Cîțu lovește din nou: a tăiat la zero bugetul fantomaticei Academii a Oamenilor de Știință

TRIMITE PRIETENILOR

Guvernul a tăiat bugetul Academiei Oamenilor de Știință de la 8,9 milioane de lei credite bugetare la zero lei, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Propunerea de tăiere a venit din partea USR PLUS, iar premierul Florin Cîțu a aprobat-o, potrivit surselor citate.

Astfel, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România urmează să se finanțeze în acest an în integralitate din venituri proprii, dacă le poate realiza.

Academia Oamenilor de Știință din România este o instituție controversată, fondată – printre alții – de Ecaterina Andronescu. Academia a fost permanent criticată în mediul de cercetare pentru lipsa de relevanță științifică a activității, dublată de bugete extrem de generoase alocate anual, potrivit Edupedu.ro.

Academia Oamenilor de Știință a avut bugetul tăiat și în 2020, când guvernul Ludovic Orban a acceptat o propunere în acest sens a USR. Ulterior, în timpul anului 2020, Parlamentul controlat de PSD a votat o lege prin care obliga guvernul să o finanțeze de la bugetul de stat. Președintele Iohannis a atacat legea la Curtea Constituțională, iar CCR i-a dat dreptate președintelui, astfel că Academia a rămas fără bani de la bugetul de stat.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.
Enable Notifications    OK No thanks