Austria plafonează prețul la energie pentru gospodării la 10 eurocenți/kWh. Austriecii vor plăti mult mai puțin decât românii

TRIMITE PRIETENILOR

Austriecii vor plăti 10 eurocenți/kWh, în urma unei decizii a guvernului de plafonare a prețului la energie electrică, ceea ce înseamnă că vor avea facturi mult mai mici decât românii, care au tarif social aproape dublu.

Guvernul austriac a aprobat miercuri un plan care vizează plafonarea preţului electricităţii pentru maximum 80% din consumul mediu anual al gospodăriilor, o măsură care ar urma să permită unei familii să economisească aproximativ 500 de euro pe an, relatează agenţia EFE.

Ideea este ca gospodăriile să plătească doar 10 eurocenţi pentru un 1 kWh pentru primii 2.900 kWh pe care îi consumă într-un an, ceea ce se estimează că ar reprezenta cam 80% din consumul anul al unei gospodării cu trei persoane.

De la acest consum în sus se va plăti preţul pieţei, care în prezent oscilează între 18 şi 72 de eurocenţi pentru 1 kWh, potrivit E-Control, organismul de control din sector.

Prețul la români, plafonat la 0,68 sau 0,8 lei/kWh

La un tarif de 10 eurocenți/kWh, echivalentul a circa 0,5 lei, austriecii vor avea facturi la energie mult mai mici decât românii, care plătesc 0,68 lei/kWh la un consum până în în 100 kWh și 0,8 lei/kWh pentru un consum între 100 și 250 kWh.

Potrivit guvernului de la Viena, subvenţia stimulează economisirea, deoarece, cu cât se va consuma mai puţin peste această limită, cu atât va fi mai mare partea de cheltuieli cu electricitatea plătită la preţul fix de 10 cenţi pe kWh.

Subvenţia nu ţine cont de numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie sau de venituri, dar familiile mai mici sau persoanele singure care consumă mai puţină electricitate vor beneficia mai mult de această măsură.

Cancelarul federal, conservatorul Karl Nehammer, a subliniat că gospodăriile cu mai puţine resurse vor primi un ajutor extra de 200 de euro şi că acelea cu mai mult de trei membri vor putea solicita alte subvenţii.

Executivul de la Viena estimează că planul de subvenţionare va avea un cost cuprins între 3 şi 4 miliarde de euro.

Austria va distribui din octombrie cupoane anti-inflație de 500 de euro 

Austria va începe în octombrie să plătească aşa numitul cupon anti-inflaţie, o plată unică de 500 euro pentru un adult şi 250 pentru un copil şi, de asemenea, a anunţat un cupon de 150 de euro care se va deconta automat din factura finală, anuală, la electricitate, când se va face o regularizare între ce s-a consumat şi ce s-a plătit.

Aflaţi în opoziţie, social democraţii, ultranaţionaliştii şi liberalii au criticat măsura cu diferite argumente şi spun să vine prea târziu.

În schimb, sindicatele şi organizaţiile de angajaţi au reacţionat pozitiv, dar au solicitat mai multe ajutoare în acest sens.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.