Urme secrete gravate in desert de artisti anonimi constituie cel mai mare mister arheologic din America de Sud. Desenele au fost facute cu aproape 1500 de ani in urma, pe o suprafata de 500 de kilometri patrati, situata intre actualele orase Nazca si Ica din sudul Perului. Unele dintre ele urmeaza o linie dreapta prin pampa sud-americana, iar altele formeaza modele enorme pe platourile inalte si dealurile abrupte. Doar vazute din avion, formele se aduna si intruchipeaza desene gigantice.
Istoric al culturii americane, Paul Kosok a fost primul care a descoperit formele geometrice lungi de mai multi kilometri, in 1939, in timpul unui zbor de recunoastere.
Observatiile sale au facut-o pe Maria Reiche, matematician german, sa-si dedice intreaga viata cercetarii acestor forme din desert. Ea a descoperit ca , o data indepartat nisipul din santurile cu o latime de un metru si o adancime de 20 de centimetri, solul rosu al desertului putea fi ”citit” mai clar ca niciodata. Astfel, cercetatorii au putut evidentia desenul unui condor cu deschiderea aripilor de 120 de metri, care a putut fi fotografiat din avion. Alte contururi dezgropate ulterior reprezentau un paianjen cu picioare lungi de 40 de metri, precum si multe alte fiinte gigantice: oameni, maimute, pesti, cactusi si flori.
Multe dintre ”gravurile” respective constau intr-o singura linie, lunga de cateva sute de metri sau uneori chiar de mai multi kilometri, care taie desertul. Faptul ca desenele, care includ cercuri, patrate ori spirale, au rezistat mai mult de 1500 de ani se datoreaza pozitiei geografice. In Pampa de las Figuras, aflata intre Nazca si Ica, ploile sunt foarte rare, iar tinutul este protejat impotriva furtunilor de nisip, la vest, de lantul muntos de pe coasta Pacificului si, la est, de crestele Anzilor.
Remarcabila la toate aceste desene nu e doar acuratetea cu care au fost trasate pe sol, ci si stilul artistic. Motive similare, de acelasi nivel artistic, pot fi intalnite pe obiectele ceramice ale culturii Nazca, infloritoare intre secolele al IV-lea si al IX-lea, in sudul Perului. Astfel, se poate sustine cu un mare grad de certitudine ca desenele uriase au fost facute de artistii acestei culturi.
Ramane un mister modul in care locuitorii tinutului, anterior al incasilor, au reusit sa faca aceste desene fara a putea vedea de sus rezultatul muncii lor.
Este sigur insa ca foloseau franghii pentru a trasa liniile drepte si cercurile. Nu exista inca o explicatie clara a semnificatiei acestor desene. Majoritatea cercetatorilor sunt de parere ca ele sunt repere astronomice. Maria Reiche credea ca desenele ilustreaza ”observatii astronomice stravechi.” Aceasta concluzie se bazeaza pe faptul ca unul dintre santurile pe care ea le-a descoperit duce exact catre locul in care apune soarele in emisfera sudica la momentul solstitiului de vara. De asemenea, alte linii, care par paralele, duc, de fapt, catre punctele ce marcheaza, conform calendarului nostru, apusul soarelui la solstitiile anilor dintre 300 si 650 d.Hr. Chiar tinand cont de aceste teorii, desenele raman inca invaluite in mister. Misterul planeaza si asupra semnificatiilor culturale ale acestor desene gigantice, ceea ce da frau liber imaginatiei. Astfel, scriitorul Erich von Daniken crede ca picturile gigantice din desertul de la Nazca au rolul de a semnaliza piste de aterizare pentru fiintele extraterestre.
