„Provocarea cheie pentru EPPO și, în special, pentru succesorul meu va fi menținerea independenței și credibilității”, a declarat Laura Codruța Kovesi în ajunul încheierii mandatului său la conducerea Parchetului European.
Vineri, 31 octombrie 2025, se închide un capitol important în istoria justiției europene. Kovesi și-a încheiat activitatea la vârful EPPO, iar pe 1 noiembrie o va prelua procurorul german Andrés Ritter, numit pentru mandatul său de șapte ani. Numărurile lasate în urmă de Kovesi arată o instituție într-o ascensiune spectaculoasă: 3.602 anchete active la finele anului 2025 (față de 515 în 2021), o valoare a prejudiciilor suspectate de 67,27 miliarde de euro și o rată de condamnare de aproape 95% în cauzele soluționate prin verdict. Într-un singur an – 2025 – procurorii europeni au deschis 2.030 de anchete noi, cu 35% mai multe decât în 2024.
Dar aceste numere ascund o realitate mai dură, pe care Kovesi nu s-a sfiit să o expună public înainte de a pleca. EPPO nu e o instituție consolidată, ci una aflată sub presiune constantă – financiară, politică și birocratică.
Parchetul European a fost creat cu o misiune clară: să investigheze și să urmărească infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene – fraude cu fonduri europene, corupție și fraude transfrontaliere în domeniul TVA. A intrat în activitate operațională pe 1 iunie 2021, iar Kovesi, numită în octombrie 2019 ca prim procuror-șef european, a trebuit să construiască totul de la zero. Nu era o mică companie cu birouri deja existente și oameni pe care să-i coordoneze. Era vorba despre crearea unei instituții cu competență pan-europeană, cu delegați din țări membre și o rețea complexă de cooperare.
Comisia Europeană i-a dat, în septembrie 2025, o evaluare pozitivă. Raportul de evaluare recunoaște că EPPO funcționează eficient și că a crescut substanțial ca activitate. Dar Comisia a și identificat problemele pe care Koveski le-a ridicat public: resurse insuficiente și cooperare dificilă cu autoritățile naționale.
Potrivit declarațiilor Koveski, EPPO ar avea nevoie de 230 de procurori europeni delegați, dar finanțarea disponibilă acoperă doar 180. E o diferență de 50 de procurori – adică aproximativ 22% din forța de muncă ideală. La o instituție care se află în creștere exponențială, o asemenea lacună nu e doar o cifră pe o foaie. Înseamnă cazuri care nu pot fi deschise, anchete care se lungesc peste măsură, oameni care lucră la limita epuizării.
Koveski nu s-a oprit la bani. Într-un interviu pentru POLITICO, ea a vorbit și despre obstacole administrative și presiuni politice. Dintr-o vorbă să se înțeleagă: la Bruxelles sunt oameni care se consideră deasupra legii. Și până-n momentul în care procurorii europeni investigheaza pe alții, politicienii și funcționarii europeni sunt pe baricade, aplaudând independența justiției. Doar că această atitudine se schimbă dramatic atunci când investigațiile lor sau ale apropiaților lor devin ținta. Koveski a menționat în special cazul din Grecia, dar nu a intrat în prea mulți detalii – probabil nu ar fi fost sfetnic nici la despărțire.
De fapt, aici e esența avertizării ei. EPPO nu e amenințată de lipsă de voință – ea și echipa ei au demonstrat că pot efectua lucrări de calitate înaltă. E amenințată de atenuarea treptată prin subfinanțare, birocratizare și, mai insidios, prin pierderea susținerii politice atunci când anchetele devin prea aproape de cei care pot să facă rău instituției.
Ritter are o sarcină mai grea decât se înțelege la prima vedere. Nu trebuie să continue ceea ce Koveski a construit. Trebuie să apere ce a fost construit, să se bată pentru resurse și să nu cedeze teritoriu politicienilor care vor dori să-și pună degetul pe cântarul justiției. Koveski l-a pregătit, într-un fel, prin această avertizare. Nu e o recomandare standard de trecere a stafetei. E o ceartă de gardian către următorul păzitor.
Calendarul apropiat e plin de decizii. Guvernele europene trebuie să mărească finanțarea EPPO dacă vor ca instituția să rămână eficientă. Reformele legislative pe care Ritter le va propune vor fi o testare a seriozității angajamentelor UE față de justiție. Și aceste reforme vor veni, fără doar și poate, în fața unor guverne care vor încerca să micșoreze mandatul EPPO sau să-l complice cu prevederi care să-i reduc eficacitatea.
Faptul că Koveski a plecat cu această avertizare deschisă nu e o coincidență. E un semnal că ceea ce se întâmplă acum, în următoarele luni, va defini dacă EPPO va deveni o instituție permanentă și puternică a UE, sau doar un proiect bun care a fost lent sufocal de indiferență și presiuni. Ritter va afla repede care-i versiunea reală.
