ARTICOL 08-04-2020!!!!!!
Conflictul de bază contrapune lumea uni-polară a SUA lumii multi-polare ruso-chineze, petro-dolarul SUA petro-yuanului din China.
PREȚURI PREA MICI PENTRU O INDUSTRIE ATÂT DE MARE
Căderea prețului petrolului s-a produs într-un moment în care piața se afla deja la un minim, de vină fiind în principal supraproducția americană. „America first”, pe seama altora. În 2019, Trump le spunea petroliștilor de șist că măsura creșterii producției (boom-ul, mai exact) vizează nu atât reducerea dependenței față de surse externe, cât mai ales încercarea de a realiza o dominanță americană pe piața globală, posibilă prin reducerea cererii de țiței tradițional.
SUA este acum cel mai mare producător mondial de petrol și gaze, cu 13 milioane de barili pe zi. Petrolul și gazele reprezintă cca. 8% din PIB și cca. 10 milioane de locuri de muncă din Statele Unite. O mare parte din creșterea producției de petrol și gaze a fost alimentată pe datorii, pe promisiuni de profit viitor care nu s-au concretizat. În 2018, veniturile totale ale industriei petrolului și gazelor americane au ajuns la aproximativ 181 miliarde de dolari americani.
În urma crizei financiare, investitorii au căutat să crească producția internă și să reducă dependența de petrol și gaze străine. În ciuda costurilor mari de pornire, gazul de șist și petrolul au devenit viabile din punct de vedere economic, fiind extrase prin fracturarea hidraulică. Producția s-a extins rapid în state cu formațiuni de rocă permeabilă, precum Texas și Dakota de Nord.
Administrația Trump și Senatul Republican, au luat sume uriașe din industria combustibililor fosili în campanie, și se gândesc acum să folosească pretextul recesiunii și criza Coronavirusului pentru a salva industria. Propunerile includ achiziționarea a 30 de milioane de barili de petrol (dar cantitatea ar putea ajunge până la 77 de milioane de barili) pentru rezerva strategică, un stoc de urgență de petrol deținut de Departamentul pentru Energie din S.U.A. Un fleac, cum vom vedea!
Alte propuneri luate în considerare includeau împrumuturi cu dobândă joasă și constituirea de bariere comerciale. Ar fi, într-un fel, o repetare a bailout-ului din criza aferentă anului 2008. N-ar fi tocmai o surpriză, mai ales că în doar două săptămâni milioane de americani au rămas fără locuri de muncă sau urmează să rămână, iar Garda Națională a fost scoasă pe străzi ca să împiedicele revoltele și spargerile.
Cu toate acestea, cei de la Morgan Stanley estimează că PIB-ul SUA va fi afectat doar cu 0,35 de puncte procentuale în primul trimestru al anului 2020.
Dacă reducerea prețului pentru produsele petroliere reprezenta cândva o adevărată bucurie pentru economie, în clipa de față, având și criza Covid-19, lucrurile stau însă diferit. Companiile aeriene sau alți transportatori și-au redus deja traficul, companiile petroliere se așteaptă la falimente, disponibilizări de personal, stoparea investițiilor, incapacitatea de a-și plăti creditele etc. Cu populația blocată în case, cererea de bunuri a scăzut, iar ca atare, și transportul.
„PRIETENUL MEU MBS”
„Tocmai am vorbit cu prietenul meu MBS (Prințul moștenitor – Mohammed bin Salman) din Arabia Saudită, care a vorbit cu președintele Putin al Rusiei, și mă aștept și sper că vor tăia din nou aproximativ 10 milioane de barili și, probabil, mai mult, care, dacă se va întâmpla, va fi FORMIDABIL pentru industria de petrol și gaze!” – a scris Trump pe Twitter, deși Moscova a dezmințit prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, că un asemenea dialog ar fi avut loc.
Mai mult, ministrul rus al energiei, Alexander Novak, a declarat că în loc să reducă oferta de petrol, Moscova preferă să aștepte câteva luni ca să se întoarcă cererea!
