Fără gunoi de grajd în curte! Primăriile ar putea fi obligate să se ocupe de colectarea şi stocarea gunoiului de grajd din localități

TRIMITE PRIETENILOR

Autorităţile administraţiei publice locale ar putea fi obligate, începând cu 1 ianuarie 2022, să implementeze sisteme de colectare şi stocare a gunoiului de grajd, conform unui proiect de lege depus la Parlament.

În baza acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2022, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sisteme de colectare şi stocare a gunoiului de grajd.

Dacă proiectul va deveni lege, persoanele fizice sau juridice care generează gunoi de grajd vor avea obligaţia să depună aceste deşeuri în spaţiile indicate de autoritatea locală sau să le predea operatorilor autorizaţi pentru colectarea acestuia, scrie Agroteca.ro.

Potrivit proiectului, atribuţiile autorităţilor publice locale vor fi următoarele:

a) dezvoltarea şi extinderea sistemului de colectare a gunoiului de grajd şi acolo unde este posibil implementarea colectării din uşă în uşă a acestuia;

b) asigurarea organizării riguroase a sistemului de colectare, inclusiv prin încurajarea predării voluntare a gunoiului de grajd produs în gospodării;

c) realizarea platformelor de gunoi de grajd din fonduri proprii sau prin accesarea de fonduri guvernamentale ori europene;

d) achiziţionarea sau închirierea de utilaje pentru împrăştierea îngrăşământului;

e) asigurarea pazei şi depozitării în condiţii de siguranţă a gunoiului de grajd;

f) valorificarea gunoiului de grajd, după tratare, ca îngrăşământ organic pentru fertilizarea terenurilor agricole;

g) elaborarea de strategii şi programe proprii pentru gestionarea gunoiului de grajd;

h) asigurarea informării cetăţenilor prin mijloace adecvate şi prin publicarea pe site-ul propriu asupra sistemului de colectare şi gestionare a gunoiului de grajd.

Cerinţele, măsurile operaţionale şi tehnice privind activităţile de colectare, transport, predare, stocare şi manevrare pentru gunoiul de grajd, comercializarea, modalităţi şi condiţii de utilizare ale gunoiului de grajd vor fi prevăzute într-un ordin comun al miniştrilor Mediului şi Agriculturii.

În schimb, sancţiunile contravenţionale pentru depozitarea neconformă a gunoiului de grajd vor fi stabilite prin hotărâre a Consiliului local și vor genera venit la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.
Enable Notifications    OK No thanks