Fostul șef al Statului Major al Armatei spune că acum era momentul ca președintele să iasă cu o declarație și România să reia reia relația cu Ucraina la nivel înalt, să negocieze situația românilor lipsiți de dreptul la școală în limba maternă.

Spre deosebire de momentul invadării Crimeei, de astă dată mesajul NATO, UE și SUA e mult mai ferm, spune generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major al Armatei, cu privire la situația mobilizării de trupe rusești la granița cu Ucraina.

Prioritatea acordată de NATO, UE și SUA situației de la granița Ucrainei se poate vedea inclusiv din modul în care a fost instrumentată agenda reuniunii NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută.

Generalul Dănilă a explicat la Europa Liberă că, deși retragerea din Afganistan a fost motivul oficial al reuniunii, subiectul de bază a fost cel provocat de situația de la granița Ucrainei. Cei doi oficiali americani, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și secretarul de la Apărare, Lloyd Austin, au mers la Bruxelles iar Consiliul Nord-Atlantic a intrat în ședință extraordinară chiar din cauza situației din Ucraina. Totuși, în declarația finală, pe primul plan a fost pusă retragerea din Afganistan, iar subiectul Ucraina a fost trecut în plan secund pentru detensionarea situației, ca să nu irite Rusia, explică generalul.

NATO, ca alianță evită să se poziționeze militar, după cum încearcă Rusia să-i provoace o reacție cu orice chip prin mobilizarea excesivă de forțe la granița cu Ucraina și în Crimeea. Dar deciziile individuale ale SUA și Marii Britanii de a trimite forțe în zonă arată, implicit, angajamentul Alianței față de situația creată de Rusia, explică fostul șef al Statului Major al Apărării.

Deznodământul, spune generalul, va fi aflat peste zece zile, după termenul dat chiar de ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, în privința închiderii accesului navelor militare în Strâmtoarea Kerci.

Modul în care se va poziționa Occidentul poate fi înțeles și din declarația șefului diplomației blocului comunitar, Josep Borell, spune generalul.

Borell a avertizat că situația este atât de inflamată de masarea excesivă de forțe militare rusești, încât în orice moment există riscul escaladării situației. Iar faptul că Borell nu se înșeală este dovedit de precedentul invadării Crimeei când, amintește generalul Ștefan Dănilă, rușii au reușit în doar două zile să preia controlul asupra teritoriului, comunicațiilor, unităților militare cu o mobilizare impresionantă și extrem de rapidă de forțe, în primul rând forțe aeriene.

Despre rolul pe care și-l asumă Turcia, despre ceea ce poate și ceea ce nu poate să facă Occidentul în contextul dependenței Ucrainei de gazul rusesc, despre riscul radicalizării și apariției mișcărilor naționaliste pe teritoriul Ucrainei, dar și despre șansa pe care România riscă să o rateze dacă nu reacționează la timp, în interviul acordat de generalul (r) Ștefan Dănilă Europei Libere.

Europa Liberă: Care este miza mișcărilor de trupe rusești de la granița cu Ucraina?
Generalul Ștefan Dănilă: „Ce știm până acum este că rușii concentrează forțe tot mai multe forțe în zona de graniță cu Ucraina. Cât privește motivul, de unde a pornit această poziționare, este dificil să dăm timpul înapoi ca să vedem cine este vinovat de începutul escaladării, pentru că în momentul de față suntem la un nivel de escaladare destul de mare a unui conflict.

Putem doar să spunem că am observat mișcările de trupe rusești la graniță, tot mai multe și momentul de finalizare a poziționării ar fi undeva peste zece zile cum spunea ministrul Șoigu (ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu – n.r.), care spune săptămâna trecută că încă două săptămâni vor mai fi mișcări de trupe. Ce se va întâmpla după aceste două săptămâni, toată lumea așteaptă cu îngrijorare.

Podul peste strâmtoarea Kerci, care a deschis traficul feroviar și rutier între Rusia și peninsula Crimeea, ocupată de ruși în 2014, a fost inaugurat în 2019 de Vladimir Putin. Occidentul a impus restricții severe firmelor implicate în construcția podului.

Poate că, legat de aceste două săptămâni este și termenul de intrare în Marea Neagră a celor două nave americane, care au rămas în Marea Mediterană ținând cont că în Marea Neagră pot să stea doar maxim 29 de zile nave militare. Și, atunci, pentru a nu fi surprinse, exact la limita termenului de ieșire din Marea Neagră, de exerciții, de o mișcare de forțe masive a Federației Ruse, comandanții americani au decis să mai aștepte în Marea Mediterană.

Locul lor este luat de două nave britanice, care vor intra totuși în Marea Neagră, pentru a asigura o prezență a forțelor NATO în Marea Neagră.”

Europa Liberă: Ar trebui să aibă încredere Ucraina în Occident? Poate Occidentul să sprijine Ucraina în vreun fel sau se va rezuma la a-și exprima „profunda îngrijorare”? De ce ar face acum altfel, dat fiind precedentul anexării Crimeei?
Gen. Ștefan Dănilă: „Ce am observat săptămâna aceasta: poziționarea foarte fermă din partea administrației americane și din partea NATO.

Administrația americană i-a trimis pe secretarul Apărării, Lloyd Austin, și pe secretarul de stat Antony Blinken la Bruxelles pentru o ședință online cu miniștrii Apărării și de Externe, tocmai pentru a discuta situația din Ucraina.”

