Germania susține că există o legătură între apariţia cheagurilor de sânge şi vaccinul AstraZeneca.

TRIMITE PRIETENILOR

Agenţia Europeană a Medicamentului este așteptată să vină astăzi cu o decizie în privința continuării ori suspendării vaccinării cu serul dezvoltat de Oxford-AstraZeneca, după problemele semnalate de mai multe țări europene. Între timp, Germania iese public cu propriul set de date din care reiese că există o legătură între apariţia cheagurilor de sânge şi vaccinul AstraZeneca.

Institutul Paul Ehrlich, care este agenția federală de reglementare medicală din Germania, arată că decizia de suspendare a vaccinărilor cu AstraZeneca nu a fost o decizie politică, ci una științifică, pentru că “numărul cazurilor de tromboză cerebrală după vaccinarea cu AstraZeneca este statistic semnificativ mai mare decât cel apărut în mod normal la populația nevaccinată”.

Concret, săptămâna aceasta, şapte persoane din Germania au suferit o tromboză venoasă cerebrală severă, cunoscută sub numele de trombocitopenie, apărută între patru şi 16 zile de la primirea vaccinului Oxford-AstraZeneca. Trei dintre aceşti oameni au murit deja.

Or, la 1,6 milioane de persoane deja vaccinate cu AstraZeneca, doar una ar fi putut suferi de tromboză venoasă cerebrală, arată Institutul Paul Ehrlich în raportul său.

Tromboza venoasă cerebrală este mult mai rară decât trombozele venoase profunde sau emboliile pulmonare raportate săptămâna trecută de Danemarca, Norvegia şi Austria. Aceasta poate duce la inflamarea creierului şi hemoragie. Cele şapte persoane – dintre care şase erau femei – aveau vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.

“Toți experții au fost de acord, în unanimitate, că poate fi vorba de un model și că o legătură între afecțiunea menționată și vaccinarea cu vaccinul Covid-19 AstraZeneca nu a fost neplauzibilă“, mai scrie în document.

Mai mult decât atât, persoanele care au primit vaccinul AstraZeneca și care se simt din ce în ce mai rău la mai mult de patru zile de la vaccinare “cu dureri de cap severe și persistente sau sângerări precise pe piele,” ar trebui să solicite imediat asistență medicală, îndeamnă experții Institutului Paul Ehrlich.

Ce va decide EMA?
O concluzie este așteptată astăzi. Agenţia Europeană a Medicamentului arăta zilele trecute că nu există „niciun indiciu” că vaccinul ar fi cauzat cheaguri de sânge fatale. Asta, după ce 16 țări europene, între care Germania, Franța, Italia și Spania, au decis suspendarea vaccinării cu serul anti-Covid de la Oxford-AstraZeneca. România a decis să continue vaccinarea cu serul respectiv, dar a carantinat dozele rămase dintr-un lot cu probleme.

Organizația Mondială a Sănătății consideră că beneficiile vaccinului AstraZeneca depășesc riscurile și recomandă continuarea vaccinărilor.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.