Și, totuși, în timp ce Statele Unite parașutau 2,2 trilioane de dolari în economie, făcând ca prețurile de pe piața petrolului să se miște încet în sus, Rusia a acceptat un dialog cu partenerii din industrie. Putin a declarat că Rusia este dispusă să încheie acorduri în cadrul grupului OPEC+ spunând: „Suntem pregătiți pentru cooperarea cu Statele Unite ale Americii în această problemă”, potrivit unui comunicat publicat de Kremlin. „Cred că este necesar să se combine eforturile pentru a echilibra piața și a reduce producția.”
Cu alte cuvinte, Putin spune că este dispus să coopereze, dar nu este dispus să accepte ca Rusia sau OPEC+ să fie cei care își reduc producția, iar Statele Unite nu. Vorbind cu ministrul Energiei, Alexander Novak, în teleconferință, Putin a spus că Rusia este pregătită să discute „o reducere a volumului de aproximativ 10 milioane de barili pe zi, poate un pic mai mult sau mai puțin”.
CUM S-A AJUNS AICI?
Americanii s-au orientat spre un război petrolier prin interpuși precum Arabia Saudită (care produce 12 milioane de barili pe zi) pentru a zdrobi economic țările producătoare de țiței precum Iran (ținta principală), Venezuela, Rusia, China, Algeria și Nigeria.
Trebuie știut că Arabia Saudită are legături extrem de strânse cu Washingtonul, nu doar cu actuala administrație, ci și cu cea de dinainte, de altfel prințul Mohammed bin Salman este renumit pentru că a plătit 20% din cheltuielile din campania prezidențială pentru Hillary Clinton în urmă cu 4 ani, ceea ce ar însemna cca. 42 de milioane de dolari.
Statele Unite și Arabia Saudită au discutat deja ideea creării unui acord petrolier, după cum relatează Bloomberg, citându-l pe secretarul pentru energie Dan Brouillette. Un astfel de acord ar însemna însă, în mod evident, un cartel, care, prin definiție, este un grup de participanți independenți la piață, care acceptă să acționeze împreună pentru a influența piața într-un mod favorabil părților acordului.
În această cheie trebuie să vedem întregul război al petrolului. Dacă lucrurile par foarte clare și simple când se trage primul foc, pare-se, au darul să se complice pe parcurs. Mai ales dacă războiul se poartă cu cineva ca Vladimir Putin. Pentru că, în 2016, saudiții și rușii păreau să cadă de acord asupra viitorului comun și al strategiilor de piață din domeniul petrolier.
Arabia Saudită a cerut în martie, la insistențele Casei Albe, reducerea producției OPEC, sau mai exact al OPEC+, iar Rusia nu a fost de acord. Lucrurile au escaladat într-un adevărat război al prețurilor care a dus în abis întreaga piață. Versiunea americană susține că OPEC manipulează prețurile prin ajustări ale producției. Ca atare, OPEC – și partenerii săi – ar trebui să acționeze pentru menținerea prețurilor la un nivel rezonabil. Dar ceea ce spun americanii se traduce prin: OPEC are grijă să nu producă mai mult decât cere piața. O regulă care nu este și americană.
Așadar, mai există aici și un substrat ce ține de geopolitică. Toate țările producătoare doresc prețuri mai mari decât cele de acum. Totuși, dintr-o perspectivă geopolitică, unii pot fi dispuși să sufere câteva săptămâni pentru a sublinia ideea că nicio țară nu ar trebui să aibă cuvântul final despre cât produce întreaga lume.
Dacă OPEC+ este de acord să își reducă producția fără să ceară SUA să facă același lucru, ar preda controlul decizional petrolier global către Washington. Dacă, din punctul de vedere al cartelului în formare cu SUA, Arabia Saudită ar putea fi de acord cu acest lucru, nici Rusia și nici restul țărilor OPEC nu au absolut nici un motiv. Dimpotrivă!
