Petiția pentru schimbarea numelui și pentru un nou certificat de naștere care să reflecte noua ei identitate de gen a fost depusă în aprilie la Curtea superioară din Santa Monica, Los Angeles. Presa a aflat însă abia în aceste zile.

Fostul Xavier Alexander Musk, care a împlinit recent 18 ani, vârsta consimțământului în California, a cerut instanței să-și schimbe sexul din bărbat în femeie și să-și înregistreze noul nume, potrivit documentelor instanței disponibile online pe PlainSite.org.

Mama ei este Justine Wilson, care a divorțat de Musk în 2008. Nu a existat o explicație suplimentară a rupturii dintre fiica lui Musk și tatăl ei, șeful Tesla și SpaceX, care încearcă o preluare în valoare de 44 de miliarde de dolari a platformei de socializare Twitter.

Musk nu a oferit niciun comentariu nici prin intermediul biroului de presă, nici al avocatului.

În mai, la aproximativ o lună după depunerea documentului de schimbare a numelui și a sexului, Musk și-a declarat sprijinul pentru Partidul Republican, ai cărui reprezentanți aleși susțin o serie de legislații care ar limita drepturile persoanelor transgender, amintește Reuters.

În 2020, într-o postare pe twitter, Musk a pus în discuție subiectul persoanelor transgender care își aleg pronumele preferat: ”Susțin absolut persoanele trans, dar toate aceste pronume sunt un coșmar estetic”.

“Nu mai locuiesc cu tatăl meu biologic şi nu mai vreau să fiu asociată cu el sub nicio formă”, a scris tânăra transgen în documentul în care îşi explică solicitarea depusă a doua zi după ce a împlinit vârsta de 18 ani, scrie Agerpres. Xavier Alexander Musk cere să se numească de acum Vivian Jenna Wilson, pentru ca numele să corespundă genului său ales. Ea doreşte astfel să preia numele de familie al mamei sale, Justine Wilson, care a divorţat de Elon Musk în 2008.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/fiica-transgen-a-lui-elon-musk-a-depus-o-cerere-pentru-a-si-schimba-numele-de-familie-nu-mai-vreau-sa-fiu-asociata-cu-el-1984197

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.