Florin Busuioc și Neti Sandu lucrează împreună la ProTV de mulți ani, dar dincolo de relația profesională există o prietenie reală. Recent, la lansarea volumului de poezii „Eliada” editat de Neti Sandu, actorul și prezentatorul meteo a făcut declarații care pun în lumină dinamica acestei colaborări și, în paralel,.
Busuioc a venit să o susțină pe colega lui la eveniment, iar cu această ocazie a discutat deschis despre munca sa între teatru și televiziune, despre cum se schimbă comportamentul spectatorilor și, într-o notă mai personală, despre cum reacționează când pierde cumpătul. Detaliile oferite de actor desenează portretul unui om care nu se ferește să vorbească sincer, chiar și despre lucrurile care îl pun în evidență sub o lumină mai puțin favorabilă.
Lungimea colaborării și apropietatea dintre Busuioc și Sandu nu sunt un secret. Sunt colegi de multe decenii, împarte același spațiu profesional, iar prietenia lor arată ca o relație solidă construită pe bază de muncă comună și respect reciproc. Atunci când Busuioc spune că „împarte aceeași cămăruță la televiziune” cu Neti, cuvintele nu sună ca o metaforă politicoasă, ci ca afirmația unui om care petrece cu adevărat mult timp alături de cineva. Aceasta nu e o relație de suprafață, ci ceva mai greu de găsit în mediile profesionale: o prietenie reală pe platforma unui post de televiziune mare.
Volumul „Eliada” este o culegere de poezii semnatare de Dan Elias, alese și îngrijite de Neti Sandu. Busuioc a citit versurile și s-a dovedit impresionat. Nu e vorba despre complimente automatice aduse unui coleg, ci despre o apreciere care sună autentică. Actorul spune că a răsfoit cartea și a fost atras de calitatea selecției. „Sunt foarte bine alese. Ce a făcut Neti acolo este o alegere excepțională”, declară el, adăugând că volumul e genul care te ține cu ochii pe pagini și nu-ți vine să renunți la lectură.
Dar dincolo de poezie și prietenie, conversația a luat o întorsătură mai serioasă. Busuioc a evidențiat o problemă care frământă mediul teatral din România: publicul se retrage. Numărul spectatorilor la teatru a scăzut vizibil, iar actorul nu vede o revenire rapidă. „La teatru a început să mai scârție puțin, nu prea mai vrea lumea să vadă teatru… foarte multă lume nu mai dă pe la teatru”, mărturisește el.
Cauza acestei eroziuni nu e sezozonalitate, crede Busuioc. Nu e vorba despre faptul că vara oamenii sunt plecați în vacanță. Explicația e mult mai profundă și mai îngrijorătoare: destabilizarea economică și psihologică a publicului. Râzboaiele de la granițele continentului, scăderea nivelului de trai, teama pierderii locului de muncă – toate acestea determină oamenii să o taie mai clar și să renunțe la cheltuielile care nu sunt stricte necesare. Teatrul, din păcate, încadrează în categoria luxului pentru mulți.
Cu toate acestea, Busuioc și colegii săi nu renunță. „Noi suntem pe baricade și încercăm să mergem înainte, pentru că lumea cred că chiar are nevoie de teatru, mai ales în momente de genul acesta.” E o declarație de rezistență a unui actor care vede în teatru mai mult decât o profesie – vede un serviciu public, ceva la fel de important pentru oameni ca și mâncarea sau curentul electric.
Întrebat despre vreme, o temă pe care o asociază cu el însuși după decenii de prezentări meteo, Busuioc a remarcat că luna iunie a fost excepțional de ploioasă. Ploi abundente, inclusiv la București, fiecare seară aducând precipitații semnificative. Dar ceea ce îl preocupă mai mult decât o lună ploioasă e tendința de lung termen a temperaturilor.
Între 1990 și 2026 – o perioadă de doar 36 de ani – temperaturile medii au crescut semnificativ. Pentru a înțelege amploarea acestei schimbări, Busuioc oferă o perspectivă: în evoluția naturală a climei, o creștere similară de câteva grade ar necesita sute de mii de ani. „Nu e normal, după părerea mea”, spune el. E o observație care nu necesită o licență în meteorologie pentru a fi înțeleasă – e o perspectivă liniștitoare asupra a ceva care ar trebui să ne alarmeze pe toți.
Relația lui Busuioc cu publicul merge dincolo de ecran. Șoferii îl recunosc la semafor și îl opresc să-i reproșeze că s-a înșelat în prognoză. „Nea Busule, ai zis că plouă, bre, și nu plouă, ce facem?” – e o situație pe care o citeaza amuzat. Nu e deranjat de aceste intervenții; din contră, le vede ca pe o dovadă că oamenii se conectează cu el, că găsesc o scuză pentru a intra în vorbă. E o relație ciudată, dar autentică, între un public care și-a făcut o imagine despre cineva și acel cineva care trăiește dincolo de imagine.
Atunci când vorbește despre cum reacționează la nervozitate, Busuioc nu-și pune mască de politeță. Recunoaște că are o temperament puternic. Încearcă să-și țină nervii în interior, dar există momente în care răbufnește. „Sunt rău, dar țin în mine. Și la un moment dat probabil că răbufnesc foarte tare. Mai țip”, spune el deschis.
Nu lovește oameni – punctul ăsta îl subliniază cu fermitate – dar direcționează agresivitatea spre obiecte. Ușile sunt martore la furia sa. Într-un episod din perioada studenției, când era la Facultatea de Teatru, nervi l-au făcut să spargă o ușă. Nu cu pumnul, cum inițial a crezut să spună, ci cu capul. Și nu era orice ușă, ci una din clădirea Institutului de Teatru, construită în 1906, cu rame solide de lemn. A reușit s-o sfărâme de nervi. E o imagine violentă și ciudată, dar și o dovadă a unei calități pe care puțini mai o au: onestitatea totală cu privire la limitările proprii.
Acum, spune el, s-a mai liniștit. Ușile sunt salve de o înțelepciune târzie care vine cu vârsta. Dar amintirea accelerată a acelui gest rămâne o marcă a unui om care nu se-nșeală cu sine însuși despre cine este pe dinăuntru.










