Porajmos – Holocaustul romilor – este comemorat în fiecare an pe 2 august. În perioada celui de-al doilea război mondial, Germania Nazistă și aliații ei, printre care și România, au provocat un genocid în care au pierit, potrivit Muzeului Holocaustului de la Washington, între 250 și 500 de mii de romi.
„Pe 10 septembrie 1942 am fost înconjurați de poliție, de soldați înarmați, cu șeful poliției personal în casa noastră. Ne-a spus:
– Imediat vă faceți gata, fără bagaj, fără nimic, că vă deportăm.
– Unde ne deportați?
– În Transnistria.
N-am putut să ne opunem pentru că a fost armată. În total eram 11 persoane între care părinții mei.” mi-a povestit în 2018 într-un interviu pentru RFI România Brăilă Constantin, care avea 11 ani pe atunci și provenea dintr-o familie de romi alămari din Alexandria, județul Teleorman.
„Au luat-o pe mătușa mea, cu copilul ei minor și cu doi frați ai ei. Copilul ei a și murit în deportare, a fost de fapt singura victimă din familia mea care a murit acolo, restul toți s-au întors„, spune sociologul Gelu Duminică despre rudele sale din Galați, care azi nu mai sunt în viață.
Act arbitrar
Conducătorul de atunci al României, mareșalul Ion Antonescu, a ordonat deportarea unei părți a romilor din România pe data 31 mai 1942, ordin executat încă de a doua zi, 1 iunie 1942.
„Este vorba de un act absolut arbitrar la lui Ion Antonescu care în primăvara lui 1942 ordonă deportarea din România a tuturor romilor care aparțineau la două categorii: 1) nomazi, 2) romi cu antecedente penale și familiile lor. Spre deosebire de evrei, romii au fost deportați fără să existe o legislație specială împotriva lor„, explica Radu Ioanid, fost director al arhivelor Muzeului Holocaustului de la Washington.
Dar caracterul abuziv al deportării nu s-a limitat doar la absența oricărei reglementări juridice, ci, așa cum s-a văzut cu familia lui Brăilă Constantin și cu rudele sale, s-a concretizat prin extinderea la alte categorii decât cele prevăzute inițial de Antonescu.
„Este adevărat că în primul rând au fost deportați romii nomazi, în primul val de deportare la 1 iunie 1942, dar apoi ordinele de deportare au continuat, până în septembrie, octombrie, chiar noiembrie 1942 și chiar în 1943 au mai fost deportări ulterioare„, spune Maria Luiza Medeleanu, de la organizație Romane Rodimata, care a făcut zeci de interviuri cu supraviețuitori ai Holocaustului.
„Au fost deportați romi care nu-și puteau justifica existența, care nu aveau un loc de muncă stabil, în primul rând. Aici intră romi ursari, spoitori, argintari, chiar dacă argintarii aveau un loc de muncă stabil și aveau casă cu acte. Au fost deportați inclusiv romi nevorbitori de limba romani, care locuiau în case, în orașe. Ba chiar am văzut un interviu cu o femeie care era menajeră care fusese deportată. Au fost deportați romi lăutari, muzicieni, romii pieptănari care erau semi-nomazi. N-am putea spune că nomazii au fost deportați în mai mare măsură„, conchide Maria Luiza Medeleanu.
CITESTE TOT ARTICOLUL PE G4MEDIA.RO