Ca atare, Vladimir Putin a declarat că nu poate ceda în fața unora care obțin petrolul la un cost mai mare decât Rusia. De aici, a urmat supraproducția. La ora actuală, magnitudinea surplusului a atins o cotă la care atât Rusia cât și Arabia Saudită, ca să nu vorbim de SUA, ar trebui să își oprească complet producțiile pentru a echilibra piața.
Deja, principala preocupare a celor din domeniul petrolier este de a identifica modalități de stocare a milioanelor de barili care se adaugă zilnic stocurilor deja existente de peste 1,5 miliarde de barili. S-a luat în calcul și umplerea petrolierelor. Existau chiar temeri că prețurile ar putea deveni negative, în condițiile în care cererea mondială nu depășește astăzi 100 de milioane de barili pe zi. Și scade în continuare.
Rusia rămâne pe profit la un preț de 35 de dolari pe baril de Brent, în timp ce saudiții la 84 USD. Rusia poate produce peste 11 milioane de barili pe zi fără efort, saudiții abia pot depăși 8 sau 9 milioane de barili pe zi. Rusia poate face față unui preț scăzut, de 25 dolari pe baril, din perspectiva bugetului și a rezervelor, până la 10 ani. Saudiții pot rezista cel mult 3 ani. Dar, saudiții au ridicat mănușa, reducând prețul pe baril și producând pe stoc, ceea ce ar putea provoca intrarea regatului în faliment.
Cum de altfel, toată producția offshore de pe planetă ar putea deveni o afacere falimentară, industria de șist, inclusiv cea americană, iar țări OPEC precum Irak, Nigeria și Venezuela ar putea colapsa economic. La fel, țări precum Omanul care își realizează 80% din venituri din vânzarea țițeiului pe care-l produce la 85 de dolari barilul și care caută un împrumut de 10 miliarde de dolari pentru a nu opri producția.
CINE AR AVEA DE CÎȘTIGAT?
Probabil că Iranul sau China. Dar, ar mai însemna și sfârșitul cartelului americano-saudit. Compania saudită, Aramco (cu investiții de mii de miliarde în SUA), a avut deja anul trecut pierderi de 21%, dar războiul cu rușii pare să anunțe un sumbru sfârșit.
Să mai remarcăm un mic aspect! Prin octombrie 2018, Putin părea deja că se pregătește pentru criza de astăzi. Rusia tocmai se scăpa de dolarii americani, operațiunea fiind privită drept o chestiune de siguranță națională. Putin recunoștea deschis că acționează pentru „de-dolarizarea” economiei și pentru a se apăra de efectele sancțiunilor economice.
Din acel moment, Rusia a virat-o către yuan, yen și euro, renunțând treptat la dolarul american în tranzacțiile pe care le făcea. Sute de miliarde de dolari s-au transformat în yuani și în yeni.
Chinezii de la puțin cunoscuta China Petroleum Engineering & Construction Corp se pregătesc să semneze un contract de 203,5 milioane de dolari cu compania petrolieră Majnoon, din Irak. Majnoon este un obiectiv esențial în Irak, deoarece are atât de mult petrol, încât până și numele său în limba arabă înseamnă „nebun”, pentru a semnifica faptul că aici, petrol este în demență! Contractul ar viza o perioadă de 25 de ani.
Aceeași companie a adjudecat recent un alt contract de același tip (de 121 milioane de dolari pentru „lucrări de inginerie”) pentru giantul câmp petrolier din Qurna de Vest, situată foarte aproape de principalul hub petrolier din Basra.
Metoda utilizată de chinezi este oferirea de bani lichizi țărilor strâmtorate, cu economii emergente, pentru proiecte și investiții de viitor, utilizarea acestora ca pârghii pentru investiții suplimentare (infrastructură etc.), în vederea obținerii ulterioare de condiții preferențiale pentru afaceri conexe (în transport, petrol, gaze).
Și, există informații că tot chinezii caută acum să-și extindă posibilitățile de stocare și să le închirieze deținătorilor de petrol care nu mai au unde să-și depoziteze marfa în așteptarea unor vremuri mai bune.
