“Lupul” de la Rutieră, spaima şoferilor care calcă strâmb. A refuzat şpăgi de mii de euro

TRIMITE PRIETENILOR

Lucrează de 26 de ani în Poliţie şi este unul dintre recordmeni atunci când vine vorba despre prinderea şoferilor băuţi sau drogaţi. Mulţi dintre ei au încercat să-i ofere mită pentru a scăpa de pedeapsă, dar… “Lupul” din Râşnov a refuzat, în total, în acest an, aproape cinci mii de euro pe care îi promiteau şoferii prinşi pe picior greşit.

“Bună ziua, să trăiți. Bună ziua. Sunt agent șef principal Sandu, din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov. Vreau să-mi prezentați documentele dumneavoastră. Aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive?”.

Aşa începe discuția cu sute de şoferi opriţi în trafic, la Râşnov. Aşa a început, în martie 2021 şi pentru celebrul vlogger BRomania, când a fost prins la volan sub influența unei substanțe psihoactive. E doar unul din cei 77 de şoferi pe care poliţistul i-a depistat în această situație. Pe alți 105 şoferi, i-a prins băuţi.

Cum îi opriți, cum îi alegeți?

Este flerul de polițist, este experiența pe care am acumulat-o în timp. Nu știu, probabil că datorită mirosului fin pe care îl am, de a depista conducătorii auto sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

Agentul şef principal Cornel Sandu e în Poliţie din 1995. A început la Ordine Publică. Iar din 2004 a trecut în Poliţia Rutieră. În toată cariera, poliţistul nu a clipit niciodată când a sesizat şoferi care au călcat strâmb în trafic.

“Lupul”, recompensat cu placheta de onoare, a Poliției Române

Agent şef principal Cornel Sandu, Poliția Râșnov: Foarte mulţi îşi asumă ceea ce au făcut, mai sunt o mică parte care încearcă prin toate mijloacele să scape.

Claudiu Loghin, reporter Observator: Nu mai departe de săptămâna trecută, polițistul a refuzat zece mii de lei mită, de la un șofer care voia să scape de sancțiunile legale. Suma totală, refuzată de la începutul anului de polițist este de peste 25 de mii de lei.

Agent principal Nadia Olaru, purtător de cuvânt IPJ Brașov: Pentru rezultatele deosebite, obținute în carieră, la data de 24 martie 2021, agentul șef principal de Poliție Sandu Ioan Cornel a fost recompensat cu placheta de onoare, a Poliției Române.

Datorită ”mirosului fin” acesta s-a ales şi cu o poreclă, iar povestea ei nu e greu de ghicit.

Agent şef principal Cornel Sandu, Poliția Râșnov: Colegii îmi spun Lupul, probabil că datorită numărului mare de infracțiuni în flagrant delict, pe care le-am constatat de-a lungul timpului și numărul de permise reținute la contravenții, la alcool.

Doar în acest an, 93 de șoferi pe care i-a oprit ”Lupul” în trafic, la Râșnov, s-au ales cu dosar penal.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.