Elena Udrea, din nou în fața justiției. ANAF vrea să recupereze bani prin intermediul unui terț

„Fiscul încearcă să execute silite sumele datorate Elenei Udrea de acel bărbat, astfel încât banii să fie virați direct către stat,” potrivit documentelor care stau la baza unui nou proces în care apare implicată Elena Udrea, fost ministru al Turismului.

La mai bine de un an după eliberarea din închisoare, Udrea se confruntă cu o nouă bătălie legală. De data aceasta, Administrația Fiscală nu o atacă direct pentru datorii personale, ci încearcă să preia bani pe care o altă persoană i-ar datora fostului ministru. Mecanismul e astăzi mai clar: statul vrea să blocheze acei bani înainte ca Udrea să îi primească, pentru a acoperi din nou prejudiciul uriaș pe care l-a creat în dosarul Gala Bute.

Aceasta nu e o situație izolată. Sistemul de executare silită al ANAF funcționează adesea prin tehnici similare, dar rareori ele fac titluri. Cazul lui Udrea e plin de spire: prejudicii care ajung la zeci de milioane, complicații juridice de ani de zile, și o căire financiară care se întinde dincolo de o singură persoană. Cititorii sezonieri de știri pot crede că e doar un caz scandalos. Nu e. E un exemplu de cum statul încearcă să-și recupereze pierderile din condamnări de corupție.

Udrea a fost eliberată condiționat pe 17 iulie 2024, după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani. Până atunci, deja începuse o cursă contracronometru. ANAF avusese timp să recupereze circa 5,2 milioane de lei din prejudiciul de aproximativ 9 milioane de lei stabilit în dosarul Gala Bute. Banii fuseseră colectați prin vânzarea forțată de bunuri și proprietăți. Dar 9 milioane de lei nu dispare peste noapte dintr-un cont gol – mai sunt încă 3,8 milioane de lei de recuperat. Aici intervine noul proces.

Executarea silită în regim de obligație tercilor este o procedură prin care ANAF poate ordona unei terțe persoane (în cazul ăsta, bărbatul care datorează bani Udrei) să vireze direct către stat, și nu către creditorul inițial. E legal, e valid, și e folosit frecvent la persoane cu datorii uriașe la bugetul de stat. Dar pentru Elena Udrea, e doar o nouă frântură dintr-un puzzle pe care și-l trăiește de mai mulți ani.

Dosarul Gala Bute nu e despre o factură uitată sau o taxă contestată. E vorba despre fonduri publice destinate unei gale de box care nu s-a ținut, bani care au dispărut în circuitele unui scandal de corupție care a implicat foști miniștri și oameni din administrație. Prejudiciul nu a fost o estimare – a fost calculat și stabilit de instanță.

Cu toate recuperările din urmă cu ani, Udrea mai datorează statului o sumă semnificativă. Faptul că acum ANAF o trage pe termen lung, prin orice pârghie legală disponibilă, nu e nici pedeapsă suplimentară, nici răzbunare. E o simpă consecință: o obligație pe care statul nu renunță ușor să o colecteze.

Procesul pe terenul din Lacul Străulești

Alături de batalia cu ANAF pentru recuperarea sumelor, Elena Udrea se află în al doilea proces important. Biroul de Turism și Tineret încearcă să recupereze un teren de aproximativ 5.000 de metri pătrați din sectorul 1, lângă Lacul Străulești, pe care Udrea l-a cumpărat în 2006. Alături de ea, în dosar figurează încă trei persoane: doi bărbați și o femeie apropiată acestora.

Proprietatea ar fi fost parte din fosta bază de sport și agrement a BTT, situată în zona Străulești. Instituția susține că terenul a fost nedrept luat din patrimoniu și vrea să-l recupereze prin instanță. Dar situația juridică e extrem de complicată. În 2015, DNA a pus sechestru pe teren. Ulterior, ANAF l-a scos la licitație, pentru a-l vinde și a acoperi din nou datoriile. În prezent, BTT vrea terenul înapoi, dar statul încearcă să-l valorifice prin vânzare. Două instituții, două interese, un singur teren – ecuația e aproape imposibil de rezolvat în instanță la termen.

Aceasta complică și mai mult situația Udrei. Nu e vorba doar despre bani – e și vorba despre proprietate, titlu de proprietate, și drepturi reale. Chiar dacă un tribunal ar decide că terenul trebuie să revină BTT, statul ar putea contesta, iar executarea deciziei ar putea dura ani de zile. Pentru Udrea, fiecare proces e o tensiune juridică suplimentară pe care nu și-o putea dori.

Sistemul se mișcă, dar lent

ANAF nu renunță. Nici statul, în general, nu renunță la recuperarea prejudiciilor de corupție. Fiecare proces deschis de Administrația Fiscală e o nouă tentativă de a ajunge la bani. Procedura prin care un terț e obligat să vireze sume către stat e validă și folosită frecvent. În cazul Udrei, ea se aplică pentru a acoperi din nou prejudiciile neonorate.

Există, desigur, și un aspect principial. Corupția costa statului milioane de lei. Acei bani nu vin din nimic – vin din fonduri destinate educației, sănătății, infrastructurii. Fiecare leu recuperat e, în teorie, un leu care ar putea merge în alt proiect public. Realitatea administrației fiscale e mai prosaică: recuperarea merge greu, procedurile durează, și de multe ori sumele finale colectate rămân mult sub estimări. În cazul lui Udrea, se pare că ANAF face o muncă destul de riguroasă. 5,2 milioane de lei recuperate din 9 milioane e un procent decent, chiar dacă nu perfect.

Calendarul rămâne neprecizat. Nu se știe când va intra în vigoare acest nou proces de executare prin terț, și nici dacă bărbatul respectiv are resurse pentru a plăti sau dacă va contesta hotărârea. Procesele cu ANAF pot fi lungi. Cel cu BTT la fel. Elena Udrea nu s-a ieșit din sistemul juridic cu eliberarea condiționată – s-a doar schimbat natura bătăliei pe care o dă cu justiția românească.