Anonymous: Vom continua atacurile împotriva guvernului rus până când acesta va respecta drepturile fundamentale ale omului / Mesaj pentru Putin: Câteva site-uri doborâte este doar începutul, curând vei cunoaşte mânia deplină a hackerilor lumii – VIDEO

Grupul de hackeri Anonymous anunţă că atacurile asupra Guvernului rus vor continua ”până când acesta va respecta drepturile fundamentale ale omului”. Hackerii avertizează că cele ”câteva site-uri doborâte” de până acum sunt doar începutul, chiar dacă atacurile au vizat inclusiv pagina Ministerului Apărării. ”Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii”, au transmis hackerii liderului rus.

”Vom continua atacurile împotriva guvernului rus până când acesta va respecta drepturile fundamentale ale omului pe care toată lumea le merită”, au transmis, duminică dimineaţă, pe Twtter, hackerii Anonymous.

Aceştia au postat şi un mesaj video pentru preşedintele rus, Vladimir Putin.

”Invadarea Ucrainei arată că regimul pe care-l conduci nu are respect faţă de drepturile omului”, au transmis hackerii, avertizând că manifestaţiile de protest faţă de acţiunile preşedintelui rus se vor amplifica.

”Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii. Membrii Anonymous au declarat război cibernetic regimului tău agresiv”, au mai transmis hackerii.

Aceştia fac referire la atacarea a numeroase site-uri guvernamentale ruseşti.

”Câteva site-uri doborâte este doar începutul, curând vei cunoaşte mânia deplină a hackerilor lumii. Mulţi dintre ei, cei mai probabil, sunt rezidenţi ai ţării tale. Secretele tale s-ar putea să nu mai fie în siguranţă”, au mai transmis hackerii.

La doar câteva ore după ce a declarat război cibernetic Rusiei, Anonymous a revendicat o victorie semnificativă

„Au reușit să spargă baza de date a Ministerului rus al Apărării și au postat-o online pentru ca lumea să o vadă”, spun hackerii.

Printre informații se numără e-mailuri, parole și numere de telefon.

Site-urile Ministerului Apărării din Rusia și pagina oficială a Kremlinului au fost complet blocate de Anonymous.

Prima victimă a atacului pe internet, despre care se spune că ar fi un răspuns la războiul din Ucraina, a fost canalul de televiziune RT.com, susținut de Kremlin. Site-ul de știri se adresează publicului din afara Rusiei, difuzând în engleză, spaniolă, germană, franceză și arabă prin intermediul portalurilor sale de internet. RT este considerat un important canal de propagandă al regimului Putin.

Portalul guvernului rus, cu toate ministerele, funcționează lent și este parțial căzut.

Belarusul atacat de hackeri

Grupul de hackeri Anonymous au aunțat că au violat și filtrat cu succes aproximativ 200 GB de corespondență electronică a producătorului de arme bieloruse Tetraedruso.

Această companie a oferit sprijin logistic lui Vladimir Putin în invazia din Ucraina.

TRIMITE PRIETENILOR