Tribunalul Dolj l-a condamnat marți, în primă instanță, pe Darius Vâlcov, în calitate de fost primar al Slatinei, la 6 ani și jumătate de închisoare într-un nou dosar de corupție. Vâlcov poate ataca decizia. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la Darius Vâlcov a sumei de 4.296.270 lei.
Este vorba despre fapte săvârșite în calitate de primar al municipiului Slatina, înainte de a ajunge membru al Senatului și apoi ministru.
Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Avocații lui Darius Vâlcov au declarat că vor contesta decizia Tribunalului Dolj.
În dosarul care a fost înregistrat în 2018 la Tribunalul Dolj, fostul ministru și fost consilier al fostului premier Viorica Dăncilă a fost acuzat de luare de mită și trafic de influență.
Potrivit rechizitoriului, în 2012, Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la primărie. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina.
De asemenea, Vâlcov ar fi primit în 2013, în mai multe tranşe de la respectiva firmă, peste 2 milioane de lei, astfel încât omul de afaceri să nu nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.
Într-un alt dosar penal, al treilea, Vâlcov a primit 8 ani de detenție efectivă, pe 8 februarie 2018. Un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), format din judecătoarele Silvia Cerbu, Simona Cîrnaru şi Maricela Cobzariu, l-a găsit vinovat pentru o mită de 6,2 milioane de lei. Apelul în acest caz a fost suspendat până la o decizie a Curții de Justiție a UE privind obligativitatea respectării de către ÎCCJ a deciziei CCR privind nelegala constituire a completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte.
În această manieră, Vâlcov ar fi procedat şi în alte două cazuri.
„Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei”, a precizat DNA la momentul trimiterii în judecată.
Darius Valcov mai are o condamnare, pronunțată de Înalta Curte, în faza de fond, la 8 ani de închisoare pentru corupție.










