China a inconjurat Taiwanul. A trimis fregate, bombardiere şi avioane de luptă, ca răspuns la “acțiunile greşite” ale SUA

TRIMITE PRIETENILOR

China desfăşoară de vineri exerciţii militare în jurul Taiwanului, în contextul unei vizite în insulă a unor membri ai Congresului SUA. Beijingul a trimis fregate, bombardiere şi avioane de luptă în Marea Chinei de Est şi în zona din jurul Taiwanului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Comandamentului pentru teatrul de operaţiuni estic al Armatei de Eliberare a Poporului, conform televiziunii publice chineze, citată de Reuters.

Armata chineză susţine că exerciţiile sunt o reacţie la “semnalele greşite” transmise de SUA.

“Operaţiunea este un răspuns la semnalele greşite recente transmise de SUA în privinţa chestiunii Taiwanului”, a spus purtătorul de cuvânt, fără a menţiona vizita aleşilor americani.

“Acţiunile şi trucurile greşite ale SUA sunt complet ineficiente şi foarte periculoase. Cei care se joacă cu focul se vor arde”, a afirmat el.

Joi, Ambasada Chinei din SUA şi-a exprimat opoziţia fermă faţă de vizita în Taiwan a şase membri ai ambelor camere ale Congresului american, potrivit agenţiei chineze de presă Xinhua.

Membrii Congresului american aflaţi în vizită în Taiwan i-au spus preşedintei Tsai Ing-wen că sprijinul SUA pentru insulă rămâne “extrem de puternic” şi au promis că China va plăti pentru provocările sale şi pentru sprijinul acordat Rusiei în contextul războiului din Ucraina, potrivit DPA.

“Invazia rusă din Ucraina a arătat că democraţiile trebuie să îşi consolideze alianţelor, iar împreună ne putem apăra de ameninţările reprezentate de naţiunile autoritare care încearcă să perturbe pacea regională”, a transmis vineri Tsai Ing-wen delegaţiei americane.

Delegația SUA a ajuns joi la Taipei

Delegaţia, condusă de Lindsey Graham, membru important al Comisiei de Buget din Senatul SUA, a ajuns joi la Taipei pentru o vizită de două zile, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. Lindsey Graham a declarat că invazia Rusiei în Ucraina şi comportamentul provocator al Chinei au unit SUA.

El i-a spus preşedintei Taiwanului că, în cazul în care Partidul Comunist Chinez îşi sporeşte provocările asupra insulei, “vom fi alături de cei pe care îi îndrăgim, vom fi alături de dvs”, adăugând că abandonarea Taiwanului ar însemna abandonarea democraţiei, libertăţii şi comerţului liber.

În privinţa războiului dus de Rusia în Ucraina, Graham a afirmat că Taiwanul a oferit Kievului o asistenţă în valoare de circa 40 de milioane de dolari, subliniind în acelaşi timp că preşedintele chinez Xi Jinping continuă să sprijine “războiul criminal” dus de preşedintele rus Vladimir Putin.

“Cred că respingerea opresiunii Partidului Comunist Chinez e tot mai puternică în lume”, a spus alesul american. “Vom face astfel încât China să plătească un preţ tot mai mare pentru ceea ce face peste tot în lume”, a afirmat el. “Trebuie să plătească pentru sprijinul acordat lui Putin”, a adăgat Graham.

Preşedintele Comisiei de Relaţii Externe din Senatul SUA, Robert Menendez, a spus că vizita are ca scop să “reafirme relaţia solidă” cu Taiwanului.

Menendez a declarat că securitatea Taiwanului are un impact global, invocând faptul că Taiwanul asigură 90% din producţia globală de semiconductori.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.