INTRODUCEREA UNUI NOU CONCEDIU, DE CEL PUȚIN 2 LUNI, PENTRU TATI. ANGAJATORII VOR FI OBLIGAȚI SĂ RESPECTE DECIZIA.

TRIMITE PRIETENILOR

O directivă europeană prevede introducerea unui nou concediu, de cel puțin 2 luni. Angajatorii vor fi obligați să respecte decizia.

O directivă europeană prevede introducerea unui nou concediu, de cel puțin două luni. Angajatorii vor fi obligați să respecte decizia.

directiva europeană prevede ca taţii să stea obligatoriu cel puţin două luni în concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”.

De asemenea, decizia îi obligă pe angajatorii să le facă program flexibil părinţilor care au copii până în 8 ani.

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că lucrătorii cu copii de până la o anumită vârstă, de cel puţin opt ani, precum şi îngrijitorii, au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopuri de îngrijire. Durata unor astfel de formule flexibile de lucru poate fi supusă unor limitări rezonabile”, arată directiva europeană.

PĂRINȚII VOR AVEA UNELE DREPTURI SUPLIMENTARE

De asemenea, directiva arată că părinții vor avea anumite drepturi suplimentare la naşterea unui copil. Autorităţile vor să determine taţii să participe mai mult la creşterea copilului.

Astfel, taţii vor avea concediu de zece zile, iar atât mama cât şi tatăl vor avea cel puţin 4 luni de concediu parental. Trebuie menționat că două dintre ele nu pot fi transferate celuilalt părinte.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.