CÂND BUMERANGUL SE ÎNTOARCE
Sectorul energetic a pierdut deja 1,15 trilioane de dolari anul acesta, iar acum înregistrează o contractare de 20%. Acesta a fost momentul în care președintele Trump a simțit nevoia să discute cu președintele Rusiei despre Coronavirus, dar și despre piața petrolului. Cei doi au convenit ca discuțiile să fie continuate la nivel ministerial.
Numai că, saudiții nu păreau că ar dori să cedeze, iar Putin era decis să îi conducă afară de pe piața petrolului. Așa încât, a intervenit Mike Pompeo pe lângă saudiți. Totuși, Putin insistă cu afirmația că surplusul petrolier este generat din dorința Arabiei Saudite de a distruge industria americană a petrolului de șist.
Veniturile generate de compania petrolieră saudită de stat Aramco reprezintă până la 80% din bugetul fiscal al regatului. Compania nu și-a ascuns pierderile și a raportat oficial o scădere a venitului net de 22,9 miliarde de dolari în 2019, existând și serioase reduceri de cheltuieli pentru dezvoltare, adică pentru menținerea și creșterea producției.
Arabia Saudită este o țară cu probleme serioase în privința șomajului, tensiunilor din interiorul familiei regale, a tensiunilor dintre musulmanii Sunni și Shia, a standardului de viață. Nici relațiile cu SUA nu mai sunt ce erau cândva, mai ales că Trump nu pare să fi uitat că saudiții au finanțat-o pe Hillary Clinton. De aici și sprijinul american pentru încercarea de lovitură de stat din 2017.
Unica salvare a saudiților este acum China. Dar asta ar însemna ca Aramco să devină un instrument de implementare pentru petro-yuan.
Iar dacă ne amintim și de dorința celor de la Washington să aducă „democrația” în regatul saudit, făcându-i să plătească despăgubiri familiilor victimelor „9/11”, realizăm că asta ar însemna ieșirea regatului de sub protecția SUA, dar și închiderea robinetului cu petro-dolari. Multă lume bănuia că Rusia ar putea deveni noua putere protectoare a regatului, cum deja este pentru Siria, Libia și Venezuela.
Între timp, cele opt state membre ale Organizației de Cooperare din Shanghai (SCO), care include India, China, Rusia și Pakistan, au luat decizia de a efectua comerț bilateral și investiții și de a emite obligațiuni în monede locale și naționale în loc de dolari americani. De menționat că organizația are și un consorțiu interbancar. Iranul, Afganistanul, Belarusul și Mongolia sunt țările observatoare ale SCO care doresc să se alăture organizației. O duzină de țări care nu mai vor să audă de dolar.
Este demn de remarcat faptul că Putin a rămas tăcut atunci când administrația Trump a impus Rusiei sancțiuni economice pentru presupusele sale activități în Ucraina. De asemenea, președintele rus nu s-a plâns în legătură cu amestecul Washingtonului în Siria sau încercările sale de a bloca conductele Rusiei către Germania și Bulgaria (Nordstream și Southstream). Însă acum, când interesele de afaceri ale SUA sunt cele rănite, Trump nu vede nimic ciudat în a chema Moscova în ajutor. Dar ce ar putea motiva Rusia să-i ajute pe petroliștii americani putred de bogați? Poate sancțiunile economice?
Benzina din SUA a atins cel mai scăzut nivel al prețului din ultimii 20 de ani. Deși combustibilul ieftin este o veste bună pentru consumatori, dăunează producătorilor de biocombustibili și fermierilor americani, care vând aproximativ o treime din culturile de porumb industriei etanolului. Producătorii se luptă să găsească depozitare, căci cerere pe piață nu mai există.
Milioane de texani și de canadieni din industria petrolului ar putea deveni șomeri peste noapte, iar perspectiva este de lungă durată. La fel, și în ceea ce privește companiile americane axate pe gaze și petrol de șist, cele mai multe dintre acestea fiind finanțate prin obligațiuni junk care nu vor fi niciodată reevaluate dacă condițiile actuale persistă.