Gen. Ștefan Dănilă: „Cum cred că putem evalua declarațiile, cea a președintelui Biden și a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, marcate de retragerea din Afganistan. Cele două subiecte nu au fost întâmplător alăturate, pentru că negocierile, discuțiile privind poziția față de Ucraina trebuiau discutate la nivel înalt, adică la nivel cel puțin de miniștri de Externe, pentru că miniștrii de Externe sunt cei care exprimă politica statelor în NAC (Consiliul Atlanticului de Nord). Și, atunci, s-a găsit această formulă pentru un subiect de interes general pentru NATO, adică retragerea din Afganistan, subiect care nu putea fi neglijat și trebuia discutat în această perioadă, dar nu era de o reuniune extraordinară. Deci, urgența nu a dat-o retragerea din Afganistan. Despre aceasta se putea discuta la reuniunile separate ale miniștrilor Apărării și ale de Externe, în pregătirea summitului la nivel înalt. Totuși, s-a discutat și despre acest subiect, dar subiectul de bază era Ucraina.

Faptul că nu a fost trecut în agendă și în declarație, subiectul „Ucraina” ca principal subiect, poate demonstra două lucruri. Ori că au existat unele discuții la nivel aliat și nu s-a ajuns la o concluzie unanim acceptată – ceea ce-mi este destul de greu de crezut pentru că declarația finală, și a secretarului general al NATO și a secretarului de stat al SUA, a fost că poziționarea NATO este în sprijinul Ucrainei, iar atenționarea transmisă Rusiei de a nu escalada un conflict, au fost foarte ferme. Dacă ar fi fost poziții divergente la nivelul Alianței, nu s-ar fi dat această declarație.

Secretarul de stat american Antony Blinken

Totuși, punerea pe plan secund a declarației privind Ucraina și Rusia, după cea privind retragerea din Afganistan, eu o văd în ideea de a nu contribui la escaladarea conflictului.

A fost un mesaj transmis de NATO și de Administrația americană că susțin Ucraina dar că nu trebuie să escaladeze conflictul.

Poziționarea de forțe din partea rusă ar fi putut fi urmată de o poziționare masivă de forțe din partea NATO, dar această poziționare nu o vedem.

Exercițiile în zonă sunt planificate din timp, la care vor participa inclusiv militari din România și din Alianță, sunt planificate de anul trecut. În Alianță este greu să faci exerciții în regim de urgență, așa cum se planifică la nivel național. Dar, decizii luate din partea SUA și din partea Marii Britanii, de a trimite forțe în zonă unilateral arată angajamentul și al SUA și al Marii Britanii, al Alianței în mod general.

Din punctul meu de vedere, escaladarea conflictului între Ucraina și Rusia a atins un punct destul de periculos, critic.

Afirmațiile făcute de înaltul reprezentant al UE privind posibilitatea ca oricând să se spargă acest balon, să devină conflict deschis situația din Ucraina reprezintă un avertisment foarte realist.

O comasare de forțe, de echipamente militare atât de masivă este foarte periculoasă în orice regiune.”

Europa Liberă: Vă referiți la Josep Borell, șeful diplomației UE, care a spus că Rusia a mobilizat la granița cu Ucraina și în Crimeea peste 150.000 de militari, cea mai mare mobilizare militară a Rusiei de până acum?
Gen. Ștefan Dănilă: „Da. A făcut o declarație în care, din informațiile pe care le-am avut înainte, mi s-a părut că numărul este cel puțin dublat, că n-ar fi chiar atâtea forțe rusești, dar probabil că a avut în vedere o zonă mai largă din care s-ar putea interveni într-un posibil conflict, aproximativ 150.000. Sau, poate că are informații că sunt în alertă, că sunt mobilizați acești oameni în Rusia. Ei nu trebuie să fie neapărat la graniță.

I-au trebuit lui Vladimir Putin doar câteva luni pentru a schimba istoria. Rusia a anexat Crimeea în 2014.

S-a demonstrat și când a fost invadarea Crimeei cât de rapid au venit cu avioane de transport mari, au fost aduse și echipamente și forțe într-un număr destul de mare. Invazia Crimeei s-a făcut cu elicoptere de transport care într-un timp record, în două zile, au reușit să transporte forțele speciale, acei „omuleți verzi” la comunicații, în zonele de intersecții, de comunicație, să blocheze drumurile, să blocheze drumurile în unitățile militare.

Deci, rușii au făcut o demonstrație de forță la invadarea Crimeei. Occidentalii, NATO știu care este capacitatea de proiectare a forțelor din partea Federației Ruse. De aici și îngrijorarea privind un număr foarte mare de forțe care, deja, sunt poziționate strategic la granița cu Ucraina. Deci, pericolul pentru Ucraina există.”

Europa Liberă: Credeți că Franța și Germania își vor lua rolul în serios? Germania a avertizat deja că, prin mișcările sale, Rusia ar vrea de fapt să provoace NATO la o reacție. Credeți că e așa?
Gen. Ștefan Dănilă: „Ce pot să facă rușii? Pot să facă multe. Deocamdată suntem în zona în care majoritatea analiștilor politici spun că nu va fi război. Foarte mulți spun că este doar o demonstrație de forță din partea rușilor.

Dar, în același timp, aceiași susțin că oricând o scânteie poate să însemne un război, poate să însemne explozia acestui butoi de pulbere care a devenit mai ales zona Donbas.

În Zona Mării Negre există o concentrare de forțe dar aici nu putem vorbi despre situația forțelor fără să ținem cont de poziția Turciei. Poziția Turciei este cheia. E adevărat că Turcia, în relația cu Rusia a avut o atitudine mai împăciuitoare în ultimii ani, o colaborare chiar în anumite domenii.

Și războiul din Nagorno-Karabah a arătat cum își pot negocia interesele celor două state în așa fel încât să demonstreze țărilor mai mici că în regiune ele fac legea.

Sursa: Europalibera.org

TRIMITE PRIETENILOR