cetățean nu are, în mod obișnuit, această calitate. Asta nu înseamnă că dosarele vor fi respinse din prima zi, dar înseamnă că instanța va verifica, aproape sigur, tocmai acest aspect înainte de orice altceva. Tribunalul poate invoca excepția lipsei calității procesuale active — adică poate constata că persoana respectivă nu are dreptul să formuleze o astfel de cerere — și, dacă excepția e admisă, dosarele se închid fără să se ajungă la fondul problemei.
Ce ar trebui să dovedești ca să câștigi un astfel de dosar
Presupunând că instanța ar trece peste problema calității procesuale — ceea ce ar fi, în sine, o surpriză juridică — standardul probatoriu rămâne extrem de ridicat. Dizolvarea unui partid e o măsură excepțională, care lovește direct în dreptul constituțional la asociere politică. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în mai multe cauze împotriva unor state membre, că dizolvarea unui partid poate fi justificată doar dacă există o nevoie socială imperioasă, dovedită cu probe concrete, nu cu argumente generale sau nemulțumiri politice difuze.
România nu a dizolvat niciun partid politic prin hotărâre judecătorească de la adoptarea Legii nr. 14/2003. Singurele dizolvări înregistrate au fost fie voluntare, fie administrative — pentru inactivitate electorală. Chiar dacă reclamantul ar prezenta probe că un partid a încălcat o prevedere legală, instanța are la dispoziție și alte remedii: sancțiuni, avertismente, suspendare temporară a activității. Dizolvarea e ultima treaptă, folosită în cazurile grave și bine documentate.
Ce urmează și ce spune gestul dincolo de dosar
Tribunalul București va stabili, la primul termen, dacă acțiunile sunt admisibile din punct de vedere procedural. Acesta e, practic, singurul moment cu greutate reală din tot procesul — cel puțin în stadiul actual. Dosarele vor fi probabil respinse înainte ca fondul să fie atins.
Dincolo de soarta dosarelor, gestul merită citit și ca semnal social. Că nemulțumirile față de partidele politice iau forma unor acțiuni în instanță, în loc să rămână în comentariile de pe internet, e ceva ce politicienii ar trebui să observe — nu ca amenințare juridică, ci ca termometru. Întrebarea mai interesantă e alta: ce anume i-a convins pe unii cetățeni că tribunalul e mai credibil decât votul?