Mai mult, războiul nu doar că distruge industria petrolieră americană, ci îi îndepărtează și clienții, care migrează deja către prețurile mici din piață. Mai exact, către Iran.
În Europa, unde mai mult de 70% din uleiul de rapiță este utilizat pentru fabricarea biodieselului, incertitudinea cu privire la viitorul cererii este maximă. Alcogroup, cu sediul la Bruxelles, a declarat săptămâna trecută că a redus producția de etanol cu 30%. Conducător de facto al Opec+, Rusia a dat mână liberă fiecărui stat să producă exact cât dorește, ceea ce elimină în primul rând monopolul și transformă piața într-o piață liberă.
PETROLUL AMERICAN DE ȘIST RISCĂ SĂ DEVINĂ „JUNK”
Până de curând, industria petrolului de șist din SUA a profitat de OPEC+ prin faptul că producția echilibrată de țiței a generat prețuri stabile și mari, ceea ce a făcut ca petrolul de șist american să fie mai rentabil, permițând în continuare SUA să folosească scenariul pentru a-și construi infrastructura de producție și export.
Din 2016, când a fost încheiat acordul OPEC+, exporturile de petrol din SUA au crescut de cinci ori, iar producția a crescut de la 8,9 milioane de barili pe zi la 13,1 milioane de barili pe zi. Astfel, într-o măsură semnificativă, refuzând propunerea saudită de reducere suplimentară a producției de petrol, Rusia a blocat, în esență, calea industriei americane a petrolului de șist spre extinderea globală.
Operatorii de șist au un flux cumulativ de numerar negativ de peste 280 de miliarde de dolari, din 2007. Băncile din SUA și firmele de capitaluri private, care au finanțat creșterea în boomul industriei de șist, încep să refuze susținerea firmelor, pe măsură ce bilanțurile lor se deteriorează.
Raportările recente indică faptul că datoriile de peste 140 de miliarde de dolari pentru sectorul de explorare și producție sunt în pericol să cadă în „ratingul de junk”, ceea ce ar afecta și companiile asociate de colectare, prelucrare și transport, a căror datorie totală se ridică la peste 300 de miliarde de dolari.
Foarte puține firme americane pot prospera la prețurile curente ale petrolului. Un sondaj al Consiliului de Rezerve Federale din Dallas, realizat la sfârșitul anului trecut, a constatat că 59% dintre operatorii din regiune au nevoie de prețuri brute la 50 de dolari sau mai mult pe baril. Totuși, începând cu 12 martie, valoarea de referință a West Texas Intermediate era de 30,71 de dolari. Prețul sub care devine nerenatabilă exploatarea petrolul de șist (nu cel clasic) din SUA este de aproximativ 50 – 55 dolari pe baril.
În situația dată, este evident că americanii trebuie să se conformeze pretențiilor lui Putin și să-și reducă producția de petrol, exact cum cer și ei celor din OPEC+. Arabia Saudită trebuie să-și reducă producția cu 3 milioane de barili pe zi, în timp ce SUA și Rusia cu câte 10 milioane de barili pe zi. Iar asta include și petrolul de șist. Cu toate acestea, potrivit celor de la Goldman, cererea pe piață scade în continuare cu 26 de milioane de barili pe zi!
Mai e de subliniat că dacă Rusia sau Arabia Saudită pot reduce producția fără mari dificultăți, în Statele Unite situația este diferită, în primul rând din cauza prevederilor legale. Propriu-zis, Trump le poate cere petroliștilor să-și reducă producția, dar rămâne la latitudinea acestora dacă o fac sau nu. Însă având în fața imaginea falimentului celor de la Whiting Petroleum Corp, s-ar putea să se supună.
Deocamdată, Trump s-a întâlnit cu reprezentanții Chevron, Exxon, cu companii de dimensiune medie, la Casa Albă, și le-a promis că o vor scoate la capăt. Cei de la Continental Resources, sau Energy Transfer Partners, donatori din campania lui Trump, au cerut sancțiuni împotriva Rusiei. Numai că, după cum spuneam, Putin a bifat deja asta înainte, s-a scăpat de dolari.
