Autorităţile din Japonia au anunţat că au descoperit “substanţe străine” în fiole cu vaccin Moderna. Noi loturi de vaccin suspendate

TRIMITE PRIETENILOR

Autorităţile din Okinawa au anunţat că au descoperit “substanţe străine” în fiole cu vaccin Moderna nefolosite, care fac parte din loturi diferite de cele deja suspendate joi, potrivit news.ro.

Drept urmare, utilizarea vaccinurilor Moderna a fost suspendată în Okinawa.

Anunţul suspendării de noi loturi vine la o zi după ce autorităţile japoneze au anunţat că investighează moartea a doi bărbaţi care au primit vaccinuri Moderna împotriva Covid-19 din loturi a căror utilizare a fost suspendată din cauza contaminării. Cei doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi 38 de ani, au murit în luna august, după ce au primit a doua doză de Moderna dintr-unul din cele trei loturi suspendate de guvern joi.

Japonia a decis, joi, să suspende utilizarea a 1,63 milioane de doze de vaccin Moderna împotriva coronavirusului, după rapoarte despre prezenţa impurităţilor în unele flacoane ale acestui produs.

Moderna crede că problema de fabricaţie a fost generată în una dintre liniile de producţie din Spania.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.