Nimeni nu ne e dator, nimeni nu ne apartine…
Desi pare ciudat, nimeni nu ne este dator cu nimic… Nici parintii sa aiba grija de noi, nici iubitul sa ramana pe viata al nostru, nici prietenii sa ne iubeasca, etc. Fiecare isi apartine si face ceea ce poate, este capabil, crede de cuviinta, simte! Plus ca schimbarea este permanenta. Nimeni nu este al nostru si nimeni nu ne este dator. Exemplul cucilor care isi lasa puii in alte cuiburi, exemplul atator masculi care omoara puii pentru a se imperechea, atatea mame care isi abandoneaza copiii sau care nu stiu sa-i creasca, desi in felul lor ii iubesc! Cei care nu vor sa renunte la aceasta idee, ca unii ”trebuie” sau au ”datoria”, vor suferi incercand sa o impuna lumii, caci universul nu se supune acestei reguli, nu este o lege universala, reala, naturala… Nu, nimeni nu ne dator, fiecare face ceea ce poate, nimeni nu este al nostru! Si nu o spun cu pesimism, ci ca o realitate, menita sa nu ne ancoram in iluzii desarte, sa nu dam vina pe altii, cand noi insine suntem singuri datori fata de noi si sa intelegem ca doar in noi sta puterea de a fi fericiti! Asa cum privim viata, asa cum privim lucrurile, cum privim oamenii, relatiile! Sa invatam sa ne bucuram de ceea ce ne ofera clipa si nu de ceea ce a fost si nu mai este ori de ceea ce am visat si nu s-a realizat…
Asa cum si pesimistul Schopenhauer spunea ”Cea mai mare intelepciune e sa faci din bucuria prezentului obiectul suprem al vietii, caci aceasta este singura realitate, toate celelalte nefiind decat un joc al mintii. Dar am putea sa-i spunem la fel de bine ca-i si cea mai mare nebunie a noastra, caci ce exista doar pentru o clipa si dispare ca un vis nu poate merita vreodata un efort serios”
