Dacă în trecut oamenii sufereau de malnutriție, în prezent în alimentație a apărut o altă problema. Este problema aditivilor alimentari pentru îmbunătățirea calității produsului pe care îi numiți E-uri și care au obținut în ultimul timp o celebritate proastă.
Este drept că acești aditivi sporesc produselor calitățile gustative și aromatice și le măresc durata de păstrare (pe seama cărui fapt produsele devin mai ieftine), dar se pare că prețul sănătății pe care îl plătim pentru toate acestea este exagerat de mare.
În multe țări controlul E-urilor este foarte riguros, însă mai puțin în România. Astfel în România sunt permiși spre utilizare o listă de circa 70 de E-uri care în alte țări sunt interziși din cauza toxicității lor.
Nu trebuie mult să ne oprim la afecțiunile și bolile pe care le cazează aceste E-uri, pentru că și așa oamenii cunosc că ele pot cauza un spectru larg de boli, de la cele mai banale până la cele mai periculoase, inclusiv cancerul.
Tot mai multe alimente, cosmetice și chiar medicamente conțin coloranți, conservanți, agenți de îngroșare, potențiatori de gust, într-un cuvânt E-uri. Deseori, nu putem evita consumarea lor, dar e bine să știm cum ne putem feri de cele mai nocive.
Există peste 350 de E-uri, iar printre cele mai periculoase sunt coloranții chimici de sinteză, care se pot insera în ADN-ul nostru.
Dacă nu ne permitem să mâncăm 100% bio, putem fi totuși atenți la ce cumpărăm. Cel mai simplu este să citim eticheta, numai că de multe ori eticheta nu conține lista cu E-uri, ci denumirea chimică a substanțelor.
„Dacă cineva citește pe o etichetă carbometril celuloză sau citește tartrazină sau cinește glutamat monosodic sau ubotide ar trebui să conștientizeze că e ceva acolo care nu ar trebui și nu ar exista în mod natural în aliment”, spune Gheorghe Mencinicopschi, director la Institutul de Cercetări Alimentare.
Un produs sănătos – așa-numitele produse bio – are însă dezavantajul de a costa mai mult decât unul de supermarket, pentru că ingredientele lui costă mai mult.
Conservanți
Conservanții fac și ei parte din categoria E-urilor. Cel mai cunoscut este benzoatul de sodiu. Se pune în aproape orice – există în sucuri, mezeluri, dulciuri.
În cazul cosmeticelor, conservanții prelungesc termenul de valabilitate al produsului, așa că o cremă de față poate rezista până la trei ani, spre deosebire de una bio, în cazul căreia valabilitatea este de maxim zece luni.
Potențiatorii de gust
Pe lângă coloranți și conservanți, potențiatorii de gust fac și ei parte din categoria aditivilor, adică nu au nicio valoare nutrițională. Dimpotrivă. Astfel, monoglutamatul de sodiu de fapt alterează capacitatea papilelor gustative de a simți gustul și ajunge să dea dependență. El se găsește și in produsele de fast-food. În afara faptului că e cancerigen, poate provoca multe alte probleme de sănătate, iar în Statele Unite a fost interzis.
Monoglutamatul de sodiu de fapt alterează capacitatea papilelor gustative de a simți gustul și ajunge să dea dependență.
„Cu cât le mâncăm mai des, cu cât le luăm din mai multe alimente, cu cât începem să mâncăm de la vârste tinere – și din păcate, astăzi multe mămici nu conștientizează un fapt: chiar în momentul în care ea este însărcinată, multe dintre aceste E-uri trec prin placentă chiar la făt”, avertizează doctorul Gheorghe Mencinicopschi.
Antioxidanții
Și antioxidanții trebuie să fie priviți cu atenție, fie că sunt adăugați în produsele alimentare sau în cele cosmetice, pentru a preveni oxidarea lor, schimbarea culorii, a mirosului. Alternativele naturale, în cazul produselor cosmetice, pot fi uleiul de cocos sau untul de cacao.
Nici medicamentele nu scapă de E-uri
Din păcate, nici medicamentele nu au scăpat de E-uri. „Medicamentele au un efect pozitiv principal, dar au, de regulă, multe efecte secundare și unele dintre aceste efecte secundare nedorite pot fi date și de acești aditivi alimentari, utilizați pentru organoleptizarea în fabricarea medicamentelor, care nu sunt alimente și nu ar trebui să fie gustoase sau colorate într-un anumit fel”, explică profesorul Mecinicopschi
Există și E-uri bune
Din cei peste 350 de aditivi, 20 au trecut testul. Este vorba în general de vitamine, coloranți naturali cum e roșul de sfeclă sau betacarotenul, care sunt obținuți din legume.
E 100, E 160, E 162, E 300, E 306 sunt cateva dintre E-urile bune.
E 100, E 160, E 162, E 300, E 306 sunt cateva dintre E-urile bune.
Deși sunt considerate inofensive, ideal ar fi, totuși, ca aceste substanțe să fie consumate direct din produsul din care sunt extrase.
Ce putem face pentru a ne feri de E-uri
Cel mai bine este să nu cumpărăm mâncăruri gata preparate, ci să alegem mai degrabă materiile prime și să încercăm să le gătim singuri, acasa. Dacă nu avem încotro, atunci citirea etichetelor este un pas important. Trebuie alese produse cu un număr mic de ingrediente sau cu unele pe care le cunoaștem.
Alte detalii, în materialul video atașat, prezentat în emisiunea „Tinerețe fără bătrânețe”.
Lista celor mai utilizate E-uri:
E 621 = GLUTAMAT MONOSODIC
E 623 = DIGLUTAMAT DE CALCIU
E 626 = ACID GUANILIC
E 632 = INOZINAT DIPOTASIC
E 102 = TARTRAZINA (COLORANT GALBEN)
E 127 = ERITROZINA (COLORANT ROSU)
E 132 = INDIGOTINA (COLORANT ALBASTRU)
E 171 = DIOXID DE TITAN (COLORANT ALB)
E 200 = ACID SORBIC
E 202 = SORBAT DE POTASIU
E 210 = ACID BENZOIC
E 211 = BENZOAT DE SODIU
E 160 = LICOPEN
E 162 = ROSU DE SFECLA
E 300 = VITAMINA C