Pe urmă, au cerut medierea internațională a președintelui. Dar cu ce se poate duce Trump în fața lui Putin? Cu mâinile goale? Pe scurt, dacă jucătorii mărunți de pe piață ar fi mers pe ideea reducerii producției, giganții care dispun și de rezerve de cash, nu par foarte interesați în a schimba ceva, chiar dacă își pierd ratingurile. Exxon a căzut la Moody’s de la Aaa la Aa1, ceea ce schimbă și modul în care ajunge la bani.
Dincolo de asta, rămâne în discuție prețul petrolului. Chiar dacă producția se va diminua, cerere pe piață tot nu există pentru marfă, deci este greu de înțeles cum vrea Putin să ajungă la 42 de dolari pe baril, în condițiile în care agenții de pe bursă nu îndrăznesc să ia în calcul nici chiar 32 de dolari. Chiar dacă OPEC+ și-ar reduce întreaga producție și tot ar fi irelevant pentru piață deoarece prețurile nu ar putea urca peste valoarea de 30 -35 de dolari pe baril.
Cum americanii nu au căzut de acord să reducă producția, rușii nu se vor prezenta la nici o negociere și nu își vor reduce producția, cum nu o vor face nici saudiții. O întâlnire de urgență a G20 va avea loc la sfârșitul săptămânii, deci orice decizie va viza doar a doua parte a lunii. Nici întâlnirea OPEC++ avându-i la masă pe ruși, pe canadieni și pe americani nu va schimba mare lucru întrucât tot acolo se va afla și Iranul, supus sancțiunilor economice de către SUA.
Dincolo de negocieri, americanii trebuie să se îndrepte către o sursă mai ieftină decât propriul petrol. Iranul e o poveste complicată, deși în ultimele zile au loc pregătiri de luptă în zonă. Comandamentul Central al SUA a confirmat oficial desfășurarea sistemelor de apărare aeriană Patriot în Irak. Cu toate acestea, armata americană a anunțat că nu le va activa din motive de securitate. Cel puțin două baterii Patriot sunt acum localizate în bazele militare americane ale Ayn al-Assad și Erbil. Se presupune că alte două baterii Patriot vor fi adăugate în curând. E greu de estimat dacă acestea se vor folosi împotriva Siriei sau împotriva Iranului.
Cele mai mari resurse de petrol la nivel mondial se găsesc în Venezuela. Partea proastă e că Guvernul Rusiei a achiziționat activele Rosneft de aici… Însă, o intervenție militară are deja terenul îndelung pregătit. Îndepărtarea președintelui Maduro așteaptă doar un scenariu demn de Noriega și de anul 1989 din Panama.
Total, Royal Dutch Shell, Equinor și OMV din Austria au strâns mai mult de 10 miliarde de dolari de pe piețele de obligațiuni doar săptămâna aceasta, conform estimărilor Reuters. Numai Equinor din Norvegia a strâns datorii proaspete de 5 miliarde de dolari pentru a reduce impactul negativ al crizei petroliere.
Pe 7 aprilie a.c., gigantul EXXON a anunțat primele reduceri ale producției și faptul că estimează o reducere a cererilor pe piață de 25-30%. Continental își reduce producția cu 30%, Halliburton disponibilizează personal, iar Trump se întâlnește din nou cu reprezentanții companiilor petroliere Phillips 66, Devon Energy, Continental Resources, Hilcorp Energy, Occidental Petroleum, Chevron, Exxon Mobil, pentru a afla ce măsurile și-ar dori petroliștii din partea guvernului pentru a supraviețui prăbușirii prețurilor petrolului.
Este mult mai facil să înțelegem de ce americanii ar prefera să aibă un Boris Elțîn la Kremlin în locul unui Vladimir Putin care se bate de la egal la egal cu ei, de ce ar prefera o Rusie „democratică” și preocupată de votcă, droguri și cazinouri.
