Kievul anunță o „anchetă imediată” după apariția unor imagini în care, potrivit Rusiei, ucrainenii împușcă în genunchi soldați ruși capturați

Videoclipul de șase minute, pe care Libertatea a ales să nu îl publice, a apărut pe rețelele de socializare, fiind urmat de acuzațiile Rusiei că Ucraina tratează „prizonierii cu o cruzime extremă”, relatează CNN. O reacție a venit și din partea Kievului, care a anunțat că va investiga incidentul și că, „dacă se dovedește a fi real, comportamentul e absolut inacceptabil”.

În clipul video descris de CNN, care a precizat, la rândul său, că nu va publica înregistrarea, mai mulți soldați ucraineni sunt auziți spunând că au capturat un grup de recunoaștere rus care operează de la Olkhovka, o așezare din Harkov, la peste 30 de kilometri de granița cu Rusia. Nu este clar din ce unitate fac parte soldații din imagini, precizează sursa citată, adăugând că militarii vorbesc într-un amestec de ucraineană și rusă cu accente ucrainene. După apariția imaginilor, un consilier al președintelui Zelenski a anunțat o anchetă.

„Guvernul ia asta foarte în serios și va fi o anchetă imediată. Suntem o armată europeană și nu ne batjocorim prizonierii. Dacă se dovedește a fi real, acesta este un comportament absolut inacceptabil”, a declarat consilierul prezidențial principal, Oleksei Arestovici, rugat să comenteze subiectul. „Tratăm prizonierii în conformitate cu Convenția de la Geneva, indiferent de motivele emoționale personale”, a adăugat oficialul de la Kiev într-un briefing separat. În același timp, într-o declarație făcută pentru CNN, șeful Forțelor Armate ucrainene, Valerii Zaluzhnyi, a precizat, fără să facă referire directă la incident, că „pentru a discredita forțele de apărare ale Ucrainei, inamicul filmează și distribuie videoclipuri puse în scenă care arată un tratament inuman aplicat de presupuși «soldați ucraineni» față de «prizonierii ruși»”.

„Subliniez că militarii Forțelor Armate ale Ucrainei și ale altor formațiuni militare legitime respectă cu strictețe normele dreptului internațional umanitar. Vă îndemn să țineți cont de realitățile războiului informațional și psihologic și să aveți încredere numai în sursele oficiale”, a afirmat șeful Forțelor Armate ucrainene.

Rusia anunță propria anchetă

Videoclipul apare în contextul în care forțele ucraienene înregistrează victorii în teren la est și la sud de Harkov. CNN a geolocalizat și a verificat un videoclip publicat sâmbătă pe Telegram, care arată un atac reușit al trupelor ucrainene din batalionul Azov, o grupare de luptători cu viziuni de extremă dreaptă. În urma asaltului asupra zonei Olhovka, cunoscută și sub numele de Vilkhivka, aceștia ar fi luat mai mulți prizonieri ruși. Unii dintre ostatici ar fi fost dezbrăcați și legați la ochi. Iar imaginile cu aceste scene au fost postate de Konstantin Nemichev, un oficial regional din Harkov care a participat la atacul asupra Olhovka. El a declarat pentru CNN că nu are legătură cu cealaltă filmare, cea în care soldații capturați sunt împușcați în picior.

„Aceasta nu este locul nostru… Nu am văzut un astfel de loc”, a declarat oficialul, sugerând că imaginile au fost filmate „poate undeva în regiunea Harkov”.

„Aceasta nu este locul nostru… Nu am văzut un astfel de loc”, a declarat oficialul, sugerând că imaginile au fost filmate „poate undeva în regiunea Harkov”.

TRIMITE PRIETENILOR